Comunicat de presă privind poziţia Plenului CSM faţă de recentele decizii adoptate de Parlamentul României

Read Time45 Second

Comunicat de presă
privind poziţia Plenului CSM faţă de recentele decizii adoptate de Parlamentul României

Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă îngrijorarea faţă de recentele situaţii apărute în Parlamentul României, prin care a fost blocat sau îngreunat actul de justiţie.
Consiliul subliniază că toţi cetăţenii, indiferent de funcţia ocupată, sunt egali în faţa legii şi susţine că principiul separaţiei puterilor în stat trebuie respectat, în primul rând, de reprezentanţii celor trei puteri – legislativă, executivă şi judecătorească.
În acest context, imunitatea parlamentarilor şi a membrilor ori foştilor membri ai Guvernului nu trebuie să conducă la imposibilitatea desfăşurării procedurilor judiciare şi a înfăptuirii actului de justiţie, acestea fiind de competenţa exclusivă a organelor judiciare.
Consiliul Superior al Magistraturii reaminteşte opinia exprimată de Comisia de la Veneţia, conform căreia respectarea independenţei autorităţilor judiciare este o condiţie indispensabilă pentru o democraţie stabilă, bazată pe supremaţia legii.

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media

About Post Author

Robert Williams

Related Posts

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: