R A P O R T D E C O N T R O L privind identificarea dosarelor în care instanţele de judecată au dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse şi practica judiciară în materie

Read Time109 Minute, 46 Second

Nr. 4621/IJ/3699/DIJ/2014

R A P O R T D E C O N T R O L
privind identificarea dosarelor în care instanţele de judecată au dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse şi practica judiciară în materie

CAPITOLUL I
Aspecte introductive

§1. Modalitatea de stabilire a controlului şi a echipei de control

Prin Ordinul de serviciu nr. …/2014 al Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul art. 7 alin. 1 lit.g din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare şi al art. 61 din Hotărârea nr.1027/2012 a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, s-a dispus efectuarea unui control tematic având ca obiective identificarea dosarelor şi analiza datelor statistice obţinute privind cauzele în care s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse şi practica judiciară în această materie.
Prin acelaşi ordin de serviciu, a fost stabilită şi echipa de control, în următoarea componenţă: inspector judiciar … … – coordonator de echipă, inspector judiciar … …, inspector judiciar … … şi inspector judiciar … ….
Controlul a fost inclus în planul de activitate al Inspecţiei Judiciare pentru semestrul II al anului în curs, stabilit prin Ordinul nr. …/2013 al Inspectorului-şef al Inspecţiei judiciare.

§2. Obiectivele controlului

Obiectivele controlului, desfăşurat în perioada 24 octombrie 2014 – 17 noiembrie 2014, au vizat identificarea dosarelor şi analiza datelor statistice obţinute privind cauzele în care s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse şi practica judiciară în această materie.
Verificările au avut în vedere perioada 2012 la zi, fiind efectuate pe baza datelor comunicate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi instanţele arondate, inclusiv instanţele militare.
În vederea efectuării verificărilor, prin adresa nr. …/IJ/…/DIJ/2014, au fost solicitate curţilor de apel comunicarea următoarelor date, informaţii şi documente, la nivel centralizat:
1. – date statistice din 2012 la zi referitoare la cauzele în care s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse, indiferent de stadiul procesual şi de dispoziţiile legale aplicabile (Codul penal vechi sau Codul penal actual), prin indicarea individuală a numărului de dosar ş.a.;
2. – date statistice, pentru aceeaşi perioadă de referinţă, referitoare la cauze cu specificul arătat în care au fost tratate probleme adiacente confiscării extinse (ex.: schimbarea încadrării juridice pentru o infracţiune care nu presupune confiscarea extinsă; bunurile aparţin unui terţ; aplicarea dispoziţiilor legale mai favorabile; efectul admiterii unor excepţii de neconstituţionalitate ş.a.);
3. – modul în care dispoziţiile legale referitoare la măsura de siguranţă a confiscării extinse au fost dezbătute la nivelul instanţelor judecătoreşti prin diverse forme de pregătire şi de perfecţionare profesională, cu indicarea acestora (teme de învăţământ profesional; formare continuă; studiu individual; seminarii);
4. – dacă în cauze având ca obiect infracţiuni de genul celor în legătură cu care se poate lua măsura de siguranţă a confiscării extinse au fost instituite de către instanţele judecătoreşti măsura sechestrului sau valorificarea bunurilor ori dacă instanţele s-au pronunţat asupra unor asemenea cereri etc. sau dacă s-a dispus revocarea măsurilor luate, cu indicarea soluţiilor şi a circuitului administrativ-jurisdicţional al acestora (plângere, căi de atac ş.a.m.d.);
5. – dacă în legătură cu măsura de siguranţă a confiscării extinse sau cu situaţii juridice adiacente acesteia au fost invocate excepţii de neconstituţionalitate şi modul în care s-au repercutat asupra procedurii judiciare;
6. – dacă de la nivelul Colegiilor de conducere ale Curţii de Apel au fost formulate cereri către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea unui recurs în interesul legii în materia confiscării extinse sau în materii adiacente acesteia, cu depunerea de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive din care rezultă problemele de drept care au format obiectul judecăţii;
7. – dacă în materia ce constituie obiectul controlului au fost înregistrate situaţii la nivelul instanţelor judecătoreşti care au determinat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, comunicându-se actele care au stat la baza sesizării (încheiere, puncte de vedere etc.), precum şi datele privind modul de influenţare a procedurii judiciare prin suspendarea cauzei sau a altor cauze similare, ca urmare a unor astfel de sesizări;
8. – dacă la nivelul instanţelor judecătoreşti au fost formulate plângeri sau contestaţii împotriva măsurilor luate cu privire la sechestrul bunurilor în cursul urmăririi penale şi modul lor de soluţionare;
9. – dacă referitor la cauzele în care s-a luat măsura de siguranţă a confiscării extinse au fost formulate contestaţii de executare cu privire la punerea în executare a dispoziţiilor din hotărârile penale;
10. – dacă au fost întâmpinate dificultăţi la punerea în executare a unor asemenea măsuri referitoare la identificarea bunurilor, la stabilirea organului de executare, la cooperarea cu acestea (inclusiv cele cu element de extraneitate) şi la valorificarea bunurilor;
11. – referate ale Birourilor de executări penale privind punerea în executare şi închiderea/neînchiderea poziţiilor cu privire la măsura confiscării extinse;
12. – dacă în urma proceselor penale au fost deschise de către subiecţii confiscării procese civile pentru despăgubiri/daune etc.;
13. – furnizarea altor date şi informaţii relevante în vederea identificării aspectelor necesare efectuării controlului.
De asemenea, prin adresa nr. …/IJ/…/DIJ/2014 s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie comunicarea datelor statistice din perioada 2012 la zi referitoare la cauzele în care s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse, prin indicarea individuală a numărului de dosar şi transmiterea de copii de pe hotărârile judecătoreşti precum şi a datelor şi informaţiilor pentru aceeaşi perioadă de referinţă privind practica judiciară în materie la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin raportare la specificul instanţei supreme şi a altor date relevante în vederea edificării asupra aspectelor privind confiscarea extinsă.

§3. Istoricul instituţiei confiscării extinse

a. Transpunerea directivei europene în legislaţia naţională. Instituţia confiscării extinse a fost introdusă în legislaţia română prin Legea nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.258 din 19 aprilie 2012.
Această lege a transpus în legislaţia naţională art.3 din Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr.68 din 15 martie 2005.
La nivelul Uniunii Europene, s-a apreciat că, pentru a combate în mod eficace activităţile de criminalitate organizată, ar putea exista situaţii în care să fie oportun ca o condamnare penală să fie urmată de confiscarea nu numai a bunurilor care au legătură cu o infracţiune specifică, ci şi a altor bunuri considerate de instanţă drept produse provenite din săvârşirea altor infracţiuni, ceea ce se circumscrie noţiunii de confiscare extinsă.
Adoptarea Deciziei-cadru 2005/212/JAI a avut ca scop crearea unui instrument care, având în vedere cele mai bune practici din Statele Membre şi respectând principiile juridice fundamentale, să introducă posibilitatea uşurării, în conformitate cu legislaţia din domeniul penal, civil sau fiscal, a sarcinii dovezii referitoare la provenienţa bunurilor deţinute de o persoană condamnată pentru o infracţiune legată de crima organizată.
În expunerea de motive a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a arătat că România beneficiază de un cadru legislativ coerent şi cuprinzător ce permite confiscarea produselor unei infracţiuni de la autorul acesteia în condiţiile impuse de standardele europene privind dreptul la un proces echitabil şi respectă, totodată, cerinţa unor norme eficiente, însă nu în toate cazurile se poate proba legătura directă şi concretă existentă între infracţiunea pentru care persoana a fost condamnată şi anumite bunuri ale acesteia, deşi provenienţa de natură infracţională a acestor bunuri este evidentă.
Preluarea în dreptul intern a confiscării extinse a presupus astfel reglementarea acelor cazuri expres şi limitativ prevăzute, în care desfăşurarea de către o persoană în mod constant pe o anumită perioadă de timp de activităţi cu caracter infracţional de o gravitate sporită, cumulată cu lipsa altor venituri licite, este considerată ca fiind un probatoriu suficient pentru a permite instanţei să constate caracterul ilicit al veniturilor obţinute pe perioada derulării activităţilor cu caracter infracţional, instituind astfel o nouă viziune asupra sarcinii probei în materia dobândirii în mod licit a averii.
Întrucât în procesul de transpunere a deciziei-cadru 2005/212/JAI, statele membre au ales diverse opţiuni privind cerinţele minime pentru aplicarea confiscării extinse, acest fapt a condus la diferenţe conceptuale în ceea ce priveşte confiscarea extinsă în cadrul jurisdicţiilor naţionale, ceea ce a afectat cooperarea transfrontalieră în cazurile de confiscare.
Apreciindu-se, astfel, că este necesară o armonizare suplimentară a dispoziţiilor privind confiscarea extinsă prin instituirea unui standard minim unic, Parlamentul European a adoptat Directiva nr. 42 din data de 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană.
Această directivă nu a fost transpusă până în prezent în legislaţia naţională, termenul pentru adoptarea actelor normative necesare pentru a se conforma directivei fiind cel mai târziu 4 octombrie 2016.
Confiscarea extinsă este reglementată în Directiva nr. 42 din 3 aprilie 2014 la articolul 5, statuându-se că „ Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a permite confiscarea, totală sau parţială, a bunurilor unei persoane condamnate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni care este susceptibilă să genereze, în mod direct sau indirect, beneficii economice, atunci când, în baza circumstanţelor cauzei, inclusiv a elementelor de fapt şi a probelor disponibile, cum ar fi faptul că valoarea bunurilor este disproporţionată în raport cu venitul legal al persoanei condamnate, o instanţă consideră că bunurile în cauză au fost obţinute din activităţi infracţionale”.
În preambulul Directivei se arată „Confiscarea extinsă ar trebui să fie posibilă în cazul în care o instanţă consideră că bunurile în cauză sunt rezultatul unor activităţi infracţionale. Aceasta nu înseamnă că trebuie să se constate că bunurile în cauză sunt rezultatul unor activităţi infracţionale. Statele membre pot prevedea, de exemplu, că este suficient ca instanţa să evalueze pe baza probabilităţilor sau să poată prezuma în mod rezonabil că este semnificativ mai probabil ca bunurile în chestiune să fi fost obţinute în urma unor activităţi infracţionale decât din alte activităţi. În acest context, instanţa trebuie să analizeze circumstanţele specifice ale cauzei, inclusiv faptele şi probele disponibile, pe baza cărora ar putea fi luată o hotărâre privind confiscarea extinsă. Faptul că valoarea bunurilor unei persoane este disproporţionată faţă de venitul legal al acesteia s-ar putea înscrie între acele fapte care conduc instanţa la concluzia că bunurile provin din activităţi infracţionale. Statele membre ar putea, de asemenea, să stabilească o cerinţă pentru o anumită perioadă de timp în care bunurile ar putea fi considerate a fi provenit din activităţi infracţionale”.
Reglementarea actuală în materia confiscării extinse cuprinsă la art. 1121 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal se înscrie în linia cerinţelor minime stabilite de prevederile directivei, confiscarea extinsă putându-se dispune dacă valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit, iar instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1), la stabilirea diferenţei dintre veniturile obţinute licit şi valoarea bunurilor dobândite ţinându-se seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terţ unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul.
Confiscarea extinsă reprezintă o varietate a măsurii de siguranţă a confiscării, denumită astfel pentru că se extinde şi la alte bunuri decât cele pentru care s-a dovedit legătura cu infracţiunea, precum şi la bunurile altor persoane decât cea condamnată.
În prezent, în legislaţia românească, instituţia confiscării extinse este reglementată de dispoziţiile art. 1121 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, modificată prin Legea nr. 63/2012, act normativ ce a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.
Cu privire la aceste dispoziţii, Curtea Constituţională a constatat că reglementează garanţiile relevate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, măsura confiscării extinse este dispusă de către o instanţă judecătorească, pe baza convingerii proprii că bunurile supuse confiscării provin din activităţi infracţionale, formate în urma parcurgerii unei proceduri judiciare publice, în cadrul căreia persoanele în cauză au acces la dosar şi la argumentele acuzării şi au posibilitatea să propună probe şi să prezinte dovezile pe care le consideră necesare (Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014 a Curţii Constituţionale a României).
Conform dispoziţiilor menţionate, pentru luarea măsurii confiscării extinse trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: infracţiunea săvârşită să fie una din cele prevăzute la alin.1 al art.1121, categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca având caracter grav; pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă să fie închisoarea de 5 ani sau mai mare; fapta să fie susceptibilă să îi procure un folos material inculpatului; valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit; instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin.1 al art.1121.
Instituţia confiscării extinse vizează inclusiv valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terţ unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul.

b. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aplicarea practică a diverselor dispoziţii naţionale, care permit confiscarea extinsă, este compatibilă cu noţiunea de proces echitabil, cu prezumţia de nevinovăţie, cu protecţia proprietăţii, şi include confiscarea în cadrul pedepselor penale la care se referă art.7 din Convenţie (se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, Hotărârea din 23 septembrie 2008, pronunţată în Cauza Grayson şi Barnham împotriva Regatului Unit, paragraful 45, Hotărârea din 5 iulie 2001, în Cauza Phillips împotriva Regatului Unit, paragrafele 42 şi 43, Hotărârea din 1 martie 2007, pronunţată în Cauza Geerings împotriva Olandei, paragraful 44, precum şi Hotărârea din 10 mai 2012, pronunţată în Cauza Sud Fondi S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 52).

c. Controlul de constituţionalitate. Dispoziţiile referitoare la măsura confiscării extinse au făcut obiectul controlului de constituţionalitate.
– Astfel, chiar înainte de modificarea legislativă operată prin Legea nr.63/2012, Curtea Constituţională, prin Decizia nr.799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.440 din 23 iunie 2011, a subliniat că reglementarea prezumţiei dobândirii licite a averii nu împiedică legiuitorul primar sau delegat ca, în aplicarea dispoziţiilor art.148 din Constituţie – Integrarea în Uniunea Europeană, să adopte reglementări care să permită deplina respectare a legislaţiei Uniunii în domeniul luptei împotriva criminalităţii.
– Prin decizia Curţii Constituţionale a României nr. 78 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.273 din 14 aprilie 2014, s-a statuat că dispoziţiile referitoare la confiscarea extinsă sunt constituţionale în măsura în care se aplică numai faptelor săvârşite sub imperiul noii soluţii legislative care a intervenit de la momentul intrării în vigoare a Legii nr.63/2012, respectiv, 22 aprilie 2012.
Curtea Constituţională a avut în vedere faptul că norma referitoare la confiscarea specială poate fi încadrată în categoria normelor de drept substanţial şi că principiul legii penale mai favorabile este aplicabil inclusiv acestei instituţii.
– Ulterior, prin decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.691 din 22 septembrie 2014, Curtea Constituţională a României a analizat criticile de neconstituţionalitate a prevederii care permite confiscarea extinsă a bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.63/2012, chiar dacă faptele pentru care este cercetat inculpatul au fost comise după această dată, respectiv după 22 aprilie 2012.
Curtea Constituţională a constatat că norma legală criticată nu poate retroactiva nici cu privire la confiscarea bunurilor dobândite înainte de intrarea ei în vigoare, chiar dacă infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea sunt comise după această dată, întrucât, dacă s-ar dispune măsura confiscării extinse pentru bunurile dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.63/2012, s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art.15 alin.(2) din Constituţia României.

§4. Importanta şi eficienţa practică a instituţiei

Pornindu-se de la premisa că principalul motiv care stă la baza criminalităţii organizate transfrontaliere îl constituie câştigul financiar, instituţia confiscării extinse a fost reglementată cu scopul de a descuraja activităţile de criminalitate organizată prin deposedarea infractorilor de profiturile obţinute din activităţile cu caracter infracţional, urmărindu-se astfel împiedicarea utilizării averilor infractorilor ca sursă de finanţare pentru alte activităţi cu caracter infracţional.
Eficienţa unei hotărâri judecătoreşti în materie de confiscare depinde, în mod evident, de măsurile adoptate de autorităţile legislative privind instrumentele practice de transferare efectivă a bunurilor confiscate în proprietatea statului, de la adoptarea de norme privind evidenţa măsurilor dispuse de organele judiciare penale la executarea efectivă a măsurii confiscării.
Având în vedere obligaţiile ce reveneau României, ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului de aderare la Uniunea Europeană şi obligaţia de a înfiinţa sau desemna un oficiu naţional de recuperare a creanţelor, în scopul de a facilita urmărirea şi identificarea produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a altor bunuri având legătură cu infracţiunile şi care ar putea face obiectul unei dispoziţii de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale, conform prevederilor Deciziei 2007/845/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile, a fost adoptată H.G. nr. 32/2011 privind desemnarea Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile.
Prin H.G. nr. 182/12 martie 2014 a fost modificată şi completată H.G. nr. 32/2011, stabilindu-se printre atribuţiile Oficiului şi aceea de a acorda, la solicitarea organelor de urmărire penală, a instanţelor de judecată sau a organelor fiscale ori a organelor în drept a prelua sau a valorifica bunurile confiscate, asistenţă privind utilizarea celor mai bune practici în materia identificării, administrării şi valorificării bunurilor care pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare şi confiscare şi participă la elaborarea procedurilor de lucru privind aceste activităţi.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor, s-a prevăzut că Oficiul dezvoltă şi gestionează o bază de date proprie, precum şi un sistem informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni, care va cuprinde date privind: măsurile asigurătorii dispuse în cadrul procesului penal, administrarea, valorificarea sau restituirea bunurilor care fac obiectul acestor măsuri; măsura de siguranţă a confiscării şi valorificarea bunurilor confiscate, atât în cazul confiscării speciale, cât şi al confiscării extinse; confiscarea cauţiunii, prevăzută de art. 217 alin. (5) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare; executarea ordinelor de indisponibilizare a bunurilor emise de către un alt stat; executarea ordinelor de confiscare emise de către un alt stat; dispunerea de bunurile confiscate în sensul art. 265 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau al acordurilor care prevăd partajarea bunurilor confiscate; despăgubirile acordate statului, autorităţilor sau instituţiilor publice pentru repararea prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunii şi executarea dispoziţiilor din hotărâre privitoare la acestea; amenda ca pedeapsă principală şi executarea acesteia în modalităţile prevăzute de lege; orice alte categorii de date privind creanţele provenite din infracţiuni, în condiţiile prevăzute de lege.
Studiile elaborate la nivelul Uniunii Europene, bazate pe statisticile existente (apreciate ca limitate), au relevat faptul că, deşi reglementate de legislaţia Uniunii şi prevăzute de legislaţiile naţionale, procedurile de confiscare rămân insuficient utilizate, sumele recuperate corespunzătoare produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni în Uniune fiind mici şi insuficiente în raport cu valoarea estimată a acestora.
Aceste constatări au generat preocupări constante pentru îmbunătăţirea şi armonizarea legislaţiei europene în materia confiscării extinse, stabilirea unor cerinţe minime, comune statelor membre, determinând şi transpunerea documentelor adoptate în legislaţia naţională.
România a demarat procedura de implementare a Directivei nr. 42 din data de 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, aceasta fiind şi în atenţia Consiliului Superior al Magistraturii, care si-a exprimat în acest sens punctul de vedere în şedinţa din data de 20 noiembrie 2014, hotărând, în consecinţă, sesizarea Ministerului Justiţiei.

CAPITOLUL II
Analiza datelor statistice şi practica judiciară în materie

1. – Date statistice din 2012 la zi referitoare la cauzele în care s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse:

Situaţia generală majoritară care se desprinde din analiza datelor şi informaţiilor colectate este aceea că la nivelul instanţelor a fost identificat un număr redus de cauze în care să se fi dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse de la introducerea în legislaţia penală a acestei măsuri, adică din 2012 la zi, constatându-se, spre exemplu, că la nivelul judecătoriilor, aproape fără excepţie, nu au fost luate asemenea măsuri.
Punctual, au fost identificate 19 cauze în care a fost luată de către instanţele judecătoreşti măsura de siguranţă a confiscării extinse.

– Astfel, din verificările efectuate la nivel intern, la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate două decizii:
Prima este decizia … din 5 iunie 2013, în dosarul nr. …/36/2012 (notat 1), prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a dispus confiscarea extinsă în favoarea statului, fiind casată şi modificată sentinţa penală nr. …/P/18 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, prin care, printre altele, a fost ridicat sechestrul.
În ceea ce priveşte posibilitatea confiscării unui bun aparţinând (şi) soţului, Înalta Curte reţine, printre altele, următoarele aspecte relevante cu privire la tema în discuţie: „Ca urmare, în ansamblul său, procedura desfăşurată a asigurat suficiente garanţii ca soţia coproprietar să îşi protejeze adecvat propriile interese.
C.E.D.O., prin hotărârea din data de 10 aprilie 2012, pronunţată în cauza Silickiene c. Lituaniei, a arătat că reclamanta, deşi nu a fost parte în procedura penală desfăşurată împotriva soţului său a avut ocazia să administreze probe în valorificarea propriului interes, aspect ce a condus la concluzia lipsei încălcării drepturilor acesteia sub aspectul art. 6 paragraf 1 din Convenţie.
În cadrul procedurilor penale este de dorit ca cel ce justifică un drept legitim asupra unui bun supus confiscării să fie citat şi să-şi poată organiza apărarea în formele recunoscute de procedura penală, în calitate de parte. Potrivit dreptului naţional, părţile posibil a fi implicate în cauzele penale şi drepturile şi obligaţiile acestora sunt expres prevăzute. Totuşi jurisprudenţa a recunoscut existenţa unei categorii distincte de participanţi în procesul penal, relevantă fiind în acest sens D I/2005 pronunţată în cadrul unui recurs în interesul legii (…). Ca urmare, nu există nici un impediment actual ca în cursul proceselor penale să nu se dispună citarea terţului în patrimoniul căruia se va resimţi efectul măsurii de siguranţă a confiscării pentru a fi încunoştinţat despre procedura derulată şi posibilele consecinţe asupra drepturilor sale de natură civilă, dându-i-se posibilitatea reală de a se apăra, inclusiv prin administrarea de probe. Astfel cum s-a susţinut anterior, în prezenta cauză avocatul inculpatului a susţinut interesele ambilor soţi pe aspectul măsurii confiscării, prin administrare de probatorii, iar procedura desfăşurată a asigurat suficiente garanţii ca soţia coproprietar să îşi protejeze adecvat propriile interese în procesul desfăşurat împotriva soţului său acuzat de infracţiuni de corupţie.
În aceeaşi hotărâre menţionată anterior, C.E.D.O. a arătat şi faptul că măsura confiscării dispuse faţă de soţ nu echivalează cu atestarea vinovăţiei sale în raport cu vreo infracţiune şi, ca urmare, nu se poate reţine o încălcare a art. 6 p. 2 din aceeaşi Convenţie (…).
Posibilitatea confiscării unor bunuri obţinute din activităţi infracţionale anterioare actului ilicit penal dedus judecăţii, cu respectarea anumitor garanţii legate de exerciţiul dreptului la apărare, este recunoscută de C.E.D.O., care atestă că acest demers nu este contrar exigenţelor art 6 pag. 1 din Convenţie (Hotărâre din 23 sept. 2008 în Grayson şi Barnhan c. Marii Britanii, pag. 38 şi urm.).
În ceea ce priveşte natura juridică a acestei măsuri, deşi prevăzută de legiuitor în titlul destinat măsurilor de siguranţă, prin severitatea efectelor şi prin scopul său trebuie apreciată ca o veritabilă pedeapsă. Scopul acestor măsuri nu este numai unul eminamente preventiv, ci trebuie acceptată şi natura represivă a acestei sancţiuni. Acest caracter prin el însuşi demonstrează necesitatea ca măsura confiscării extinse să facă obiectul unei dezbateri contradictorii, astfel cum s-a procedat în prezenta cauză, neputându-se reţine aplicarea ope legis.
Ca urmare, Înalta Curte apreciază că măsura confiscării va viza bunurile imobile menţionate, respectiv cele două apartamente, dobândite în perioada prevăzută la art. 118/2 alin. 2 C.p, întrucât exced nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.
În ceea ce priveşte posibilitatea confiscării unui bun ipotecat, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1746 C.civ., în vigoare la data încheierii contractelor de ipotecă, precum şi dispoziţiilor din Noul cod civil, art 2327, 2345, 2360, care preiau dispoziţiile din reglementarea anterioară, garanţia imobiliară urmăreşte bunul indiferent de proprietar, nu este o piedică în translatarea proprietăţii şi a devenit opozabilă erga omnes prin înscrierea sa în Cartea Funciară.
Ca urmare, trecerea bunului în proprietatea statului, prin confiscare, nu va prejudicia nici interesul părţii civile, întrucât nu va avea nici o influenţă asupra dreptului băncii de a urmări silit acest bun în baza ipotecii de rangul I.
În baza art.1182 alin.1 lit.p şi alin.2 Cod penal, va dispune confiscarea extinsă în favoarea statului a celor două apartamente obţinute cu credit ipotecar”.
– A doua este decizia … din 26 septembrie 2013, din dosarul nr. …/3/2012 (2) prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a menţinut măsura de siguranţă a confiscării extinse dispuse de instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală.
Astfel, instanţa supremă a dispus că „Cu privire la măsura de siguranţă a confiscării extinse, dispusă de prima instanţă şi menţinută de Curtea de apel asupra unor bunuri mobile şi sume de bani ridicate de la inculpat, Înalta Curte, contrar susţinerilor recurentului, constată că au fost respectate toate condiţiile impuse de lege pentru luarea acesteia, făcându-se o corectă aplicare a prevederilor art. 1182 Cod penal (…).
Având în vedere aceleaşi aspecte, dar şi faptul că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, la pedeapsa de 10 ani închisoare tot pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri, Înalta Curte apreciază că, în mod întemeiat, instanţele inferioare şi-au format convingerea că bunurile ridicate de organele de anchetă penală provin din activităţi infracţionale legate de traficul de droguri, fiind, astfel, îndeplinită şi cea de-a doua condiţie impusă de alin. 2 al art. 1182 Cod penal pentru a se dispune măsura de siguranţă a confiscării extinse.
Cu privire la susţinerea recurentului referitoare la faptul că bunurile mobile confiscate nu ar fi proprietatea sa, ci a altor persoane, Înalta Curte constată, în primul rând, că aspectul invocat nu pune în discuţie, aşa cum a arătat apărarea, îndeplinirea cerinţelor speciale prevăzute de art. 1182 C. pen., ci a condiţiilor generale ce trebuie întrunite pentru a se putea dispune măsura de siguranţă a confiscării speciale, una dintre aceste condiţii fiind aceea ca bunurile ce fac obiectul respectivei măsuri să aparţină persoanei care a săvârşit fapta prevăzută de legea penală”.

– La Tribunalul Bucureşti este o hotărâre judecătorească prin care instanţa a dispus măsura confiscării extinse: sentinţa penală …/15.10.2013, definitivă prin neapelare la 29 octombrie 2013, pronunţată în dosarul nr. …/3/2013 (3), administraţia financiară confirmând preluarea debitului.
Astfel, „Instanţa va dispune şi confiscarea extinsă a sumei de 1.600 lei, potrivit art.118/2 alin.1 lit.b şi alin.2 C.pen. (introdus prin Legea nr. 63/2012, public. în M.Of. nr. 258/19.04.2012), apreciind că aceasta provine din vânzarea de droguri – care dura de circa doi ani (astfel cum a declarat olograf inculpatul) – inculpatul nu a avut nicio ocupaţie licită (s.n.)”.

– La Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, pentru intervalul menţionat a fost identificată tot o singură cauză în care instanţa a dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse, respectiv dosarul nr. …/303/2012 (4), în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. … din data de 10 decembrie 2012.
S-a arătat că „în baza art.1182 alin.1 lit.r, alin.2 şi 4 Cod penal, va lua faţă de inculpat măsura de siguranţă a confiscării extinse a sumei de 22.392 lei, consemnată la Cec Bank, conform recipisei de consemnare (…)”.
La Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, prin decizia penală nr. 1250/1 iulie 2013, a fost menţinută măsura confiscării, care, ulterior, a fost pusă în executare de către instanţa de fond, poziţia din registru fiind închisă.

– De la Curtea de Apel Oradea, s-a comunicat că s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse, într-un dosar, nr. …/35/2012 (5), însă sentinţa penală nr. …/26 iunie 2013 nu este definitivă, în cauză fiind exercitat recurs, dosarul fiind pe rolul Secţiei penale a instanţei supreme, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu termen la data de 3 februarie 2015.
În speţă, s-a reţinut că „În ceea ce priveşte cabinetul medical, în prezent proprietatea inculpatului şi a soţiei sale, Curtea apreciază că este necesară confiscarea acestuia, în raport de împrejurarea că acesta a fost obţinut ca urmare a comiterii de către inculpat a infracţiunii de luare de mită, starea de pericol subzistând atâta vreme cât acesta se va afla în patrimoniul inculpatului. Câtă vreme cabinetul medical a făcut obiectul unei fapte penale şi cum soţia inculpatului, care este coproprietară, a avut cunoştinţă despre condiţiile în care cabinetul a ajuns în proprietatea lor, neputându-se pune în discuţie în aceste condiţii buna sa credinţă, Curtea apreciază că în cauză se impune confiscarea acestuia (s.n.)”.

– Altă situaţie a fost la Curtea de Apel Bacău, unde, prin sentinţa penală nr. …/31 martie 2014, pronunţată în dosarul nr. …/32/2013 (6), s-a dispus confiscarea unor bunuri, fără a fi detaliate pe larg motivele în hotărâre etc., hotărâre care nu este însă definitivă, în cauză fiind exercitat apel, dosarul fiind pe rolul Secţiei penale a instanţei supreme, cu termen la 9 ianuarie 2015.

– La Tribunalul Bacău, în dosarul nr. …/110/2013 (7), confiscarea extinsă dispusă prin sentinţa penală nr. …/D/28.05.2013, modificată prin decizia penală nr. …/15.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi definitivă prin decizia penală nr. …/31.03.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost comunicată Administraţiei Finanţelor Publice … la 1.04.2014 şi confirmată de aceasta cu adresa nr. …/03.04.2014.
S-a reţinut în apel că „Motivul de apel al procurorului relativ la greşita restituire a sumei de 141.500 lei către o persoană (mama inculpatei) este fondat.
Curtea nu împărtăşeşte raţionamentul instanţei de fond, conform căruia în cauză nu se poate stabili că suma de 141.500 lei i-a fost remisă de către inculpată mamei sale, apreciind că bunurile mobile indisponibilizate (141.500 lei şi 22 de certificate de trezorerie în sumă de 112.196, 10 lei) îi aparţin, Curtea, raportat la probele existente la dosarul cauzei, constată că aceste bunuri aparţin în realitate inculpatei, iar nu mamei sale, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 118/2 C.p.p. referitoare la confiscarea extinsă. Având în vedere că suma de 141.500 lei a fost găsită cu ocazia percheziţiei domiciliare într-un imobil al cărui proprietar este inculpata, unde numita locuieşte fără forme legale, iar această sumă depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de inculpata în mod licit, în raport de aceste împrejurări, apreciază că bunurile sechestrate aparţin inculpatei.
În consecinţă, fiind întrunite condiţiile art. 118/2 al.2 C.p.p. ( care se aplică şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012, potrivit art. 12 al.2 C.p.), va dispune confiscarea sumei de 141.500 lei de la inculpată, consemnată la CEC cu recipisă”.

– La Tribunalul Brăila, în dosarul nr. …/113/2012 (8), prin sentinţa civilă nr. …/16 aprilie 2014, s-a dispus confiscarea extinsă, însă în calea de atac, la Curtea de Apel Galaţi, s-a arătat că:
„Pentru a putea aplica măsura de siguranţă a confiscării extinse, instanţa trebuie să aibă convingerea că bunurile confiscate au fost dobândite în urma unor activităţi infracţionale de natura celor deduse judecăţii. Disproporţia vădită dintre valoarea autoturismului cu privire la care instanţa de fond a dispus confiscarea extinsă şi sumele de bani pe care inculpatul le-ar fi obţinut din activitatea de trafic de droguri, precum şi lipsa unor indicii temeinice din care să rezulte posibilitatea ca inculpatul să fi obţinut aceste sume, determină Curtea să aprecieze că, în speţa de faţă, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1182 alin. 2 lit. b C.pen., pentru a se dispune confiscarea specială a autoturismului aparţinând inculpatului menţionat, aplicarea unei astfel de măsuri apărând a fi excesivă, nerezonabilă”, precum şi că:
„Pe de altă parte, contrar opiniei exprimate de inculpat (…), prin apărător ales, Curtea apreciază că în speţă exista posibilitatea aplicării dispoziţiilor privind confiscarea extinsă atâta vreme cât dispoziţiile legale care reglementează această măsură de siguranţă au intrat în vigoare mai înainte ca inculpatul să fi fost judecat definitiv pentru activitatea infracţională dedusă judecăţii. În acest sens, Curtea observă că potrivit art. 12 alin. 2 C.pen., legea care prevede măsuri de siguranţă sau măsuri educative se aplică şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate până la data intrării în vigoare a legii noi. Rezultă, aşadar, că, în materia măsurilor de siguranţă, nu se aplică principiul legii penale mai favorabile, ci acela al retroactivităţii legii penale, legea în vigoare la momentul judecării cauzei fiind legea conformă nevoilor societăţii”.
Împotriva deciziei din apel a fost formulat recurs, cauza fiind pe rolul instanţei supreme, cauza având termen la data de 20 ianuarie 2015.

– La Curtea de Apel Braşov: dosarul nr. …/119/2012 (9), decizia penală nr. …/Ap din 12.02.2013 prin care, în baza art. 118/2 din Codul penal 1968, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1035 de lei, cu menţiunea că hotărârea a rămas definitivă la instanţa supremă.
„În ceea ce priveşte neaplicarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse, conform art. 112 lit. h Cod penal şi art. 118/2 Cod penal, Curtea apreciază că prima instanţă a apreciat în mod greşit că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 118 alin. 2 Cod penal (…); instanţa are convingerea că suma de bani respectivă a fost obţinută din vânzarea drogurilor de risc, având în vedere şi faptul că activitatea infracţională s-a desfăşurat şi la începutul lunii octombrie 2012. Prin urmare, Curtea a apreciat că se impune aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse cu privire la această sumă de bani”.

– La Curtea de Apel Braşov: dosarul nr. …/62/2013 (10), decizia penală (definitivă prin nerecurare) nr. …/Ap din 5.11.2013 prin care au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă ICCJ – DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov şi inculpatul împotriva sentinţei penale nr. …/S din 29.07.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov, prin care în baza art. 118/2 alin.1 lit.b şi alin.2 Cod penal 1968 s-a dispus confiscarea extinsă a sumei de 930 lei asupra căreia s-a instituit sechestru asigurător prin ordonanţa procurorului.

– Curtea de Apel Braşov: dosar nr. …/62/2014 (11), decizia penală nr. …/Ap din 21.10.2014, prin care a fost admis apelul declarat de Parchet, fiind desfiinţată sentinţa penală nr. …/09.05.2014 a Tribunalului Braşov sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 118/2 Cod penal 1968, dispunându-se confiscarea extinsă a sumei de 700 lei. Decizia este definitivă fiind pronunţată sub imperiul Noului Cod de procedură penală.
„Instanţa de apel constată, contrar celor reţinute de către prima instanţă, că măsura confiscării extinse ce se dispune, în apel este în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale nr. 78/2014, deoarece există o legătură indisolubilă între această măsură şi infracţiunea de trafic de droguri de care se face vinovat inculpatul (…)”.

– Tot la Curtea de Apel Braşov: Dosar nr. …/64/2013 (12), sentinţa penală nr. …/F din 6.05.2014, prin care, în baza art. 118/2 Cod penal 1968 s-a dispus confiscarea extinsă de la inculpat a sumei de 80.450 euro, 114.600 lei şi 500 USD. Sentinţa a fost apelată, în prezent dosarul aflându-se pe rolul instanţei supreme, cu termen la 3 decembrie 2014.
S-a reţinut că „Având în vedere condamnarea inculpatului (…) la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzut de art. 367 alin. 1 Cod penal, văzând sumele de bani deţinute de inculpat, sume care depăşesc în mod vădit veniturile obţinute de acesta în mod licit, precum şi faptul că instanţa are convingerea că bunurile dobândite provin din activităţi infracţionale de natura celei de care a fost condamnat, în temeiul art. 118 /2 Cod penal din 1968, se va dispune confiscarea extinsă de la inculpat a sumei de 80.450 euro, 14.600 lei şi 500 USD”.

– La Tribunalul Vaslui, în perioada de referinţă – 2012 la zi – au fost înregistrate două cauze în care „a fost dispusă de către procuror”, în cursul urmăririi penale, măsura de siguranţă a confiscării extinse, dosarele fiind înregistrate pe rolul Tribunalului sub nr. …/89/2013, respectiv …/89/2013.
Prin sentinţa penală nr. …/2013 din 15 mai 2013, pronunţată în dosarul nr. …/89/2013 şi rămasă definitivă la data de 7.10.2013 prin nerecurare, prin decizia penală nr. … din 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, s-a dispus respingerea cererii de confiscare extinsă şi s-a dispus restituirea către inculpaţi a bunurilor pentru care în cursul urmăririi penale fusese dispusă această măsură.
„Nu se va dispune confiscarea de la inculpaţi a unui aparat tip MSR model 206 A 019368 şi a unui număr de 23 pachete cu ţigări Plugarul, şi a celorlalte bunuri ridicate la percheziţia imobiliară pentru că, în conformitate cu dispoziţiile art. 118 ind.2 Cod penal (Legea 63/2012) privind confiscarea extinsă, nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de acest text de lege, deoarece instanţa nu are convingerea că bunurile respective provin din activitatea infracţională de natura celor prevăzute la alin.1, fapt pentru care se va dispune restituirea acelor bunuri inculpaţilor (s.n.)”.

– De asemenea, prin sentinţa penală nr. … din 10.06.2014 a Tribunalului Vaslui, pronunţată în dosarul nr. …/89/2013 – sentinţă care nu este definitivă – în temeiul disp. art. 404 alin. 4 lit. d) şi f) Cod procedură penală, s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător, măsură luată prin ordonanţa procurorului asupra unor bunuri aparţinând inculpaţilor, dispunându-se restituirea către inculpaţi a respectivelor bunuri.
„În ceea ce priveşte cererea formulată de către DIICOT-Biroul Teritorial Vaslui, privind luarea măsurii confiscării extinse asupra unui autoturism marca Audi, a 4 (patru) televizoare şi a 4 (patru) sisteme de operare ridicate de la locuinţa inculpaţilor (…), tribunalul reţine faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acestei măsuri, respectiv cele prev. de art. 112 al.2lit.a şi b) Noul Cod penal, întrucât Ministerul Public nu a dovedit faptul că valoarea bunurilor dobândite de cei doi inculpaţi, într-o perioadă de 5 ani înainte, şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile dobândite de aceştia în mod licit, iar instanţa nu are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale (s.n.)”.

– La nivelul Curţii de Apel Iaşi au fost identificate două decizii penale pronunţate în apel (sentinţele în primă instanţă fiind pronunţate de către Tribunalul Vaslui şi, respectiv, Tribunalul Iaşi) prin care s-a decis în cauză cu privire la confiscarea extinsă, şi anume decizia penală nr. …/19 septembrie 2013, în dosarul nr. …/89/2013, rămasă definitivă prin nerecurare: „Referitor la a doua condiţie prevăzută de textul sus-menţionat, convingerea instanţei că bunurile dobândite de persoana condamnată, a căror valoare depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit, provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute în lista de infracţiuni, se formează pe bază de probe suficiente ca instanţa să fie convinsă că bunurile respective sunt rezultatul unor activităţi infracţionale desfăşurate de persoana condamnată.
Deşi dispunerea măsurii de siguranţă a confiscării extinse nu implică acelaşi nivel de probaţiune pe care îl impune pronunţarea unei hotărâri de condamnare, ea presupune totuşi, un nivel de probaţiune suficient pentru a forma convingerea că bunurile provin din activităţi de natura celor care a atras condamnarea.
Or, în speţă, conţinutul probatoriului administrat nu este suficient pentru a forma convingerea instanţei că bunurile ridicate cu ocazia percheziţiei de la locuinţa inculpaţilor, respectiv cele 88 unelte folosite în construcţii, provin din infracţiuni contra patrimoniului, comise de aceştia pe teritoriul Spaniei, astfel cum susţine parchetul”.

– Tot la Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. …/7 noiembrie 2013, în dosarul nr. …/99/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. …/8 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
„În ce priveşte solicitarea formulată de D.I.I.C.O.T. în actul de trimitere în judecată în sensul de a se dispune confiscarea extinsă asupra bunurilor mobile şi imobile ce constituie proprietatea inculpaţilor – parte dintre acestea fiind deja indisponibilizate în cursul urmăririi penale, cerere întemeiată pe împrejurarea că în perioada 2009 – 2012 aceştia, deşi nu au realizat venituri din activităţi supuse regimului impozitării, au dobândit/construit bunuri imobile (case de locuit şi terenuri), instanţa, constată că dosarul cauzei nu conţine suficiente date/elemente certe de natură să formeze convingerea că bunurile în discuţie provin din activitatea infracţională ce formează obiectul judecăţii de faţă – cerinţă impusă de legiuitor în alin. 2 lit. b din art. 1182 din Cod penal (cu denumirea marginală confiscarea extinsă) şi care nu este îndeplinită în cauză, astfel că cererea menţionată urmează a fi respinsă”.

– La Tribunalul Timiş şi la Curtea de Apel Timişoara au fost trei situaţii în care instanţele s-au pronunţat asupra confiscării extinse:
Dosarul penal nr. …/30/2012 (13), în care Tribunalul Timiş s-a pronunţat în primă instanţă prin sentinţa penală nr. …/PI/21 martie 2013:
S-a reţinut că „Este justificată, deci, aplicarea sancţiunii penale a confiscării extinse, instanţa observând că aceasta, deşi reglementată recent in România, este regăsită în majoritatea sistemelor de drept occidentale, fiind impusă şi de normele comunitare la care am aderat şi rezultând din necesitatea practică de recuperare în favoarea statului a bunurilor dobândite pe cale ilicită.
Aplicarea acestei sancţiuni în cazul de faţă corespunde exigenţelor textului 1182 alin. 1 lit. p şi alin 2 din Codul de procedură penală, care este în concordanţă cu actul normativ european pe care îl implementează respectiv art. 3 din Decizia – cadru nr. 2005/212/JAI privind confiscarea produselor, instrumentelor şi altor bunuri aflate în legătură cu criminalitatea (decizie obligatorie pentru statele membre) şi cu articolul 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, privitor la „Protecţia proprietăţii”, precum şi cu exigenţele art. 44 alin. (8) din Legea fundamentală a României”.
În apel, prin decizia penală nr. …/A/2013, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, în dosarul …/30/2012, menţinută la rândul ei prin decizia …/R/17 aprilie 2014 a instanţei supreme, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apelul a fost respins, reţinându-se că:
„Referitor la convingerea instanţei că suma de bani suspusă confiscării provine din activităţi de natura celor care au determinat pronunţarea hotărârii de condamnare, se impune precizarea că nu este vorba despre activităţi din care să provină bunurile supuse confiscării extinse şi care să stea la baza hotărârii de condamnare, ci sunt de natura acestora. Spre deosebire de măsura de siguranţă a confiscării speciale care ar fi intervenit în situaţia echivalenţei activităţilor, nu se poate solicita existenţa unei legături de cauzalitate între bunurile supuse confiscării extinse şi infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea (acestea nefiind obiectul, produsul sau instrumentul infracţiunii), iar provenienţa licită a bunurilor se prezumă relativ (în baza disproporţiei dintre venituri şi bunuri deţinute precum şi alte indici temeinice ce rezultă din cauză). Instanţa de apel are în vedere preocuparea constantă a inculpatului spre mărirea patrimoniului prin încălcarea îndatoririlor de serviciu, asigurând protecţie persoanelor care intrau în raporturi de serviciu cu unitatea la care acesta lucra, respectiv Aeroportul Internaţional Timişoara şi care, era dispus să-şi negocieze funcţia deţinută, respectiv inspector vamal, pentru a aduce la îndeplinire a promisiunilor făcute agenţilor economici. Edificatoare în acest sens sunt notele de redare a convorbirilor telefonice dintre denunţător şi inculpat, referitoare la dorinţa inculpatului de a deveni şef al Biroului vamal, calitate din care, în schimbul unor avantaje materiale, putea interveni în înlesnirea efectuării operaţiunilor vamale agenţilor economici sau persoanelor fizice”.

– Dosarul penal nr. …/30/2013 (14), în care Tribunalul Timiş s-a pronunţat în primă instanţă prin sentinţa penală nr. …/PI/16 decembrie 2013:
„În ceea ce priveşte confiscarea extinsă, tribunalul reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1182 C.pr.pen., sunt supuse confiscării extinse şi alte bunuri în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia din infracţiunile menţionate în cuprinsul dispoziţiilor legale dacă fapta este perceptibilă să-i procure condamnatului un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de 5 ani sau mai mare.
În raport de aceste dispoziţii legale şi datele speţei, tribunalul apreciază că se impune şi confiscarea extinsă cu privire la restul sumelor găsite la locuinţa inculpatului la percheziţia domiciliară, precum şi cu privire la sumele transferate din conturile inculpatului după arestarea acestuia în conturile mamei inculpatului.
În acest sens, tribunalul reţine că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile cumulative prev. de art. 1182 C.pr.pen., referitor la confiscarea extinsă întrucât în sarcina inculpatului este reţinută infracţiunea de corupţie de luare de mită în formă continuată, susceptibilă de a procura inculpatului foloase materiale şi această infracţiune este pedepsită cu închisoare mai mare de 5 ani şi s-a dovedit că valoarea bunurilor dobândite de inculpat într-o perioadă de 5 ani înainte de comiterea faptei până la emiterea actului de sesizare depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de inculpat în mod licit.
Pentru aprecierea caracterului vădit disproporţionat al bunurilor dobândite de inculpat faţă de veniturile obţinute de acesta în perioada de referinţă, instanţa are în vedere probele administrate – cu privire la câştigurile licite obţinute de inculpat, depozitele bancare deţinute de acesta, administrate atât la urmărirea penală (la care s-a făcut referire mai sus), cât şi în faza de cercetare judecătorească, expertiză contabilă (pe baza extraselor de cont de la diferite bănci şi adeverinţelor de venit menţionate în cuprinsul expertizei) (…).
Având în vedere motivele arătate, instanţa reţine că, în perioada de referinţă a celor cinci ani inculpatul a realizat în anii fiscali 2008-2012 venituri de 550.000 lei, iar valoarea depozitelor bancare constituite de inculpat în aceeaşi perioadă depăşeşte cu mult valoarea câştigurilor (de aproximativ 550.000 lei), întrucât din însumarea depozitelor bancare rezultând că acestea erau la momentul constatării faptei în sumă de 419.031,00 lei şi 33.500 euro, fără a se lua în calcul şi cheltuielile proprii efectuate de inculpat în perioada de referinţă.
Având în vedere motivele arătate, observând probele aflate la dosar, instanţa are convingerea că sumele în lei şi valută care nu au putut fi justificate provin din acţiuni ilicite de natura celor reţinute în sarcina inculpatului, însă altele decât cele reţinute ca făcând parte din conţinutul infracţiunii de luare de mită avute în vedere la condamnarea inculpatului (…).
În raport de aceste consideraţii, în baza art. 1182 C.pen., se va dispune confiscarea extinsă” ş.a.m.d.
În apel, prin decizia definitivă nr. …/A/26 mai 2014, dată de către Curtea de Apel Timişoara, s-au înlăturat dispoziţiile referitoare la confiscarea extinsă şi dispune restituirea etc.
S-a motivat că „Cu privire la critica adusă sentinţe referitoare la confiscarea extinsă, în speţă se impun câteva discuţii.
Prin cerea de apel, s-a arătat că o astfel de măsură nu poate fi dispusă în cauză în principal pe considerentul că o astfel de măsură ar încălca principiul neretroactivităţii legii penale.
Argumentele prezentate de inculpat în motivarea apelului nu pot fi reţinute de către curte pentru următoarele considerente:
La data intrării în vigoare a Legii 63/2012 (19.04.2012) legiuitorul a dorit să sancţioneze pe cei care comiţând infracţiuni de corupţie în urma cărora au dobândit o serie de bunuri sau alte valori nu puteau justifica averea disproporţionat de mare în raport de veniturile realizate.
Cu alte cuvinte legiuitorul nu a dorit să realizeze o confiscare a bunurilor dobândite anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012 de la persoane ce au comis fapte de corupţie până la momentul intrării în vigoare al legii, ci a dorit să sancţioneze pe acele persoane care aflând de dispoziţiile noii legii nu au înţeles să-şi îndrepte comportamentul şi au comis, sau au continuat să comită, fapte de corupţie şi după acea dată.
Deşi nu este o lege de amnistie, ci este o lege prin care se aplică sancţiuni, şi dintre cele mai consistente asupra patrimoniului celor condamnaţi pentru fapte de corupţie, Legea 63/2012 a înţeles să-i sancţioneze numai pe aceia care nu au înţeles să se îndrepte după data intrării în vigoare a legii perseverând în activitatea infracţională.
În speţa dedusă judecăţii, nu putem vorbi despre fapte comise înaintea intrării în vigoare a Legii 63/2012, pentru a se pune problema retroactivităţii legii, ci vorbim de fapte comise la aproape un an de la momentul intrării în vigoare a legii, astfel că inculpatul care cunoştea consecinţele aplicării acestei legii şi-a asumat riscul efectelor acesteia aspra patrimoniului său.
Este adevărat că o confiscare a bunurilor sau altor valori pentru care nu se pot depune documente justificative şi ce au fost dobândite anterior intrării în vigoare a acestei legi, apare ca o sancţiune penală, însă această sancţiune (confiscare) nu este aplicabilă, decât în situaţia comiterii unor infracţiuni de corupţie după intrarea în vigoare a legii.
În acest fel legiuitorul a înţeles să condiţioneze efectele legii de confiscare extinsă şi asupra bunurilor şi altor valori, dobândite anterior intrării în vigoare a legii, numai condiţionat de conduita culpabilă a inculpatului, care acţionând în dispreţul legii consimte în mod implicit să suporte consecinţa confiscării bunurilor, valorilor sau a sumelor de bani pe care nu le poate justifica legal pe o perioadă anterioară de 5 ani de zile intrării în vigoare a legii.
Cu totul alta este însă discuţia în momentul în care se pune problema sumelor ce urmează a fi confiscate de la inculpat ca urmare a aplicării dispoziţiilor Legii 63/2012 (…). În cauză nu s-au putut stabili cu certitudine (nici măcar cu aproximaţie) diferenţa dintre sumele de bani licite acumulate de inculpat de-a lungul timpului şi cheltuielile efectuate de acesta, planând un dubiu asupra eventualului cuantum ce ar trebui confiscat în urma aplicării dispoziţiilor art. 118 ind. 2 din vechiul cod penal.
Cum existenţa unui dubiu asupra surplusurilor de bunuri sau venituri ale inculpatului peste cele dobândite licit, nu a putut fi răsturnată în cauză (inculpatul nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia), prin probe clare, ci doar prezumată, curtea apreciază că dispoziţiile instanţei de fond referitoare la confiscarea extinsă sunt nefondate urmând a reforma hotărârea şi sub acest aspect”.

– În dosarul …/30/2014 (15), potrivit sentinţei penale …/27.05.2014 pronunţată de către Tribunalul Timiş, s-a dispus:
„În temeiul art.1121 alin.1, 2 şi 3 C.pr.pen., instanţa va dispune şi confiscarea sumelor de bani găsite la locuinţa mamei inculpatului, precum şi a celor aflate în conturile bancare deschise pe acelaşi nume. Numita a formulat o cerere prin care a solicitat restituirea acestor sume de bani, afirmând că bunurile îi aparţin. Această cerere urmează a fi respinsă”.
În apel, a fost pronunţată decizia penală nr. …/A/2014, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, prin care a fost menţinută soluţia cu privire la confiscarea extinsă.

– Din anul 2012 la zi, Tribunalul Mehedinţi, la Secţia penală, într-un singur dosar a aplicat măsura de siguranţă a confiscării extinse, respectiv în dosarul …/101/2013 (16) în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. …/05.06.2014, sentinţă nedefinitivă, dosarul fiind în apel la Curtea de Apel Craiova, cu termen de judecată la 13 ianuarie 2015;
„De asemenea, în baza art. 118 alin.1 lit. e şi art. 118 ind. 2 din Codul penal din 1969 se va dispune confiscarea tuturor sumelor primite de inculpaţi (…) prin intermediul serviciului Western Union, întrucât din probele de la dosarul cauzei nu reiese că vreunul dintre deponenţii din străinătate aveau vreo obligaţie legală sau contractuală faţă de vreunul dintre cei trei inculpaţi mai sus menţionaţi, precum şi că ulterior aceşti inculpaţi ar fi restituit deponenţilor sumele pretins împrumutate”.

– În urma verificărilor efectuate la nivelul Secţiei penale şi pentru cauze cu minori din cadrul Curţii de Apel Craiova au fost identificate două dosare penale în care s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse, respectiv decizia penală …/24.09.2013 (dosarul …/63/2011*) şi decizia nr. …/16.10.2013 (în dosarul nr…./95/2010).
În prima situaţie, s-a pronunţat sentinţa penală nr. 48 din 06.10.2010 de către Tribunalul Gorj în dosarul nr. …/95/2010 (17) (cum se va arăta şi mai jos), care a fost modificată în apel de către Curte, după cum urmează: „În privinţa sumelor de bani pentru care s-a dispus confiscarea (…) se constată că probele de la dosar îndreptăţesc suspiciunea provenienţei din activitatea infracţională, deoarece niciunul dintre inculpaţi nu a dovedit obţinerea acestor sume din surse licite, fiind astfel incidente dispoziţiile art.1182 Cod penal, referitor la confiscarea extinsă, urmând să se reformeze sentinţa sub aspectul schimbării temeiului confiscării”.

– O a doua situaţie vizează apelul împotriva sentinţei penale nr. … din 19 decembrie 2011 a Tribunalului Dolj în dosarul nr. …/63/2011* (18).
S-a reţinut că „sechestrul asigurator asupra autoturismului în cauză a fost dispus în vederea confiscării, acesta fiind achiziţionat de inculpat ulterior începerii activităţii infracţionale, cu bani obţinuţi din săvârşirea de infracţiuni în Italia, actele de proprietate fiind întocmite pe numele fratelui său (…).
Totodată, Curtea reţine că în cursul judecării cauzei au intrat în vigoare disp. art. 1182 Cod penal care reglementează confiscarea extinsă, acestea aplicându-se retroactiv, aşa cum stabilesc disp. art. 12 alin. 2 Cod penal care consacră retroactivitatea legii care prevede măsuri de siguranţă sau măsuri educative (…).
De asemenea, potrivit alin. 3 al art.118 C.p., pentru aplicarea dispoziţiilor alin. 2 se ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată sau de un terţ unui membru de familie, persoanelor cu care persoana condamnată a stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi ori dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc cu acesta, persoanelor juridice asupra cărora persoana condamnată deţine controlul.
În consecinţă, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale sus citate, Curtea a constatat că în mod greşit instanţa de fond a dispus ridicarea sechestrului asigurator asupra autoturismului menţionat, această măsură impunându-se a fi menţinută în vederea aducerii la îndeplinire a confiscării extinse, aceasta urmând a fi dispusă conform considerentelor ce preced”.

– La Tribunalul Gorj, ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că, în dosarul nr. …/95/2010, s-a pronunţat sentinţa penală nr. 48 din 6.10.2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. … din 10.10.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care, în baza art. 118 indice 2 C.pen, s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse a unor sume de bani de la inculpaţi, în apel (la Curtea de Apel Craiova, cum s-a arătat mai sus) fiind schimbat doar temeiul legal al confiscării.

– Tribunalul Sibiu. Prin sentinţa penală nr. … din 22.01.2014, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. …/85/2013 (19) (prin minuta deciziei penale nr. …/A/2014, pronunţată de către Curtea de Apel Alba Iulia, au fost menţinute dispoziţiile sentinţei privitoare la confiscarea extinsă), s-a dispus confiscarea unui autoturismului de la inculpat, conform art. 118 ind.2 C.p.
„Temeiul confiscării autoturismului îl constituie dispoziţiile art.1182 C.pen., infracţiunile comise de acesta făcând parte dintre cele menţionate la alin.1 lit.b. Pe de altă parte sunt îndeplinite şi cerinţele alin.2. Astfel, inculpatul nu a avut surse licite de câştig, nu a avut un loc de muncă şi în acelaşi timp a făcut necesarele cheltuieli zilnice. În acest condiţii autoturismul nu putea fi procurat decât din banii obţinuţi în condiţiile activităţii infracţionale pe care a avut-o conform celor de mai sus”.

2. – Date statistice referitoare la cauze cu specificul arătat în care au fost tratate probleme adiacente confiscării extinse:

Din datele şi informaţiile comunicate de către instanţe, regula este că nu au fost identificate cauze cu specificul arătat în care să se fi tratat probleme adiacente confiscării extinse.
În ceea ce priveşte eventualele cauze în care să se fi pus problema confiscării extinse, a fost identificat dosarul nr. …/328/2013, având ca obiect infracţiunea de şantaj. În sentinţa penală nr. …/02.07.2014 a Judecătoriei Turda apare o menţiune despre confiscarea extinsă, anume „(…) nu s-a făcut dovada împrejurărilor care ar permite confiscarea extinsă în temeiul art. 1182 din vechiul Cod penal”. Din minuta deciziei penale nr. …/A/17.10.2014 a Curţii de Apel Cluj nu rezultă că s-ar mai fi pus în apelurile declarate de Parchet sau inculpaţi vreo problemă legată de confiscarea extinsă.
Din anul 2012 şi până în prezent, pe rolul Secţia a II-a penale a Curţii de Apel Bucureşti, a fost înregistrată o singură cauză în care s-a dispus confiscarea specială (nu extinsă), respectiv dosarul penal nr. …/3/2012**, în care s-a pronunţat decizia penală nr. …A din data de 8 august 2014, în care s-a arătat că „Inserarea în contestaţiile intervenienţilor împotriva încheierii din 1.07.2014, prin care a fost instituit sechestrul se face referire la împrejurarea că, la 25 iunie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 118 ind. 2 alin. (2) lit. a) din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63 din 17 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal., considerându-se că în aceeaşi măsură decizia Curţii este aplicabilă şi dispoziţiilor art. 112 lit. d ind. 1 Noul Cod penal, care reglementează confiscarea extinsă este superfluă: Curtea nu a antamat prin instituirea sechestrul asigurător în vederea confiscării speciale asupra unor bunuri aflate în posesia unor terţi care nu deţineau calitatea de parte în procesul penal vreo posibilă confiscare extinsă, ţinută fiind să respecte principiul legalităţii sancţiunilor de drept penal, astfel cum este reflectat în disp art 2 alin 2 C pen, care consacră principiul neretroactivităţii măsurilor de siguranţă care nu au fost prevăzute la data săvârşirii faptelor neregăsindu-se nicăieri in paragraful încheierii din 1 iulie 2014 vreo referire la instituţia confiscării extinse, confuzia strecurată în cuprinsul contestaţiilor asupra instituirii sechestrelor între confiscarea de la terţi şi confiscarea extinsă fiind astfel clarificata de instanţă”.
S-a comunicat de către Tribunalul Timiş că în dosarul nr. …/30/2014 a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate (dar şi că dosarul se află în recurs la Înalta Curte), însă nu a fost identificată soluţia instanţei (din Ecris).
Ca practică judiciară se reţine că „Deşi inculpatul a înţeles să uzeze de dispoziţiile art. 320 indice 1 din Codul de procedură penală privind aplicarea procedurii recunoaşterii vinovăţiei, faţă de formularea unei cererii care vizează modul de soluţionare a acţiunii penale, respectiv aplicarea unei măsuri de siguranţă, instanţa consideră că este în interesul unei juste soluţionări amânarea în vederea dezlegării cauzei sub aspectul aplicării măsurii de siguranţă invocată mai sus, urmând a se ţine cont de poziţia inculpatului cu prilejul soluţionării cauzei pe fond.
Ca alte situaţii adiacente problematicii, au fost constatate cazuri în care a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, pentru diverse motive:
Astfel, prin încheierea din 27.08.2014, în dosarul nr. …/3/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală; judecătorul a reţinut că după momentul formulării sesizării de către petenta – parte responsabilă civilmente şi depunerii ei la Parchet, în dosarul de urmărire penală în care măsura asiguratorie a fost luată, s-a dispus o schimbare de încadrare juridică, reţinându-se în sarcina persoanei faţă de care s-a început urmărirea penală infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p. şi faţă de autor necunoscut infracţiunea prev. de art. 295 din C.p. rap. la art. 308 C.p. cu aplic. art. 5 C.p., toate aceste infracţiuni fiind în prezent de competenţa judecătoriei;
Prin încheierile din 27.10.2014 şi 21.07.2014, dosarele nr. …/3/2014 şi nr. …/3/2014 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 40 al. 1 C.p.p., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă şi infracţiuni săvârşite de senatori, deputaţi, de membrii Guvernului; Ca atare, judecătorul a apreciat că soluţionarea contestaţiei revine judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât în dosarul penal este cercetată şi o persoană ce a avut calitatea de fost ministru în Guvernul României;
În sfârşit, prin încheierea din 18.06.2014, dosar nr. …/3/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, în raport de faptul că în dosarul de urmărire penală a fost emis rechizitoriu, fiind sesizată instanţa competentă, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus declinarea soluţionării unei contestaţiei formulate de inculpat în favoarea completului învestit cu soluţionarea fondului.

3. – Pregătirea şi perfecţionare profesională în materia confiscării extinse la nivelul instanţelor judecătoreşti:

Din centralizarea datelor şi informaţiilor furnizate de instanţe, s-a constatat că dispoziţiile legale prin confiscarea extinsă au fost aprofundate prin studiu individual (de exemplu, la Curtea de Apel Suceava, Judecătoria Rădăuţi, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Tribunalul Vrancea, Judecătoria Adjud, Tribunalul Tulcea, Curtea de Apel Bucureşti) sau la şedinţele de învăţământ profesional lunar în cadrul secţiilor penale, înainte sau după intrarea în vigoare a Codului penal (cum ar fi la Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Neamţ, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Brăila, Judecătoria Tecuci; Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş, Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj, Tribunalul Dolj, Tribunalul Giurgiu ş.a.).
O altă formă de pregătire profesională a fost realizată prin participarea unor judecători la seminarii cu teme specifice, organizate prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, cum ar fi cel din 24-26 februarie 2014, cu tema „Confiscarea extinsă – cât recuperăm”, organizat de către Institutul Naţional al Magistraturii în colaborare cu Fundaţia Freedom House România la Baia Sprie, în cadrul căruia s-au discutat aspecte referitoare la standarde europene în materie de recuperare a prejudiciului şi spălare de bani, aspecte referitoare la procedura confiscării extinse, precum şi despre confiscarea percepută ca instrument juridic eficient în combaterea infracţiunilor economice şi a crimei organizate, aspecte ce au fost discutate apoi în mod informal cu judecătorii specializaţi în judecarea cauzelor penale, în prima şedinţă de învăţământ profesional ce a urmat seminarului menţionat; la cel de la 10-12 septembrie 2014, cu tema „Confiscarea extinsă – cât recuperăm”, organizat în municipiul Constanţa; la seminarul din perioada 24-26 martie 2014, de la Predeal, cu tema „Confiscarea extinsă – cât recuperăm”, în colaborare cu Fundaţia Freedom House România; la seminarul „Consolidarea capacităţii autorităţilor române de a confisca şi a recupera produsele infracţiunii” organizat în perioada 27-28 februarie 2014, la Bucureşti sau la seminarul „Corupţie şi criminalitate economico-financiară” organizat în perioada 23-24 octombrie 2014 la Bucureşti de către Institutul Naţional al Magistraturii, în care s-a discutat şi despre confiscarea specială extinsă.
Unele instanţe nu au indicat date din care să reiasă că au fost dezbătute problemele specifice (Curtea Militară de Apel şi instanţele arondate), iar alte instanţe au răspuns că nu au fost dezbătute, cum este cazul Judecătoriei Gura Humorului ori Tribunalul Argeş, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Constanţa şi instanţe din subordine, Judecătoria Bârlad sau altele au răspuns că „nu este cazul” (Judecătoria Dorohoi, Curtea de Apel Bacău).
Alte instanţe au arătat expres că dispoziţiile legale privind confiscarea extinsă nu au fost dezbătute, fiind oferite şi explicaţii, cum este cazul Tribunalului Suceava, care a arătat că nu s-a dezbătut problematica, dată fiind „amploarea modificărilor legislative care au generat numeroase controverse”, dar şi pentru că nu s-au confruntat practic cu aceste situaţii.
În fine, unele instanţe, cum este Judecătoria Curtea de Argeş, au arătat că nu au dezbătut, însă au apreciat ca fiind oportună dezbaterea pe viitor în cadrul învăţământului profesional, motiv pentru care au înaintat propuneri către conducerea instanţei.

4. – Aspecte privind măsura sechestrului la nivelul instanţelor de judecată:

Curtea de Apel Piteşti a comunicat faptul că pe rolul instanţei au fost identificate cauze având ca obiect infracţiuni de genul celor în legătură cu care se poate lua măsura de siguranţă a confiscării extinse: dosar nr. …/46/2011; …/46/2011; …/54/2012; …/46/2009*; …/46/2012 şi …/46/2013.
În aceste cauze nu s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse (art.112/1 şi art. 118/2 din Codul penal), ci măsura de siguranţă a confiscării speciale, doar cu privire la bunurile obiect al infracţiunilor deduse judecăţii ori echivalent bănesc al acestora, în raport de care instanţa a menţinut măsurile asiguratorii care fuseseră instituite de către procuror.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate la nivelul Secţiei penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Craiova un număr de patru dosare care se încadrează în solicitări: nr. …/104/2013*/a18, nr…./104/2013*/a20, nr. …/54/2014/a2, nr…./104/2013*/a12, cu precizarea că în toate cazurile soluţiile sunt definitive.
La Tribunalul Vaslui, după cum s-a arătat, au existat două dosare în care a fost revocată măsura de siguranţă a confiscării extinse dispusă de procuror:
Prin sentinţa penală nr. …/2013 din 15.05.2013 pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. …/89/2013 şi rămasă definitivă la data de 07.10.2013 prin nerecurare, prin decizia penală nr. … din 19.09.2013 a Curţii de Apel Iaşi, s-a dispus respingerea cererii de confiscare extinsă şi s-a dispus restituirea către inculpaţi a bunurilor pentru care în cursul urmăririi penale fusese dispusă măsura.
Prin sentinţa nr. … din 10.06.2014 a Tribunalului Vaslui, pronunţată în dosarul nr. …/89/2013 – sentinţă care, la data întocmirii adresei, nu era definitivă – în temeiul disp. art. 404 alin. 4 lit. d) şi f) Cod procedură penală, s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător, măsură luată prin ordonanţa procurorului asupra unor bunuri aparţinând inculpaţilor, dispunându-se restituirea către inculpaţi a respectivelor bunuri.
La Judecatoria Vaslui, din verificările efectuate pentru aceeaşi perioadă de referinţă, s-au găsit înregistrare un număr de 6 sentinţe penale în care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului de către instanţă pentru infracţiunile din categoria celor care este permisă confiscarea extinsă, după cum urmează:
– sentinţa penală nr. …/11.02.2013, în dosarul nr. …/333/2012, infracţiunea prev. de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal;
– sentinţa penală nr. …/15.02.2013, în dosarul nr. …/333/2012, cu infracţiunea prev. de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 al.2 Codul penal;
– sentinţa penală nr. …/06.11.2013 – dosar nr. …/333/2013, pentru infracţiunea prev. de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal;
– sentinţa penală nr. …/30.01.2014, în dosarul …/333/2013, cu infracţiunea prev. de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal;
– sentinţa penală nr. …/08.05.2014, dosar …/333/2013; infracţiunea prev. de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal (sentinţa nu este definitivă);
– sentinţa penală …/25.06.2014, pronunţată în dosarul nr. …/333/2013, infracţiunea prev. de art.270 alin.3 din Legea 86/2006; artr.256 ind.1 al.1 lit. 1 din Legea 571/2003(sentinţa nu este definitivă).
Şi Judecătoria Târgu-Mureş a comunicat date conţinute în câteva hotărâri judecătoreşti (s.p. …/20 august 2012, din dosarul nr. …/320/2007; s.p. …/27 noiembrie 2012, din dosarul nr. …/320/2007; ş.a., dar care nu prezintă relevanţă prin prisma obiectivelor de control, fiind vorba de situaţii juridice de fond şi de fapte anterioare introducerii confiscării extinse în legislaţie.
Tribunalul Maramureş: Din verificările efectuate, pe rolul Secţiei penale au fost pronunţate un număr de 5 sentinţe respectiv 3 încheieri, prin care a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi părţilor responsabile civilmente şi anume: sentinţa penală …/13.12.2012 în dosarul nr. …/100/2012; sentinţa penală …/5.07.2012 în …/100/2012; …/23.10.2012, în d. …/100/2012; sentinţa …/28.06.2013 în d. …/100/2013; sentinţa …/23.10.2014 cu dosarul …/100/2013; încheierea din 20.03.2014 în …/100/2013; încheierea din 16.09.2014 în d. …/100/2014; încheierea din 6.11.2014 în d. …/100/2013.
Pe rolul Judecătoriei Jibou a fost înregistrată, în perioada de referinţă, o cauză în care instanţa a menţinut măsura sechestrului asigurator dispusă de către organele de cercetare penală, asupra unor bunuri aparţinând inculpatului, în dosar nr. …/1752/2012, prin sentinţa penală nr. …/21.09.2012 a Judecătoriei Jibou, definitivă la data de 5.02.2013 prin decizia penală nr…./R/2013 a Curţii de Apel Cluj.
La Tribunalului Mehedinţi, există dosarele nr. …/101/2014, de la 23 iulie 2014 (obiect – infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani) – aflat în procedura camerei preliminare – contestaţii asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat încă şi nr. …/101/2014 (cererile de contestare a măsurilor asigurătorii formulate de inculpaţii din dosar fiind înregistrate sub numere diferite: dosarul …/101/20104, …/101/2014 şi …/101/2014);
La Tribunalul Dolj, prin sentinţa penală nr. …/16 iulie 2013, în dosarul …/63/2013, definitivă prin decizia penală nr. …/15 aprilie 2014 a Curţii de Apel Craiova a fost ridicat etc.
În dosarul nr. …/104/2014 al Tribunalului Olt, a fost pronunţată încheierea nr. …/19 martie 2014, prin care s-a reţinut că „acest autoturism este proprietatea altei persoane decât cele expres prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 249 alin. 5 din N.C.P.P., în speţă a contestatoarei, mama contestatorului.
Simplul fapt că acesta din urmă este doar utilizatorul autoturismului menţionat nu poate crea prezumţia de proprietate a acestuia, după cum nici simplul fapt că proprietara formală, în speţă contestatoarea, nu este posesoare de permis de conducere şi este pensionară, nu o poate exclude de la calitatea de proprietar al autoturismului. Prin urmare măsura este nelegală.
În al doilea rând, a pretinde că instituirea măsurii sechestrului asigurător s-a realizat de procuror în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse, în conformitate cu dispoziţiile art. 249 alin. 4 din N.C.P.P. este de asemenea în contradicţie cu cerinţa previzibilităţii legii.
Conform jurisprudenţei CEDO (cauza Welch c. Regatului Unit, cererea 17440/90, paragraf 35) măsura confiscării reprezintă o „pedeapsă” în sensul art. 7 din Convenţie, fiind aplicabile exigenţele privind legalitatea pedepsei şi interdicţia aplicării retroactive în defavoarea suspectului şi, prin urmare, aceasta nu ar putea fi dispusă dacă nu era prevăzută de legea în vigoare la momentul săvârşirii faptei.
Din actele dosarului de urmărire penală rezultă că există suspiciuni în sarcina contestatorului cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, momentul epuizării faptei, respectiv ianuarie 2011, fiind anterior intrării în vigoare a Legii 63/2012.
Aşadar, pentru fapte săvârşite înainte de 22.04.2012, măsura confiscării extinse nu ar putea fi luată, iar în ce priveşte măsura confiscării speciale, luând în considerare ipoteza că autoturismul respectiv ar fi fost achiziţionat cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la dosarul de urmărire penală nu există la acest moment procesual niciun fel de minim de dovezi, în acest sens.
Pe cale de consecinţă ambele contestaţiile se vor privi ca întemeiate şi se va dispune desfiinţarea măsurii sechestrului asigurător instituit etc.”
Au fost identificate două cauze pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia prin care s-a dispus măsura sechestrului asigurator: sentinţa …/11.12.2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. …/57/2011 şi sentinţa penală nr. …/06.06.2014, în dosarul nr. …/57/2012.
La nivelul Tribunalului Sibiu nu a fost instituită de către instanţă măsura sechestrului, nu au fost valorificate bunuri, în baza măsurilor asiguratorii dispuse de instanţă, însă, prin sentinţa penală nr. …/2013 pronunţată la 20.06.2013 de către Tribunalul Sibiu în dosarul nr. …/85/2013, definitivă la 14.04.2014 prin decizia penală nr. …/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă cererea de confiscare extinsă, solicitată de parchet prin rechizitoriu, în baza art. 118/.2 C.p.
„Privitor la confiscarea extinsă, tribunalul subliniază mai întâi că orice confiscare reprezintă o sancţiune de drept penal şi prin urmare, o măsură restrictivă care ţine de latura penală a procesului, latură penală în care, potrivit art. 65 C.p.p. sarcina probei revine organului de urmărire penală.
În al doilea rând, prin răspunsurile date (f. 94) şi înscrisurile depuse atât în faza de urmărire penală cât şi la instanţă, inculpatul a justificat sursa banilor depistaţi la percheziţiile domiciliare (…) se desprinde concluzia că valoarea bunurilor dobândite nu depăşeşte veniturile obţinute în mod licit, astfel că nu sunt întrunite cerinţele pretinse de art. 1182 C.p.”
„Omisiunea de a se administra probe sub acest aspect în timpul urmăririi penale, nu poate atrage respingerea de către instanţă a cererii inculpatului de a se prevala de beneficiile procedurii reglementate de art. 320 ind. 1 C.p.p., text legal care de altfel, în mod imperativ interzice administrarea de probe pe latură penală”.
În cauza nr. …/3/2012** a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, prin decizia penală nr. …/A din data de 8 august 2014, s-a dispus confiscarea mai multor bunuri imobile, precum şi instituirea sechestrului asigurator asupra acestora.
Măsuri de instituire a sechestrului asupra mai multor bunuri aparţinând unor terţi, au fost dispuse în cauză şi prin încheieri de şedinţă intermediare.
Împotriva acestor măsuri au formulat contestaţii terţii şi inculpaţii, respinse de completul de judecată prin decizia pronunţată în cauză (în temeiul art. 250 alin. 6 Cod procedură penală).
Ulterior, după pronunţarea deciziei, s-au formulat şi alte contestaţii cu privire la luarea măsurii asiguratorii, contestaţii care au fost respinse ori au fost retrase.
Potrivit dispoziţiilor art. 250 alin. (6) cod procedură penală, contestaţiile ce au avut ca obiect modul de aducere la îndeplinire a măsurii asiguratorii au fost repartizate completului care a pronunţat soluţia.
În cauze având ca obiect infracţiuni din categoria celor în legătură cu care se poate lua măsura de siguranţă a confiscării extinse, Judecătoria Buftea s-a pronunţat asupra unor cereri de restituire a unor bunuri supuse confiscării, respectiv asupra menţinerii măsurii sechestrului dispuse în cursul urmăririi penale (dosar nr. …/94/2013, dosar nr. …/94/2010, dosar nr. …/94/2010).
La nivelul Judecătoriei Roşiorii de Vede, au fost înregistrate, în perioada supusă verificării, 4 cauze având ca obiect evaziune fiscală în care a fost instituită măsura de siguranţă a sechestrului asigurator şi 3 cauze având ca obiect evaziune fiscală în care a fost menţinută măsura de siguranţă a sechestrului asigurator, instituită de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede
La nivelul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, au fost identificate următoarele cauze având ca obiect infracţiuni de genul celor în legătură cu care se poate lua măsura de siguranţă a confiscării extinse şi în care au fost instituite de către instanţele judecătoreşti măsura sechestrului sau valorificarea bunurilor:
cauze în care s-a instituit măsura sechestrului asigurător:
– dosar …/300/2005 – sentinţa penală …/28.05.2012, definitivă prin decizia penală nr. …/27.03.2013 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I penală – instituie sechestrul asigurător (infracţiuni de corupţie – Legea 78/2000);
– dosar …/300/2010 – sentinţa …/25.04.2012, definitivă prin decizia …/07.07.2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală – instituie sechestrul asigurător (infracţiuni prevăzute de Legea 241/2005);
– dosar …/300/2012 – sentinţa penală …/23.04.2013, definitivă prin decizia penală …/11.09.2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală – instituie sechestrul asigurător (infracţiuni prevăzute de Legea 241/2005 – art.6);
– dosar …/300/2013 – sentinţa penală nr. …/11.10.2013, definitivă prin decizia penală …/27.02.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală – instituie sechestrul asigurător (infracţiuni prevăzute de Legea 241/2005);
– dosar …/300/2013 – sentinţa penală nr. …/28.11.2013, definitivă prin nerecurare la 17.12.2013 – instituie sechestrul asigurător (infracţiuni prevăzute de Legea 241/2005 – art.6);
– dosar …/300/2013 – sentinţa penală …/23.01.2014, definitivă prin decizia penală …/15.04.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală – instituie sechestrul asigurător (infracţiuni prevăzute de Legea 241/2005 – art.6);
– dosar …/300/2013 – sentinţa penală …/27.01.2014, definitivă prin decizia penală …/29.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală – instituie sechestrul asigurător (infracţiuni prevăzute de Legea 241/2005 – art.6);
– dosar …/300/2010 – sentinţa penală …/30.12.2013, nu este definitivă – instituie sechestrul asigurător (asociere pentru săvârşirea de infracţiuni).
Prin încheierea din 15.05.2013 s-a dispus aplicarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului. Recursul formulat de inculpat a fost respins de tribunal prin decizia penală …/04.06.2013.
Prin încheierea din data de 5.09.2014 a fost respinsă contestaţia formulată împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului asigurător dispus cu privire la bunurile mobile şi imobile ale inculpatului – încheierea nu este definitivă.
cauze în care s-a menţinut măsura sechestrului asigurător:
– dosar …/300/2010 – sentinţa penală …/29.01.2013, definitivă prin decizia penală …/25.08.2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală – menţine sechestrul asigurător (infracţiuni prevăzute de legea 241/2005);
– dosar …/300/2012 – sentinţa penală …/31.01.2013, definitivă prin decizia penală …/12.06.2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală – menţine sechestrul asigurător (infracţiuni prevăzute de legea 241/2005 – art.6);
– dosar …/300/2012 – sentinţa penală …/08.04.2013, definitivă prin decizia penală …/09.10.2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală – menţine sechestrul asigurător (evaziune fiscală – legea 87/1994, Legea 241/2005);
– dosar …/300/2013 – sentinţa penală nr. …/31.01.2014 definitivă prin nerecurare la data de 19.02.2014 – menţine sechestrul asigurător (infracţiuni prevăzute de legea 241/2005);
– dosar …/300/2013 – sentinţa 399/24.04.2014, definitivă prin decizia penală …/30.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală – menţine sechestrul asigurător (şantaj, Legea 216/2011);
– dosar …/300/2003 – sentinţa penală …/09.05.2014, definitivă prin neapelare la data de 11.06.2014 – menţine sechestrul asigurător (înşelăciune);
– dosar …/300/2012 – sentinţa penală …/19.05.2014, nu este definitivă – menţine sechestrul asigurător (infracţiuni de corupţie, legea 78/2000 – art.18 indice 1 alin. 1; art. 215 cod penal);
– dosar …/300/2014 – sentinţa penală …/24.06.2014, definitivă prin decizia penală …/15.10.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală – menţine sechestrul asigurător (înşelăciune);
– dosar …/300/2012 – sentinţa penală …/17.07.2014, nu este definitivă – menţine sechestrul asigurător (delapidare);
– dosar …/300/2014 – sentinţa penală …/17.09.2014, nu este definitivă – menţine sechestrul asigurător (infracţiuni la regimul vamal – legea 141/1997, legea 86/2006);
– dosar …/300/2005 – sentinţa penală …/07.10.2014, nu este definitivă – menţine sechestrul asigurător (înşelăciune);
cauze în care a fost ridicată măsura sechestrului asigurător (parţial):
– dosar …/300/2005 – sentinţa penală …/28.05.2012, definitivă prin decizia penală nr. …/27.03.2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală – instituie sechestrul asigurător (infracţiuni de corupţie – legea 78/2000).

5. – Excepţii de neconstituţionalitate şi consecinţele acestora asupra procedurilor judiciare:

Prin Decizia 78 din 11 februarie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.273 din 14 aprilie 2014 s-a statuat că dispoziţiile referitoare la confiscarea extinsă sunt constituţionale în măsura în care se aplică numai faptelor săvârşite sub imperiul noii soluţii legislative care a intervenit de la momentul intrării în vigoare a Legii nr.63/2012: 22 aprilie 2012.
Ulterior, prin decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.691 din 22 septembrie 2014, Curtea Constituţională a analizat criticile de neconstituţionalitate a prevederii care permite confiscarea extinsă a bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.63/2012, chiar dacă faptele pentru care este cercetat inculpatul au fost comise după această dată, respectiv după 22 aprilie 2012.
Din analiza conţinutului unor hotărâri judecătoreşti, a reieşit că instanţele au dat curs consecinţelor care decurg din deciziile Curţii Constituţionale.
Pe parcursul soluţionării contestaţiei privind măsura sechestrului, ce formează obiectul dosarului nr. …/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6) Cod procedură penală, iar completul de judecată, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, a sesizat Curtea Constituţională în septembrie 2014, reţinând că:
„Curtea, constatând că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, va sesiza Curtea Constituţională cu excepţia privind neconstituţionalitatea art. 250 alin. (6) C. proc. pen.
În legătură cu excepţia ridicată, Curtea apreciază că acesta nu este întemeiată. Astfel, dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 20, art. 21, art. 44 şi art. 124 din Constituţie, întrucât nu nesocotesc dreptul de proprietate privată, nu îngrădesc accesul liber la justiţie şi nici înfăptuirea justiţiei, şi nu contravin reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, în speţă art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, care nu garantează judecarea căii de atac de către o instanţă superioară. După cum a arătat chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele Diennet c. Franţei (Hotărârea din 26 septembrie 1995) şi Ralu Traian Filip c. României (Decizia din 27 mai 2014) faptul că aceeaşi instanţă s-a pronunţat în două căi de atac în cadrul aceleiaşi proceduri nu ridică, în sine, o problemă din perspectiva art. 6 din Convenţie, cu atât mai mult cu cât completele de judecată au fost diferite, condiţie întrunită în prezenta cauză, ca urmare a soluţionării cererilor de abţinere şi, respectiv, recuzare.
În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a României, după cum rezultă şi din Decizia nr. 370 din 26 iunie 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 august 2014), în care Curtea a subliniat că judecarea recursului de către aceeaşi instanţă care a soluţionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie în sine o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecătorilor care se pronunţă asupra recursului, reţinând astfel că dispoziţiile legale examinate nu aduc atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea prin mai multe alte decizii, având acelaşi obiect, dintre acestea putând fi menţionate, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 760 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, Decizia nr. 447 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 920 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 3 decembrie 2007, sau Decizia nr. 709 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010.
Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora “Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar “Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.
Constituţia nu consacră principiul controlului judiciar ierarhic, ci, potrivit art. 129, numai folosirea căilor de atac prevăzute de lege.
Potrivit art. 367 alin. (9) C. proc. pen., ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei, Curtea urmând a respinge cererile contestatorilor în acest sens”.

6. – Recursuri în interesul legii în materia confiscării extinse:

De la nivelul Colegiilor de conducere ale Curţilor de Apel nu au fost formulate cereri către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui recurs în interesul legii în materia confiscării extinse sau în materii adiacente acesteia.

7. – Hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

Nu au fost înregistrate situaţii la nivelul instanţelor judecătoreşti care să fi determinat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

8. – Plângeri împotriva măsurilor luate cu privire la sechestrul bunurilor în cursul urmăririi penale şi modul lor de soluţionare:

Regula şi situaţia generală majoritară care se desprinde din analiza datelor şi informaţiilor colectate este aceea că la nivelul instanţelor au fost identificate situaţii în care persoanele interesate au formulat contestaţii sau plângeri împotriva măsurilor luate cu privire la sechestrul bunurilor în cursul urmăririi penale, care vor fi expuse cu titlu de exemplu în cele ce urmează:
La nivelul Curţii de Apel Oradea au fost trimise informaţii privind patru situaţii în care au fost analizate contestaţii împotriva ordonanţelor luate în cursul urmăririi penale, toate acestea fiind respinse.
Spre exemplu, prin încheierea nr. …/DL/2014 a Curţii de Apel Oradea, dată în dosarul nr. …/3572014 a fost respinsă o contestaţie asupra unei măsuri luate în timpul urmăririi penale, arătându-se că „De asemenea, potrivit art. 112/1 Cod penal, sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor sau a unor infracţiuni de corupţie, confiscarea extinsă dispunându-se în cazul sunt îndeplinite condiţiile cerute de alineatul 2 al art. 112/1 Cod penal, iar potrivit alineatului 5 al aceluiaşi articol, la stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor şi cheltuielile făcute de persoana condamnată şi de către membrii familiei acesteia.
Este de relevat că instituţia confiscării extinse a fost introdusă recent în dreptul penal român, în urma transpunerii Deciziei-cadru 2005/212/JAI a Consiliului U.E. privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea.
Mai este de precizat că, în cazul în care obiectul acuzării îl constituie infracţiunea de spălare de bani, se poate institui o măsură asiguratorie în vederea confiscării speciale şi cu privire la bunurile unor terţe persoane în măsura în care există o bănuială legitimă privind legătura dintre bunurile dobândite de terţ şi bunurile dobândite prin comiterea infracţiunii premisă ce au făcut obiectul spălării de bani. Curtea apreciază că, în acest moment, în speţă, nu se poate pune în discuţie dacă cu privire la bunul asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător va opera sau nu confiscarea specială sau extinsă şi nici dacă bunurile au fost dobândite din venituri licite sau provin din activităţi infracţionale, aceste aspecte urmând a fi analizate în cazul în care în cauză se va dispune începerea judecăţii, de instanţa astfel învestită.
În acest cadru procesual, Curtea poate analiza doar dacă măsura sechestrului asigurător a fost dispusă cu respectarea prevederile legale”.
La Tribunalul Timiş au fost identificate mai multe situaţii în care instanţa a admis contestaţiile formulate împotriva măsurilor asigurătorii luate asupra imobilelor, motivat de faptul că imobilele nu se mai află în posesia persoanelor suspectate.
Din verificarea hotărârilor judecătoreşti comunicate de Tribunalul Timiş a reieşit că, în cazurile analizate, măsura sechestrului a fost dispusă de către organele de urmărire penală ulterior înstrăinării bunurilor respective prin acte autentice către dobânditori de bună-credinţă. În consecinţă, instanţele au dispus radierea măsurii sechestrului asigurător (se exemplifică: dosarele …/30/2014, …/30/2014, …/30/2014, …/30/2014, …/30/2014, …/30/2014, …/30/2014, …/30/2014, …/30/2014, …/30/2014, …/30/2014, …/30/2014, …/30/2014, …/30/2014, …/30/2014 ale Tribunalului Timiş – Secţia penală).
În alte situaţii, contestaţiile admise au privit măsura asiguratorie a popririi (se exemplifică: dosarul nr. …/30/2014 al Tribunalului Timiş – Secţia penală).
Pe rolul Curţii de Apel Bacău, în dosarul nr. …/32/2014, în baza art.4251, alin.7, pct.1, lit.b C.pr.pen., raportat la art.250 C.pr.pen., „respinge contestaţia formulată de contestatorul-inculpat. Acelaşi caracter obligatoriu justifică şi împrejurarea că sechestrul a fost instituit asupra unor bunuri comune ale inculpatului şi soţiei sale. Restrângerea prerogativelor dreptului de proprietate pentru codevălmaşă, prin indisponibilizare, constituie o ingerinţă care este prezumată de lege drept necesară desfăşurării instrucţiei penale şi proporţională cu interesul public care a generat-o, prin limitarea sechestrului până la concurenţa sumei de 2.390.459 lei şi doar până la un eventual partaj”.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pe rolul Tribunalului Dâmboviţa au fost înregistrate 6 contestaţii formulate împotriva măsurilor luate cu privire la sechestrul bunurilor în cursul urmăririi penale, cinci dintre acestea soluţionate prin respingerea contestaţiei, iar, într-un singur caz, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
La Judecătoria Răcari, au fost înregistrate trei cauze având ca obiect „plângere împotriva măsurilor luate de procuror în timpul urmăririi penale cu privire la sechestrul bunurilor”, astfel: dosarul nr. …/284/2014 soluţionat la 11.07.2014 în sensul respingerii contestaţiei; dosarul nr. …/284/2014 cu termen la 19.12.2014; dosarul nr. …/284/2014 cu termen de judecată la 19.12.2014.
Curtea de Apel Braşov: În dosarul nr. …/64/2012 prin încheierea de şedinţă din data de 3 octombrie 2014, în baza art. 168 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea formulată de contestatori, privind ridicarea sechestrului penal asigurător instituit prin ordonanţele procurorului. Încheierea atacată a rămas definitivă prin respingerea recursului de către instanţa supremă.
LA Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov: Pe rolul instanţei respective, s-a înregistrat un singur dosar având ca obiect contestarea măsurii asiguratorii luate în cursul urmăririi penale sub nr. …/2372/2014, respinsă.
Tribunalul Covasna: La nivelul Tribunalului Covasna au fost înregistrate două contestaţii formulate în baza art. 250 din Codul de procedură penală, împotriva măsurii asigurătorii a sechestrului luate în faza de urmărire penală, ambele fiind respinse de judecătorii învestiţi cu soluţionarea acestora.
La Tribunalul Iaşi au fost identificate trei încheieri penale, prin care judecătorul de drepturi şi de libertăţi a respins ca nefondate contestaţiile formulate în temeiul art. 250 Codul de procedură penală de petenţi împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului asigurator, instituit în cursul urmăririi penale, asupra bunurilor imobile, în scopul recuperării prejudiciului precum şi în vederea confiscării speciale sau extinse.
De la Tribunalul Mureş au fost trimise mai multe hotărâri prin care au fost analizate contestaţii împotriva ordonanţelor de instituire a sechestrului:
Astfel, prin încheierea penală definitivă nr. …/DL/4 iulie 2014, pronunţată în dosarul nr. …/102/2014, în baza art. 250 Cod procedură penală, a fost admisă contestaţia formulată de inculpată şi de persoanele interesate împotriva ordonanţei de instituire a sechestrului asigurător, emisă în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
S-a motivat că: „Totodată, reţinem şi faptul că, potrivit celor stabilite de Curtea Constituţională, măsura confiscării extinse nu se aplică bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012, iar în cazul celor trei contestatori, majoritatea bunurilor au fost dobândite anterior acestei date.
Prin urmare, faţă de cele reţinute, apreciem că nu se justifica luarea măsurii asigurătorii a sechestrului decât până la concurenţa valorii probabile a bunurilor despre care se susţine că ar fi fost dobândite de inculpata prin comiterea celor 12 infracţiuni de luare de mită (…)”
Cu o motivare asemănătoare, a fost admisă şi o contestaţie prin încheierea penală nr. …/DL/1 octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. …/102/2014.
În alte cazuri, a fost respinsă contestaţia, cum este situaţia încheierii penale nr. …/DL/19 septembrie 2014, în dosarul nr. …/102/2014, pentru că „În opinia judecătorul de drepturi şi libertăţi, măsura asiguratorie dispusă în situaţia suspectului nu încalcă principiul proporţionalităţii şi se circumscrie scopului pentru care acestea a fost instituită şi deşi procurorul nu a menţionat şi dispoziţiile de drept penal substanţial în baza cărora se dispune confiscarea specială sau cea extinsă – art. 112 Cod penal şi respectiv art. 1121 Cod penal, persoana menţionată are calitatea de suspect, infracţiunea pentru care este cercetat regăsindu-se în cele menţionate de textele legale amintite, iar prejudiciul este cuantificat într-o sumă determinată”.
Pe rolul Curţii de Apel Cluj au fost identificate următoarele dosare având ca obiect contestarea măsurilor asigurătorii luate de procuror:
– …/100/2009/a2 (20.02.2012) – contestaţie (plângere) cu privire la măsurile asigurătorii (art.168 C.p.p.) – respins recursul inculpatului;
– …/100/2010/a25 (28.11.2012) – contestaţie (plângere) cu privire la măsurile asigurătorii (art.168 C.p.p.) – admite recursul şi rejudecând, respinge ca nefondată plângerea petenţilor;
– …/100/2012/a1 (01.03.2013) – contestaţie (plângere) cu privire la măsurile asigurătorii (art.168 C.p.p.) – respins recursul părţii responsabile civilmente;
– …/100/2009**/a1 (29.03.2013) – contestaţie (plângere) cu privire la măsurile asigurătorii (art.168 C.p.p.) – respins recursul inculpatului;
– …/117/2013 (28.05.2013) – contestaţie (plângere) cu privire la măsurile asigurătorii (art.168 C.p.p.) – respins recursul societăţii comerciale ale cărei bunuri au fost puse sub sechestru;
– …/33/2014 (29.09.2014) – contestarea măsurii asigurătorii (art.250 NCPP) – respinsă contestaţia;
– …/33/2014/a2 (7.10.2014) – contestarea măsurii asigurătorii (art.250 NCPP) – respinsă ca tardivă contestaţia (hotărârea nu era încă redactată).
La Tribunalul Maramureş, la nivelul Secţiei penale au fost înregistrate 5 cauze în care au fost formulate plângeri împotriva măsurilor luate cu privire la sechestrul bunurilor în cursul urmării penale şi care au fost soluţionate în camera de consiliu de judecătorul de drepturi şi libertăţi, astfel:
– încheierea penală …/20.08.2014 în dosarul nr. …/100/2014 – prin care a fost admisă contestaţia formulată împotriva ordonanţei din 8.08.2014 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş în dosarul …/P/2014, ordonanţă care a fost desfiinţată în parte şi s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor; în motivarea acestei dispoziţii, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că, din analiza textului legal (art. 249 Cod procedură penală) rezultă că legiuitorul a impus ca obligatorie începerea urmăririi penale pentru ca o măsură asiguratorie să poată fi dispusă de către organul judiciar competent, astfel că ordonanţa de instituire a sechestrului emisă de procuror la data de 8 august 2014 în dosarul nr. …/P/2014 cu privire la bunurile mobile şi imobile ale suspectului şi ale părţii responsabile civilmente este nelegală întrucât urmărirea penală nu a fost începută în cauză cu respectarea dispoziţiilor legale (art. 305 Cod procedură penală).
– încheierea penală …/24.09.2014 în dosarul nr. …/100/2014 – prin care au fost respinse contestaţiile împotriva ordonanţei;
– încheierea penală …/24.09.2014 în dosarul nr. …/100/2014, prin care a fost admisă contestaţia împotriva ordonanţei şi s-a dispus restituirea sumei;
– încheierea penală nr. …/24.09.2014 în dosarul nr. …/100/2014, prin care a fost admisă contestaţia împotriva în dosarul …-D/P/2014 şi s-a dispus restituirea sumei; judecătorul de drepturi şi libertăţi a analizat probele aflate la dosar şi a apreciat că persoana interesată a fost angajată în mod constant începând cu anul 2012 şi a obţinut venituri licite, motiv pentru care sechestrarea sumei de 3.000 de euro, descoperită asupra ei cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la adresa inculpatului, nu se justifică.
– încheierea penală nr. …/31.10.2014 în dosarul nr. …/100/2014, prin care a fost admisă contestaţia împotriva ordonanţei în dosarul …/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş şi s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator; pentru a dispune această soluţie, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că imobilul asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurator îi aparţine numitului, având calitate de bun propriu. În acest sens, a fost depusă încheierea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Maramureş potrivit căreia apartamentul este întabulat cu titlu de drept donaţie, dobândit prin convenţie, în cotă de 1/1, pe numele lui. Chiar dacă asupra aceluiaşi imobil au drept de uzufruct viager, dobândit prin convenţie de inculpat şi soţia inculpatului, dreptul de proprietate îi revine petentului din cauză. În aceste condiţii, măsura instituită de parchet a fost apreciată de instanţă ca fiind luată cu nerespectarea prevederilor legale, motiv pentru care a dispus admiterea contestaţiei şi ridicarea sechestrului asigurator asupra imobilului.
Şi alte instanţe, cum este Tribunalul Timiş, au comunicat faptul că împotriva sechestrului luat în timpul urmăririi penale au fost formulate plângeri, dintre care 19 admise, 30 respinse, conexate 9, declinate 2, rămase fără obiect etc. Cele admise sunt în dosarele: dosar nr. …/30/2014; dosar nr. …/30/2014; dosar nr. …/30/2014; dosar nr. …/30/2014; dosar nr. …/30/2014; dosar nr. …/30/2014; dosar nr. …/30/2014; dosar nr. …/30/2014; dosar nr. …/30/2014; dosar …/30/2014; dosar …/30/2014; dosar nr. …/30/2014; dosar …/30/2014; dosar nr. …/30/2014; dosar nr. …/30/2014; dosar …/30/2014; dosar …/30/5014; dosar …/30/2014; dosar nr. …/30/2014.
La Tribunalul Olt, În perioada de referinţă au fost înregistrate pe rolul Secţiei penale 2 plângeri împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului luată în cursul urmăririi penale de procuror, soluţionate prin încheierile nr …/19.03.2014 in dosarul nr. …/104/2014 şi …/24.06.2014, în dosarul nr. …/104/2014.
La Curtea de Apel Craiova: contestaţii întemeiate pe dispoziţiile art. 250 şi 255 din Codul de procedură penală: dosarele nr. …/104/2013* a20, a27 şi respectiv a18.
La Tribunalul Alba: Din verificările efectuate, s-a constatat că au fost formulate contestaţii/cereri referitoare la măsurile luate privind sechestrul bunurilor instituit în cursul urmăririi penale; în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a unor asemenea acte de sesizare s-au pronunţat soluţii de:
– respingere ca tardivă a contestaţiei (încheierea nr. …/2014 pronunţată în dosar nr. …/107/2014, încheierea nr. …/2014, în dosarul nr. …/107/2014);
– respingere ca nefondată a contestaţiei (încheierea nr. …/2014, în dosarul nr. …/107/2014, încheierea nr. …/b/2014 pronunţată în dosarul nr. …/2014, încheierea nr. …/2014, în dosar nr. …/107/2014, încheierea nr. …/2014 în …/107/2014, încheierea din 20.10.2014 în dosar …/107/2014);
– admitere a contestaţiei şi desfiinţare a ordonanţei procurorului, precum şi a procesului-verbal de aplicare a sechestrului (încheierea nr. …/2014 pronunţată în dosar nr. …/107/2014); judecătorul de drepturi şi libertăţi a arătat că din actele dosarului de urmărire penală rezultă că în cauză sunt cercetaţi penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală mai mulţi suspecţi printre care şi numitul cu privire la care se susţine de către procuror, că a acţionat în calitate de administrator de fapt al firmei. S-a mai reţinut de către judecător că referitor la acest suspect, potrivit ordonanţei, nu deţine bunuri proprii urmăribile, însă firma are deschis cont bancar la o unitate bancară, astfel că s-a luat măsura indisponibilizării sumelor de bani existente şi poprirea acestora, măsură asiguratorie care i-ar afecta în mod cert activitatea punând-o în imposibilitatea de a achita până şi vărsămintele lunare către stat, scadente în data de 25 a fiecărei luni. Tot în motivarea încheierii, s-a mai arătat că procurorul avea posibilitatea de a se îndrepta asupra altor bunuri ale firmei, în condiţiile în care petenta deţine o construcţie şi şase autovehicule, în valoare totală de 180.982 lei, cu mult mai mare decât suma reţinută de procuror ca prejudiciu de recuperat – 55.744,5 lei.
– admiterea cererii formulate cu privire la un autoturism ridicat de la inculpat, aflat sub măsura sechestrului, şi restituirea acestuia unei terţe persoane – proprietar, cu obligaţia de a-l păstra până la pronunţarea unei soluţii definitive în cauză (încheierea din 18.08.2014 pronunţată în dosar nr. …/107/2010); pentru a dispune restituirea bunului, judecătorul a constatat că autoturismul sechestrat în dosarul de faţă, în cursul urmăririi penale, se încadrează la art. 255 NCPP privind restituirea bunurilor luate de la un terţ aparţinător (numita fiind soţia inculpatului) şi ca atare se impune a fi restituit în condiţiile art. 255 alin. 2 şi art. 250 NCPP.
Totodată, instanţa a impus terţului obligaţia de a păstra autoturismul până la finalizarea procesului, pentru buna instrumentare a cauzei şi pentru a nu prejudicia o eventuală reparare a prejudiciului în situaţia în care vor fi incidente dispoziţiile privind confiscarea extinsă prevăzută de art. 112/1 NCP.
– admiterea cererii formulate de inculpat şi înlocuirea măsurii sechestrului asigurator cu deposedare instituit asupra a două autoturisme, cu măsura sechestrului fără deposedare, urmând ca pe toată durata procesului penal autoturismele să rămână în custodia inculpatului (încheierea din 24.03.2014 pronunţată în dosar nr. …/107/2012).
La Tribunalul Sibiu, au fost formulate şase plângeri împotriva măsurilor luate de procuror, cu privire la sechestrul bunurilor în cursul urmăririi penale, dintre care:
– două plângeri au fost respinse ca tardive (încheierea …/CC/23.07.2014 pronunţată în dosar nr. …/85/2014 şi încheierea penală nr. …/CC/28.08.2014 pronunţată în dosar nr. …/85/2014);
– două plângeri au fost respinse ca nefondate (încheierea …/CC/17.07.2014 pronunţată în dosar nr. …/85/2014 şi încheierea penală nr. …./CC/17.07.2014, dosar nr. …/85/2014);
– două plângeri au fost admise (încheierea penală nr. …/CC/19.06.2014 pronunţată în dosar nr. …/85/2014 şi încheierea penală nr. …/CC/23.06.2014, dosar nr. …/85/2014); în ambele situaţii, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat faptul că bunurile asupra cărora se dispusese măsura asiguratorie în faza de urmărire penală aparţineau altor persoane decât inculpaţii, fiind astfel îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea contestaţiilor formulate.
La nivelul Tribunalului Bucureşti Secţia I penală, au fost înregistrate 148 de plângeri împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror în cursul urmăririi penale, fiind ataşate o situaţie a dosarelor înregistrate şi a soluţiilor pronunţate în aceste cauze, precum şi fişele ECRIS ale acestor dosare.
Din analiza celor 148 de fişe Ecris şi de hotărâri judecătoreşti, s-a constatat existenţa unui număr de 8 contestaţii admise, în restul cauzelor dispunându-se soluţii de respingere a contestaţiilor, de declinarea a competenţei de soluţionare a cauzei ori de reunire/conexare a cauzelor etc.
Din numărul arătat, la acest moment, trei cauze se află încă pe rolul instanţei, fiind aşadar în curs de soluţionare etc.
Din analiza documentaţiei, au reieşit următoarele aspecte relevante din perspectiva obiectivelor controlului:
O primă situaţie priveşte constatarea unor motive obiective din punctul de vedere al instanţelor cu privire la admiterea contestaţiilor şi la ridicarea măsurilor asiguratorii.
Astfel, prin încheierea din 6.10.2014, dosar nr. …/3/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului în discuţie constituie o restrângere a exerciţiului dreptului de proprietate privată. S-a reţinut că deşi măsura dispusă era prevăzută de lege şi era necesară într-o societate democratică pentru desfăşurarea instrucţiei penale şi în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, aceasta nu este proporţională cu scopul urmărit. S-a avut în vedere că, în cauză, procesul durează de 9 ani şi 10 luni, iar în privinţa inculpatului pretins proprietar al imobilului, s-a dat o soluţie de netrimitere în judecată, astfel că se menţine nejustificat o stare de incertitudine privind exercitarea dreptului de proprietate pentru o perioadă prea lungă de timp;
Prin încheierea din 16.09.2014, dosar nr. …/3/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală; s-a reţinut că numita contestatoare nu are la acest moment calitatea de suspect sau inculpat în dosar. În acest sens, judecătorul apreciază că, teoretic, nu poate fi exclusă varianta ca această tranzacţie să fie simulată, iar suspectul să fi urmărit, prin efectuarea acesteia, să împiedice sechestrarea imobilului de către organele judiciare, aceasta în contextul în care, după cum rezultă din unele acte de urmărire penală, parchetul are bănuieli în sensul că anumite bunuri obţinute de inculpat în urma săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală sub aspectul căreia este cercetat ar fi fost trecute, simulat, pe numele altor persoane. Însă, a apreciat judecătorul, după cum reiese din cuprinsul ordonanţei de instituire a sechestrului, la momentul dispunerii acestei măsuri parchetul nu a avut cunoştinţă despre vânzarea intervenită la data de 9.07.2014, astfel că sechestrul vizează în prezent un bun care nu aparţine inculpatului şi nici nu rezultă că organele judiciare ar deţine probe în sensul că vânzarea menţionată ar fi avut caracter fictiv. În aceste condiţii, eventualul caracter fictiv al vânzării neputând fi prezumat, judecătorul a constatat că sechestrul instituit vizează un bun aparţinând unui terţ care nu are nici o calitate în cauza instrumentată de organele de urmărire penală;
Tot astfel, prin încheierea din 12.09.2014, dosarul nr. …/3/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală; judecătorul a reţinut că măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, ca o garanţie pentru partea civilă, care îşi poate realiza creanţa născută prin hotărârea de condamnare la despăgubiri civile şi că, în speţă, societatea contestatoare nu are nici calitate de suspect sau inculpat şi nici calitate de parte responsabila civilmente, motiv pentru care a admis contestaţia.
De asemenea, prin încheierea din 29.10.2014, dosar nr. …/3/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală; pe baza actelor depuse la dosar, judecătorul a constatat că scopul măsurii asiguratorii a fost atins, recuperarea prejudiciului fiind asigurată prin indisponibilizarea sumei la dispoziţia Parchetului Curţii de Apel, aşa cum se face menţiune expresă pe înscrisul depus la dosar, emis de unitatea bancară. În aceste condiţii, s-a apreciat că menţinerea măsurii sechestrului asigurator şi asupra altor sume de bani apare ca fiind excesivă, sechestrarea tuturor sumelor de bani pe care le are inculpata în diverse conturi, peste cuantumul prejudiciului estimat nefiind o măsură întemeiată.
Într-o altă situaţie, prin încheierea din 20.10.2014, dosar nr. …/3/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, judecătorul de drepturi si libertăţi a constatat că toate elementele prezentate pentru instituirea noii măsuri sunt preexistente, că au fost avute în vedere de judecătorul care a soluţionat prima contestaţie împotriva măsurii asiguratorii şi că de la data pronunţării judecătorului până la data instituirii din nou a sechestrului asigurator nu a intervenit nicio modificare a situaţiei de fapt.
Concluzionând, judecătorul a apreciat că nu a intervenit niciun element de noutate care să justifice instituirea aceleiaşi măsuri asiguratorii, ci doar o nerespectare de către procuror a dispoziţiilor instanţei, care cu o zi înainte analizase şi dispusese ridicarea măsurii sechestrului asigurator prin raportare la toate motivele invocate ulterior prin noua ordonanţă;
Prin încheierea din 2.07.2014, dosar nr. …/3/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi a avut în vedere cuprinsul actelor aflate la dosarul cauzei şi a constatat că măsura asiguratorie nu se mai justifică, întrucât suma pretins stabilită ca prejudiciu a fost recuperată în totalitate de către bugetul de stat.
Tot astfel, prin încheierea din 2.04.2014, dosar nr. …/3/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală; judecătorul a reţinut că, în speţă, calitatea de parte responsabilă civilmente a firmei presupune ca prin această societate suspectul să fi derulat operaţiuni comerciale fictive de tipul celor reţinute drept învinuire în sarcina sa, însă, o asemenea derulare de activităţi ilicite, prin această societate comercială, nu a fost stabilită prin adresele A.N.A.F., astfel încât nu i se poate atribui calitatea de parte responsabilă civilmente acestei societăţi şi nu poate fi obligată să plătească pentru inculpat prejudiciul cauzat bugetului de stat;
În sfârşit, prin încheierea din 23.04.2014, dosar nr. …/3/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, în cauza ce face obiectul dosarului, contestatorul nu are nici o calitate, nefiind nici suspect ori inculpat şi nici parte vătămată, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 255 alin. 1 C.p.p. nu cer ca persoana de la care se ridică bunurile să facă dovada unui drept de proprietate asupra bunurilor mobile ridicate, ci doar a unei posesii sau deţineri legitime a acestora, fapt de altfel prezumat de lege.
O a doua situaţie a privit cazurile în care contestaţiile au mai fost analizate sau se aflau deja la completul iniţial învestit, ceea ce înseamnă că petentul a introdus mai multe contestaţii în legătură cu aceleaşi bunuri.
Astfel, prin încheierea din 9.07.2014, dosar nr. …/3/2014 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, examinând contestaţia formulată de petent, judecătorul a constatat că este inadmisibilă, motivat de împrejurarea că pe rolul instanţei petentul a introdus anterior o cerere având acelaşi obiect, cerere ce a fost soluţionată deja, astfel că cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Şi în cazul încheierilor din 30.10.2014 şi respectiv 18.11.2014, dosarele nr. …/3/2014, nr. …/3/2014 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală: „(…) verificările efectuate în sistemul Ecris al instanţei, judecătorul a constatat faptul că pe rolul instanţei a mai fost înregistrată o cerere având ca obiect contestaţia formulata împotriva măsurii asiguratorii şi că există identitate de obiect şi parte, motiv pentru care a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului la completul iniţial învestit, în vederea discutării conexării”.
În cadrul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, a fost identificată o cauză având ca obiect contestaţie împotriva măsurii asiguratorii dispuse de procuror, în faza urmăririi penale, în vederea aplicării confiscării extinse (încheierea dată la 29.07.2014 în dosarul nr. …/300/2014).
La nivelul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, din verificarea sistemului ECRIS, a rezultat că, din anul 2012 şi până în prezent, au fost înregistrate patru plângeri împotriva măsurilor dispuse de către procuror cu privire la sechestrul bunurilor în cursul urmăririi penale, formându-se următoarele dosare:
dosarul …/301/2013, cu sentinţa penală …/05.03.2014 – definitivă la data pronunţării – prin care, în temeiul art. 289 alin. 9 Cod procedură penală, s-a dispus trimiterea plângerii la Parchet în vederea competentei soluţionări;
dosar nr. …/301/2014 – în care s-a pronunţat încheierea din Camera de Consiliu din data de 22.05.2014 – definitivă la data pronunţării – prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin care s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil;
dosar nr. …/301/2014 – în care prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 14.08.2014 – definitivă la data pronunţării – s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la măsura asiguratorie;
dosar nr. …/301/2014 – în care prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18.08.2014 – definitivă la data pronunţării – s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la măsura asiguratorie.
La Secţia penală a Tribunalului Ilfov, au fost înregistrate două plângeri împotriva măsurilor luate la sechestrului bunurilor în cursul urmăririi penale, însă aceste plângeri nu priveau cauze în care să se fi dispus măsura de siguranţă extinsă.
La nivelul Judecătoriei Giurgiu, au fost înregistrate 5 cauze având ca obiect contestarea măsurii asiguratorii şi s-a precizat că, pe rolul acestei instanţe, se mai află şi dosarul nr. …/236/2014, cu termen la 13 noiembrie 2014.

9. – Contestaţii la executare cu privire la punerea în executare a dispoziţiilor din hotărârile penale:

S-a constatat că de regulă nu au fost situaţii în care să se fi formulat contestaţii de executare cu privire la punerea în executare a dispoziţiilor din hotărârile penale.
Doar pe rolul Secţiei a II-a penale a Curţii de Apel Bucureşti, au fost înregistrate contestaţii cu privire la punerea în executare a dispoziţiilor din hotărârile penale, fiind comunicate informaţii privind dosarele nr. …/2/2014, nr. …/2/2014, nr. …/2/2014, nr. …/2/2014, nr. …/2/2014, însă fiind analizate datele şi informaţiile din Ecris reiese că între timp completurile de judecată au luat act de retragerea cererilor de contestaţie la executare.

10. – Aspecte privind punerea în executare a măsurii de siguranţă:

Regula generală care s-a desprins este că nu au existat probleme sau dificultăţi la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti.
Potrivit dispoziţiilor regulamentare, instanţele de judecată nu au atribuţii de organ de executare, ci de punere în executare a dispoziţiilor cu caracter penal din hotărârile judecătoreşti, astfel că poziţiile din registrul specific se închid la confirmarea debitelor de către administraţiile financiare.

11. – Referate ale Birourilor de executări penale privind punerea în executare şi închiderea/neînchiderea poziţiilor cu privire la măsura confiscării extinse:

De regulă, fiindcă nu au fost luate măsura confiscării extinse, nici nu au fost situaţii de punere în executare a acestor măsuri.
În cazurile în care măsura este definitivă, s-a constatat spre exemplu că:
La Tribunalul Bacău, confiscarea extinsă dispusă prin sentinţa penală nr. …/D/28.05.2013, modificată prin decizia nr. …/15.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi definitivă prin decizia penală nr. …/31.03.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost comunicată Administraţiei Finanţelor Publice Bacău la data de 1 aprilie 2014 şi confirmată de aceasta cu adresa nr. …/3 aprilie 2014.
La Tribunalul Timiş, au fost trei situaţii în care s-a pus problema punerii în executare a confiscării extinse. În toate aceste situaţii, au fost comunicate prin adresă organelor financiare competente măsura confiscării extinse, care a fost confirmată, poziţiile din Registrul de executări fiind închise.
La Curtea de Apel Constanţa, s-a pus în executare singura sentinţă pronunţată, definitivă prin decizie a instanţe supreme, fiind închisă poziţia din registru pe baza adresei comunicate de către organele financiare.
Biroul Executări penale din cadrul Tribunalului Sibiu, în perioada de referinţă, a avut de pus în executare dispoziţiile privind confiscarea extinsă dispuse prin sentinţa penală nr. … din 22.01.2014, definitivă la 20.06.2014 prin decizia penală nr. …/A/2014 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin sentinţa mai sus-menţionată s-a dispus confiscarea autoturismului indisponibilizat prin ordonanţa din 17.10.2013 şi aflat în custodia I.P.J. Sibiu – Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative. Conform art. 574 al.1 lit.b C.p.p. Tribunalul Sibiu, prin judecător delegat, a trimis la 25.06.2014, o copie a sentinţei, organelor de poliţie în a căror păstrare se afla autoturismul. Prin adresa nr. …/SJEO din 02.07.2014 a I.P.J. Sibiu, s-a confirmat primirea sentinţei penale nr. …/2014 a Tribunalului Sibiu şi s-a comunicat faptul că urmează să pună în executare dispoziţiile acesteia cu privire la bunul confiscat.
În cauza ce formează obiectul dosarului nr. …/3/2012** al Curţii de Apel Bucureşti, punerea în executare s-a realizat de către Tribunalul Bucureşti.
A fost trimis referatul întocmit la 5 noiembrie 2014 de către Serviciul Executări penale al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, cu privire la punerea în executare a măsurii confiscării extinse dispuse în dosarul nr. …/3/2013 şi închiderea poziţiei în Registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale, precum şi referatul întocmit de Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, privind punerea în executare şi închiderea poziţiei cu privire la măsura confiscării extinse, dispusă prin sentinţa penală nr. …/10.12.2012 pronunţată în dosarul nr. …/303/2012 ş.a.m.d.

12. – Procese civile pentru despăgubiri/daune deschise de către subiecţii confiscării în urma proceselor penale:

Din datele şi informaţiile comunicate de către instanţe, în urma proceselor penale nu au fost deschise de către subiecţii confiscării procese civile pentru despăgubiri/daune etc.; S-a urmărit în special situaţia terţilor participanţi în proces ori a terţilor persoane interesate (de bună-credinţă), cărora sub o formă sau alta li s-au confiscat bunuri în procesul penal etc.

13. – Alte date şi informaţii apreciate de către instanţe ca fiind relevante în vederea identificării aspectelor necesare efectuării controlului:

Au existat instanţe, cum este cazul Curţii de Apel Piteşti, care au arătat că măsura confiscării extinse în actuala reglementare este nefuncţională şi aplicată cu reticenţă de instanţele judecătoreşti.
Se argumentează că de cele mai multe ori sunt întâmpinate dificultăţi în legătură cu identificarea bunurilor supuse confiscării, procedura prevăzută de art.112 ind.1 fiind destul de greoaie din acest punct de vedere, mai ales că pentru a fi dispusă acest gen de confiscare, în special când bunurile au fost transferate succesiv de către persoanele condamnate unor alte persoane, tot acest proces de identificare şi probaţiune presupune o procedură judiciară în sine care ar putea întârzia semnificativ soluţionarea laturii penale a cauzei.
De aceea, se susţine că este nevoie de o intervenţie legislativă care să reglementeze ca identificarea bunurilor şi toată probaţiunea să fie efectuată în cursul urmăririi penale, iar procurorii urmând să propună apoi confiscarea extinsă, după ce, în prealabil, au aplicat sechestrul asigurător asupra bunurilor.
CAPITOLUL III
Vulnerabilităţi şi propuneri de înlăturare a acestora. Concluzii

Concluzia principală care se desprinde din analiza datelor şi informaţiilor statistice semnalate ori identificate este că şi în sistemul judiciar din România există aceeaşi situaţie de la nivelul Uniunii Europene, în sensul că procedurile de confiscare extinsă sunt insuficient utilizate, şi implicit sumele recuperate sunt reduse şi insuficiente în raport cu valoarea estimată a acestora şi cu amploarea fenomenului criminalităţii organizate, cu toate consecinţele de rigoare.
Se constată astfel că la nivelul instanţelor judecătoreşti din România, în perioada de referinţă, de la intrarea în vigoare a noilor dispoziţiilor legale, în anul 2012, şi până la data efectuării controlului au fost înregistrate un număr de doar 19 dosare (a se vedea ANEXA) în care instanţele s-au pronunţat asupra măsurii confiscării extinse, dosarele fiind analizate indiferent de stadiul procesual (primă instanţă, apel sau recurs ori primă instanţă şi apel, potrivit legislaţiei actuale), criteriul utilizat fiind acela ca cel puţin una dintre instanţe să fi dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse.
Dintre cele 19 dosare în care s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse, în 14 cauze hotărârile sunt definitive, iar alte 5 dosare se află pe rol, fie la instanţa supremă, fie la curţile de apel în căile de atac, cu termene stabilite în perioada decembrie 2014 – februarie 2015.
Dintre cele 14 cazuri rămase definitive, în 13 dintre ele măsura de siguranţă a fost luată definitiv, iar, într-un singur caz, a fost respinsă definitiv (de către instanţa ierarhic superioară).
Se observă că măsura de siguranţă este aplicată în mod neechilibrat prin raportare la modul de dispunere teritorial al instanţelor de judecată, dar şi a celui ierarhic.
Astfel, la nivelul judecătoriilor nu a fost luată aproape deloc (cu o singură excepţie) măsura de siguranţă a confiscării extinse, la nivelul tribunalelor, a fost aplicată la circa un sfert din numărul tribunalelor, iar la curţile de apel, la circa jumătate dintre instanţe.
Apreciem că acest lucru poate fi explicat, în afara faptului că nu au fost îndeplinite condiţiile aplicării acestei instituţii (activitate infracţională a persoanelor trimise în judecată, lipsa convingerii instanţei, lipsa
identificării unor bunuri ş.a.), prin introducerea recentă a instituţiei confiscării extinse, astfel că dosarele susceptibile de a se aplica o asemenea măsură se află încă pe rolul instanţelor judecătoreşti.
O altă cauză obiectivă identificată se referă la prelungirea procedurilor judiciare determinată de necesitatea administrării de probe în vederea luării măsurii confiscării extinse.
A fost expusă însă opinia de la o instanţă cum că măsura confiscării extinse în actuala reglementare este nefuncţională şi că este aplicată cu reticenţă de instanţele judecătoreşti, ceea ce ar putea sugera o chestiune subiectivă în aplicarea dispoziţiilor legale, pe motiv că textele legale sunt controversate, că administrarea probatoriului specific conduce la prelungirea procesului, întârziind astfel soluţia pe latura penală etc.
În acest context, constatările ar trebui să constituie un semnal de alarmă, care să impună la nivelul instanţelor judecătoreşti preocupări constante şi susţinute pentru îmbunătăţirea activităţii judiciare în materia confiscării extinse.
Se mai constată că în practica instanţelor judecătoreşti există deja abordări diferite asupra modului de interpretare a unor dispoziţii legale privind condiţiile de aplicare a măsurii de siguranţă a confiscării extinse.
Astfel, în unele situaţii s-a reţinut că pentru a fi dispusă confiscarea extinsă, instanţa trebuie să aibă (doar) convingerea (sau aprecierea, cum au motivat alte instanţe) că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute de lege în mod limitativ, pe câtă vreme în altele, s-a motivat că instanţa are nevoie de probe certe sau de probe depline etc., astfel că în prima situaţie s-a dispus confiscarea extinsă, în cea de a doua, a fost respinsă, conducând astfel la crearea deja a unei practici judiciare neunitare, inconstante şi imprevizibile.
O altă problemă care a generat controverse în practică se referă la consecinţa aplicării procedurii simplificate de judecare a unei cauze asupra administrării probatoriului privind confiscarea extinsă.
Unele instanţe au considerat că, în cazul în care procesul se desfăşoară în baza procedurii simplificate, în care judecata are loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, este inadmisibilă continuarea procesului pentru administrarea de probe în ceea ce priveşte confiscarea extinsă, în timp ce alte instanţe au apreciat că procesul poate continua şi sub acest aspect.
Ca o consecinţă a celor sus-menţionate, se impune a fi avută în vedere în practica judiciară necesitatea luării măsurilor asiguratorii în faza iniţială a investigaţiei penale de către organele de urmărire penală şi, de asemenea, administrarea corelativă de către acestea a probaţiunii specifice pentru confiscarea extinsă.
O anumită situaţie constatată se referă la faptul că în unele cazuri instanţele de judecată deşi au luat măsura confiscării extinse nu au arătat detaliat în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au condus instanţa către o anume soluţie, ceea ce poate determinarea casarea/desfiinţarea hotărârii cu consecinţele de rigoare ş.a.m.d.
Din centralizarea datelor şi informaţiilor furnizate de instanţe, s-a constatat că în general dispoziţiile legale prin confiscarea extinsă au fost aprofundate prin studiu individual sau la şedinţele de învăţământ profesional. De asemenea, au existat magistraţi care au participat la diverse alte forme de pregătire şi perfecţionare profesională, prin participarea la seminarii, existând astfel interes pentru cunoaşterea teoretică acestei instituţii.
Cu toate acestea, au fost şi instanţe care nu au comunicat modul de implementare a noilor dispoziţii legale, astfel că este necesară o uniformizare în ceea ce priveşte activitatea de pregătire profesională, prin adoptarea unei atitudini proactive şi de anticipare a problematicii în discuţie. Astfel, fără a constitui o substituire în activitatea factorilor manageriali de decizie, am putea propune a fi avute în vedere, cu caracter de recomandare, anumite tematici apropiate domeniului de interes, cum ar fi: importanţa şi rolul măsurii confiscării extinse şi relaţia cu confiscarea specială; dispoziţiile constituţionale şi deciziile Curţii în materie; practica în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, standardele de probă; inversarea/partajarea sarcinii probei; preponderenţa probelor; balanţa probabilităţilor versus probe certe; raportul de proporţionalitate dintre scopul confiscării şi dreptul de proprietate, instituţia juridică a sechestrului etc.
De asemenea, nu trebuie omise nici procedurile specifice necesare instituirii şi punerii în aplicare a măsurii sechestrului asigurator, ţinând seama de aspectele privind publicitatea (înscrierea în Arhiva electronică de garanţii pentru ipotecile mobiliare şi respectiv inscripţia ipotecară pentru bunurile imobile); garanţiile preferenţiale ale unor creditori privilegiaţi sau modificările în situaţia patrimonială a unei persoane juridice, cum ar fi intrarea in insolvenţă ş.a.
În legătură cu măsura de siguranţă a confiscării extinse au fost invocate excepţii de neconstituţionalitate, două dintre acestea fiind admise, instanţele conformându-se deciziilor instanţei de contencios constituţional; într-o altă cauză, a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la textele de lege care reglementează contestaţia împotriva sechestrului etc., iar instanţa a sesizat Curtea Constituţională, fără a suspenda cauza.
De la nivelul Colegiilor de conducere ale Curţilor de Apel nu au fost formulate cereri către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui recurs în interesul legii în materia confiscării extinse sau în materii adiacente acesteia, însă s-au constatat deja aspecte de practică neunitară, ceea ce, chiar dacă acestea nu au caracter de generalitate, reclamă ca judecătorii delegaţi cu atribuţii privind analiza practicii de control judiciar, precum şi judecătorii delegaţi pentru măsurile privind unificarea practicii să aibă în atenţie identificarea aspectelor de practică neunitară generatoare de vulnerabilităţi în materia confiscării extinse şi a problemelor adiacente acesteia şi să ia măsurile prevăzute de dispoziţiile legale şi regulamentare.
În materia ce constituie obiectul controlului nu au fost înregistrate situaţii la nivelul instanţelor judecătoreşti care să fi determinat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În ceea ce priveşte modul de punere în executare, regula generală care s-a desprins este aceea că nu au existat probleme sau dificultăţi la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti.
De altfel, potrivit dispoziţiilor regulamentare, instanţele de judecată prin Birourile de executări penale, nu au atribuţii de organ de executare, ci de punere în executare a dispoziţiilor cu caracter penal din hotărârile judecătoreşti, astfel că poziţiile din registrul specific se închid la confirmarea debitelor, iar nu la plata integrală a lor (ca la amenzile penale de exemplu).
S-a constatat că, în urma proceselor penale, nu au fost deschise de către subiecţii confiscării procese civile pentru despăgubiri/daune etc.
O situaţie aparte aflată în strânsă legătură cu confiscarea extinsă (dar şi cu confiscarea specială) se referă la modul de aplicare a dispoziţiilor legale în materia măsurilor asiguratorii, a sechestrului în special, deoarece prin înlăturarea acestor măsuri se creează premisele imposibilităţii de acoperire integrală a prejudiciului ori cele de înstrăinare a bunurilor care ar putea constitui obiectul confiscării extinse (sau confiscării speciale).
În acest context au fost identificate mai multe vulnerabilităţi, cu ocazia contestaţiilor formulate împotriva măsurilor asiguratorii, multe dintre ele fiind identificate şi arătate pe parcursul raportului.
Astfel, de exemplu, în cele mai multe situaţii, instanţele au ridicat sechestrul asupra unui bun aflat în posesia unei persoane, însă nu s-a indicat prin hotărâre în mod expres obligaţia pentru acea persoană potrivit art.255 alin.2 din Codul de procedură penală, de a păstra bunul până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal, şi nici nu sunt arătate consecinţele legale în caz de încălcare a acestei obligaţii, creând astfel premisele ca din neştiinţă persoanele respective să înstrăineze bunul.
Este de menţionat că unele instanţe au indicat expres această obligaţie în sarcina contestatorului, ceea ce, prin raportare la situaţia majoritară prin care instanţa nu dispune în sensul arătat, se creează premisele unei practici judiciare neunitare.
O altă vulnerabilitate o constituie faptul că ridicarea sechestrului este executorie, astfel că, în situaţia în care la judecata în primă instanţă se dispune ridicarea sechestrului, iar ulterior în calea de atac se revine asupra acestuia, atunci măsura confiscării extinse ar putea fi lipsită de obiect, deoarece între timp este posibil ca bunurile să fie înstrăinate.
Din verificarea unor hotărâri judecătoreşti a reieşit că măsura sechestrului a fost dispusă de către organele de urmărire penală ulterior înstrăinării bunurilor respective prin acte autentice către dobânditori de bună-credinţă. În consecinţă, instanţele au dispus radierea măsurii sechestrului asigurător. Se constată, aşadar, că în faza de urmărire penală nu au fost administrate probe suficiente cu referire la verificarea condiţiilor pentru luarea măsurii.
Situaţiile sus-menţionate reprezintă vulnerabilităţi, ca premise ale unor situaţii de risc, deoarece poate interveni problematica juridică a anulării, rezilierii, rezoluţiunii etc. contractelor translative de proprietate (vânzare-cumpărare, donaţie, schimb ş.a.), prin care sunt înstrăinate bunurile/banii pentru a fi sustrase de urmărire (pentru cauza ilicită/frauda la lege), inclusiv în cadrul soluţionării laturii civile a procesului penal.
CAPITOLUL IV
Propuneri finale

În raport de constatările efectuate şi de concluziile expuse în prezentul material, formulăm următoarele
P R O P U N E R I:
1. Înaintarea actului de control Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a dispune asupra raportului;

2. Comunicarea raportului Curţilor de apel şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a dispune asupra propunerilor şi măsurilor care se impun pentru înlăturarea deficienţelor şi reducerea riscurilor în cazul vulnerabilităţilor constatate, conform propunerilor şi recomandărilor cuprinse în Capitolul III din prezentul raport de control;

3. Dezbaterea, în cadrul şedinţelor de învăţământ profesional şi a întâlnirilor lunare ale judecătorilor, a temelor de interes în domeniul analizat şi a situaţiilor care au generat aplicarea neunitară a legii în materia măsurilor asiguratorii.

I N S P E C T O R I J U D I C I A R I,

Nr. 4621/IJ/3699/DIJ/2014
A N E X Ă
Date statistice privind dosarele
în care s-a dispus confiscarea extinsă
(tabel centralizator)

Nr.
crt.

Dosar
Instanţa de primă instanţă/
Soluţia privind confiscarea
extinsă
Instanţa de apel/
Soluţia privind confiscarea
extinsă
Instanţa de apel sau recurs/
Soluţia privind confiscarea
extinsă

Observaţii
1.
…36/2012
Curtea de Apel Constanţa/
Respinge
confiscarea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/
Dispune confiscarea
Definitivă
2.
…/3/2012
Tribunalul Bucureşti/
Dispune confiscarea
Curtea de Apel Bucureşti/
Menţine confiscarea
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/
Menţine confiscarea
Definitivă
3.
…/3/2013
Tribunalul Bucureşti/
Dispune confiscarea

Definitivă
(prin neapelare)
4.
…/303/2012
Judecătoria sectorului 6 Bucureşti/ Dispune confiscarea

Curtea de Apel Bucureşti/
Menţine confiscarea
Definitivă
5.
…/35/2012
Curtea de Apel Oradea/
Dispune confiscarea


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/?

Pe rol
6.
…/32/2013
Curtea de Apel Bacău/
Dispune confiscarea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/?

Pe rol
7.
…/110/2013
Tribunalul Bacău/ Respinge
confiscarea
Curtea de Apel Bacău/ Dispune confiscarea
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/
Menţine confiscarea
Definitivă
8.
…/113/2012
Tribunalul Brăila/ Dispune confiscarea
Curtea de Apel Galaţi/
Respinge
confiscarea
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/?

Pe rol
9.
…/119/2012
Curtea de Apel Braşov/ Dispune confiscarea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/
Menţine confiscarea
Definitivă
10.
…/62/2013
Tribunalul Braşov/ Dispune confiscarea

Definitivă
(prin neapelare)
11.
…/62/2014
Tribunalul Braşov/ Respinge
confiscarea

Curtea de Apel Braşov/ Dispune confiscarea
Definitivă
12.
…/64/2013
Curtea de Apel Braşov/ Dispune confiscarea


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/?

Pe rol
13.
…/30/2012

Tribunalul Timiş/Dispune confiscarea
Curtea de Apel Timişoara/
Menţine confiscarea
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/
Menţine confiscarea
Definitivă
14.
…/30/2013

Tribunalul Timiş/Dispune confiscarea

Curtea de Apel Timişoara/
Respinge confiscarea
Definitivă
15.
…/30/2014

Tribunalul Timiş/Dispune confiscarea

Curtea de Apel Timişoara/
Menţine confiscarea
Definitivă
16.
…/101/2013
Tribunalul Mehedinţi/ Dispune confiscarea


Curtea de Apel Craiova/?

Pe rol
17.
…/95/2010

Tribunalul Gorj/Dispune confiscarea
Curtea de Apel Craiova/ Menţine confiscarea
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/
Menţine confiscarea
Definitivă
18.
…/63/2011*

Tribunalul Dolj/Respinge confiscarea
Curtea de Apel Craiova/ Dispune
confiscarea
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/
Menţine confiscarea
Definitivă

19.

…/85/2013
Tribunalul Sibiu/Dispune confiscarea extinsă

Curtea de Apel Alba Iulia/ Menţine confiscarea
Definitivă
Prin Hotărârea nr. 116 pronunţată la 18.02.2015, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat conţinutul Raportului Inspecţiei Judiciare nr. 4621/IJ/3699/DIJ/2014 având ca obiect controlul tematic cu obiectivele de identificare a dosarelor şi analiza datelor statistice obţinute privind cauzele în care s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării extinse şi practica judiciară în această materie. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât comunicarea Raportului Inspecţiei Judiciare nr. 4621/IJ/3699/DIJ/2014 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, pentru a dispune asupra propunerilor şi măsurilor care se impun pentru înlăturarea deficienţelor şi reducerea riscurilor în cazul vulnerabilităţilor constatate, conform propunerilor şi recomandărilor cuprinse în Capitolul III din Raport. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât dezbaterea în cadrul şedinţelor de învăţământ profesional şi a întâlnirilor lunare ale judecătorilor, a temelor de interes în domeniul analizat şi a situaţiilor care au generat aplicarea neunitară a legii în materia măsurilor asiguratorii.
I
Număr de înregistrare în registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal – 23261
Adresa: Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta nr. 40, Sector 5
Fax:021.322.62.96
Web: http://www.inspectiajudiciara.ro
„Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei”
(art. 133 alin. 1 din Constituţie, republicată)

Sursa : Inspectia Judiciara

By

Robert Williams

Editor in Chief

News24.7WorldPress

About Post Author

Robert Williams

Related Posts

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: