Comunicat de presă privind apărarea independenţei şi imparţialităţii magistraţilor şi a sistemului judiciar în raport de afirmaţiile domnului Traian Băsescu, fost Preşedinte al României şi a mesajului postat pe contul de Facebook al doamnei Elena Gabriela Udrea

Read Time1 Minute, 52 Second

În şedinţa din data de 29 aprilie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că susţinerile domnului Traian Băsescu, fost Preşedinte al României, exprimate în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt”, difuzată de postul de televiziune B1 TV în data de 31.03.2015, precum şi conţinutul mesajului postat pe contul de Facebook al doamnei Elena Gabriela Udrea în data de 02.04.2015, referitoare la activitatea desfăşurată de procurori şi la măsura arestului preventiv, aduc atingere independenţei şi imparţialităţii magistraţilor şi a sistemului judiciar în ansamblul său.

 

Verificările au fost efectuate de Inspecţia Judiciară ca urmare a solicitării din data de 2 martie 2015 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Plenul Consiliului a apreciat că opiniile şi aprecierile personale ale fostului Preşedinte al României şi comentariile postate pe contul de Facebook al doamnei Elena Gabriela Udrea – preluate de mass media – în sensul că asistăm la un proces de “guantanamizare” a ţării, prin luarea şi menţinerea în mod nelegal şi abuziv a măsurii arestului preventiv, sunt nefondate şi aduc atingere independenţei şi imparţialităţii magistraţilor care instrumentează cauzele respective, precum şi prestigiului justiţiei, prin subminarea încrederii cetăţenilor în corectitudinea actului de justiţie.

Prin afirmaţiile menţionate se induce ideea că procurorii folosesc în mod abuziv măsurile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, trimiterea pe care fostul preşedinte al României o face la dosarele penale privind-o pe doamna Elena Gabriela Udrea, reprezintă un factor de presiune asupra activităţii magistraţilor care instrumentează aceste cauze, întrucât se poate crea, în rândul opiniei publice, o îndoială cu privire la corectitudinea, independenţa şi imparţialitatea acestora. Nu în ultimul rând, prin extrapolarea unor nemulţumiri personale la activitatea întregului corp profesional al magistraților, este pus în discuţie prestigiul justiţiei şi afectează încrederea cetăţenilor în legalitatea şi corectitudinea realizării actului de justiţie.

Reamintim că, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 30 din Legea nr. 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei şi are obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Raportul Inspecţiei Judiciare poate fi vizualizat pe site-ul: www.inspectiajudiciara.ro/Default.aspx.

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media

About Post Author

Robert Williams

Related Posts

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: