Comunicat de presă privind apărarea reputaţiei profesionale a domnului Emil Marina, fost judecător la Tribunalul Vâlcea

Read Time1 Minute, 42 Second

˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie, republicată)

În şedinţa din data de 10 iunie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis ca întemeiată cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de succesorii domnului Emil Marina, fost judecător în cadrul Tribunalului Vâlcea, constatând că afirmaţiile cuprinse în articolul de presă publicat de cotidianul „Săptămâna în Oltenia” în data de 9 martie 2015, au fost de natură să aducă atingere reputaţiei profesionale a fostului magistrat.

Prin cererea formulată în data de 30 aprilie 2015, succesorii (soţia şi fiica) domnului Emil Marina, fost judecător la Tribunalul Vâlcea, au solicitat apărarea reputaţiei profesionale a acestuia în raport de afirmaţiile cuprinse în articolul intitulat „Sinuciderea judecătorului Marina Emil trebuie anchetată riguros”, publicat de cotidianul „Săptămâna în Oltenia” în data de 9 martie 2015, sub semnătura doamnei Marina Sturzu.
În urma verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară, s-a constatat că în perioada 4 – 9 martie 2015, o parte a mass media a prezentat într-o manieră similară circumstanţele decesului domnului Marina Emil, relatând că „depresia gravă” ar fi fost cauza sinuciderii acestuia. Totodată, s-a acreditat ideea că, deşi ar fi avut nevoie de ajutor medical specializat, magistratul ar fi pronunţat hotărâri judecătoreşti care au influenţat viaţa unui mare număr de persoane, afirmaţie de natură a pune la îndoială reputaţia şi modalitatea de exercitare a atribuţiilor profesionale de către domnul judecător.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că modalitatea de prezentare a situaţiei domnului judecător Marina Emil a fost de natură a pune la îndoială buna reputaţie de care acesta s-a bucurat pe parcursul întregii cariere, respectiv în perioada anilor 1998-2015.
Conform dispoziţiilor art. 1 şi 30 din Legea nr. 317/2004, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii apără corpul magistraţilor împotriva oricăror acte de natură să aducă atingere independenţei, imparţialităţii sau reputaţiei profesionale a acestora.

Raportul Inspecţiei Judiciare poate fi vizualizat pe site-ul: http://www.inspectiajudiciara.ro .

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media

About Post Author

Robert Williams

Related Posts

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: