Mesajul domnului judecător Marius Badea TUDOSE, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, adresat cu ocazia Zilei Justiţiei

Read Time7 Minute, 18 Second

Stimaţi invitaţi,

Dragi colegi !

Vă mulţumesc că ne-aţi onorat cu participarea dumneavoastră la acest eveniment în cadrul căruia dorim, nu neapărat prin festivism, cât prin solemnitate şi justă măsură să aducem un omagiu Justiţiei – atribut fundamental al raţiunii umane, iar Justiţiei române să – i dăm, măcar pentru o zi din an, haină de sărbătoare şi să o cinstim.

Justiţia modernă şi statul democratic au menirea să asigure echilibrul absolut necesar devenirii umane şi sociale prin dezvoltarea unui ataşament autentic faţă de valori şi principii. Acestea devin universale prin înţelegere şi însuşire raţională, într-un spaţiu ce garantează drepturi şi libertăţi fundamentale, intrinseci demnităţii umane.

Obligaţia respectării legii, din perspectiva satisfacerii aşteptărilor şi nevoilor de dreptate individuală şi socială, trece prin mâna şi raţionamentul magistratului. Şi nu trebuie să treacă fără respect faţă de cel judecat şi faţă de societate, fără ataşament faţă de profesie şi fără devotament faţă de lege. Numai în acest fel Justiţia înseamnă şi este recunoscută ca autoritate, ca valoare şi putere în stat, indiferent de soluţia pronunţată într-o cauză şi indiferent de orice şi oricâte garanţii ar fi scrise în legi.

Desigur, laitmotivul ultimilor ani – pe fondul efervescenţei din viaţa politică românească, a bătăliilor din şi prin presă, a mizelor personale sau de grup – legate de unele cauze deduse judecăţii ori de unele condamnări sonore – a fost şi rămâne independenţa justiţiei. Ca într-o cruciadă, ne-am antrenat cu toţii: sistem, societate, politicieni, televiziuni, ambasade; în numele aceluiaşi principiu, dar în tabere diferite, pe poziţii de adversitate, cu arme şi strategii sonore – aproape toate ineficiente – şi cu toţii partizani ai aceleiaşi idei: independenţa justiţiei.

S-a scris în presă, s-a discutat pe toate canalele de ştiri, s-au făcut verificări, s-au redactat rapoarte şi comunicate de presă, s-a constituit chiar o ”Comisie specială a Senatului pentru evaluarea democraţiei și a statului de drept în România” – Şi toate acestea, într-o risipă de resurse şi muniţie în care ne-am antrenat unii pe alţii pentru a crea ce? Independenţa justiţiei este un principiu fundamental al dreptului şi este garantată prin Constituţia ţării. Iar autoritatea Justiţiei, respectul şi încrederea cetăţeanului în aceasta trece prin mâna magistratului. Punct. Restul sunt detalii care nu au voie să facă diferenţa.

De aceea, am decis, dragi colegi, să vă provoc pe o temă de reflecţie şi introspecţie, mai degrabă individuală decât colectivă, mai degrabă confidenţială decât publică. Dincolo de stagiile de formare profesională, dincolo de gradele profesionale şi funcţiile ocupate, dincolo de numărul de dosare, de rutina anchetelor şi şedinţelor de judecată, ne iubim profesia cu adevărat ? Avem forţa interioară necesară pentru a ne asuma limitele ca oameni şi de a înţelege că privilegiile profesiei sunt, obligatoriu, la schimb, nicidecum o bonificaţie? Putem vedea, dincolo de experienţe personale, provocări, competiţii, conjuncturi şi jocuri de imagine, ceea ce ne desparte şi ceea ce ne uneşte? Şi, dacă răspunsurile individuale sunt afirmative, putem merge mai departe, în slujba unei justiţii independente, făcută de oameni pentru oameni. Înseamnă că ceea ce ne uneşte ca vocaţie e mai puternic decât ceea ce ne desparte ca indivizi. Şi mai înseamnă că se face justiţie chiar dacă, uneori, personalităţi publice, inculpaţi, persoane condamnate, simpatizanţi ai acestora sau moderatori experimentează justiţia televizată.

Desigur, vorbind de independenţa magistratului şi de independenţa sistemului judiciar, ne aflăm în faţa unui silogism al cărui înţeles este dat de modul în care fiecare dintre noi răspunde, prin ceea ce face, prin ceea ce simte şi, nu neapărat, prin ceea ce zice, la întrebarea: Ce suntem noi, magistraţii: întreg sau parte ? Este evidentă, însă, reprezentarea faptului că evoluţiile din societate ne vor arăta rezultanta şi consecinţele răspunsurilor noastre individuale.

Cu toţii am definit noile coduri ca fiind „provocări majore ale sistemului”, atât din perspectiva caracterului de noutate al unor instituţii de drept şi al unor proceduri, cât şi din perspectiva formării şi dimensionării resurselor umane şi logistice necesare pentru adaptarea funcţională a sistemului judiciar la exigenţile noilor pachete legislative.

Personalităţi ale vieţii publice – profesionişti sau profani, membrii comisiilor de redactare ale proiectelor, jurnalişti şi experţi au făcut aprecieri asupra modernităţii şi caracterului revoluţionar al acestora, cu un optimism dătător de viziuni şi speranţe într-o justiţie eficientă şi unitară, ispitind profesioniştii dreptului cu aparenţa unor instrumente moderne, precise şi de necontestat. Pe aceste argumente şi pentru pregătirea sistemului în vederea aplicării noilor coduri s-au constituit comisii, planuri de acţiune, stagii de formare, proiecte de dimensionare a schemelor de personal, s-au alocat fonduri, s-au scris memorii de către asociaţiile profesionale ale magistraţilor, s-au amânat şi reamânat termene de intrare în vigoare.

Având în vedere amploarea şi complexitatea acestor texte, ştim cu toţii că procesul de elaborare şi legiferare a fost unul dificil, costisitor şi de durată, că a suscitat numeroase dezbateri la nivel de profesionişti iar executivul şi-a asumat răspunderea în parcursul acestora spre promulgare. Cu toatea acestea, ele mai suportă ajustări şi armonizări pe anumite aspecte care au scăpat controlului prealabil de constituţionalitate al Curţii Constituţionale.

La aproape un an şi jumătate de la aplicarea noului cod penal şi a noului cod de procedură penală, consider că adevărata provocare a acestora este dată de neconstituţionalitatea unor prevederi şi relativa armonizare cu legile speciale în vigoare şi chiar cu alte prevederi conţinute în acelaşi cod. Contrar unor susţineri publice, venite din alte zone instituţionale sau de interes, ar fi excesiv să considerăm noile coduri – penal şi de procedură penală – ca fiind un eşec. Trebuie, însă, să începem să numim lucrurile şi să ne raportăm mai întâi la cauze pentru a înţelege şi, de ce nu, a contracara sau diminua efectele care, din păcate, trec dincolo de sălile de judecată.

În acest context, mă adresez colegilor judecători – şi fac apel la experienţa lor profesională – cu îndemnul de avea curajul, clarviziunea şi fermitatea conştiinţei în luarea tuturor deciziilor privitoare la actele procedurale susceptibile a fi afectate de neclaritatea sau inconsistenţa normei juridice. Este o provocare profesională individuală la care avem obligaţia să răspundem ca judecători, înainte de a aplica un text de lege.

Invit asociaţiile profesionale ale magistraţilor să–şi dovedească adevărata sorginte şi menire şi să activeze în sensul creşterii coeziunii interne de sistem, în sensul consolidării unei solidarităţi fundamentate pe exigenţele şi aşteptările profesiei. Am convingerea că acestea pot contribui la dezvoltarea unui climat favorabil atingerii unor standarde de deontologie şi disciplină profesională, promovând modele, repere şi valori. De asemenea, pot crea platforme de dezbatere pe teme profesionale care să materializeze prevederile statutare şi să dea măsura maturităţii organizaţionale dobândite.

Aşa cum am spus la început, dincolo de a fi festiv, acest eveniment este unul al solemnităţii. Este un manifest prin care slujitorii sistemului judiciar, magistraţi şi personal auxiliar de specialitate invităm nu numai pe ceilalţi profesionişti din justiţie, dar, mai ales, celelalte instituţii ale statului, întreaga societate, să ni se alăture într-un demers colectiv şi congruent de recunoaştere şi respect faţă de importanţa socială a justiţiei în cadrul unei democraţii autentice.

Este, de asemenea, un moment în care, cu responsabilitate şi cu conştiinţa întregului din care suntem parte, ca sistem şi ca putere, trebuie să reamintim că echilibrul puterilor în stat nu este o utopie şi nici o simplă lozincă folosită în discursuri publice, ci un principiu fundamental al Constituţiei României.

O competiţie între puterile statului, iniţiată şi întreţinută indiferent de către cine şi în ce scop, nu se va finaliza niciodată cu un clasament şi cu o festivitate de premiere la care să se înalţe drapelul şi să se cânte imnul de stat. Într-o astfel de competiţie nu câştigă nimeni, dar cu siguranţă pierd societatea şi cetăţeanul.

Avem plăcerea şi onoarea ca, la acest moment de sărbătoare, să participe distinşi reprezentanţi ai celorlalte instituţii ale statului, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice la Bucureşti, ai Uniunii Naţionale a Barourilor din România, ai Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor din sistemul judiciar, colegi şi membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii.

În numele Consiliului, vă mulţumesc tuturor pentru colaborare, sprijin şi profesionalism. Consolidarea unei justiţii moderne, eficiente şi generatoare de încredere este un proces complex, amplu şi profund care implică mecanisme de reglare şi autoreglare nu numai la nivel de profesionişti şi sistem de justiţie ci şi la nivel de stat, societate, cetăţean. Este o responsabilitate în egală măsură colectivă şi individuală în a cărei ecuaţie intervin variabile legate de mentalităţi, politici, educaţie şi resurse. Constantele acestei ecuaţii se numesc bună – credinţă şi conştiinţă.

Vă mulţumesc tuturor, colaboratori instituţionali, reprezentanţi ai profesiilor juridice liberale, vouă, colegi magistraţi şi grefieri; mulţumesc cetăţenilor şi societăţii civile pentru efortul de a menţine constantele şi de a da valoare variabilelor !

Cred că aceste eforturi trebuie să fie făcute iar Justiţia română le merită!

Sursa: Consiliul Superior al Magistraturii

By

Robert Williams

Editor in Chief News24.7WorldPress

About Post Author

Robert Williams

Related Posts

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: