ACȚIUNE NAȚIONALĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA INFRACȚIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI DEȚINĂTORILOR DE VALORI

Read Time3 Minute, 19 Second

În cel de al treilea trimestru al anului curent, poliţiştii structurilor de ordine publică au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi pentru verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate, precum și pentru îmbunătăţirea modului de executare a serviciului şi sporirea vigilenţei personalului de pază şi protecţie.

 

 

În perioada iulie – septembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, polițiștii strucuturilor teritoriale de ordine publică au efectuat, la nivel național, o serie de acțiuni, atât pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului agenților economici, cât și pentru  îmbunătăţirea modului de executare a serviciului şi sporirea vigilenţei personalului de pază şi protecţie.

De asemenea, acțiunile de control au avut ca obiectiv atât informarea factorilor responsabili din cadrul societăţilor comerciale cu privire la necesitatea adoptării cerinţelor minimale de securitate, cât şi identificarea obiectivelor ce operează cu valori şi prezintă vulnerabilităţi generatoare de riscuri la securitatea fizică.

Poliţiştii au verificat aproximativ 13.600 de obiective şi peste 270 de prestatori de servicii de pază, sisteme de alarmare, monitorizare sau transporturi de valori monetare.

În urma verificărilor efectuate nu au fost constatate infracţiuni, însă au  fost aplicate 977 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.325.900 de lei.

Astfel, 93 de amenzi contravenţionale au fost aplicate în urma verificării unităţilor bancare, 38 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor instituții financiare nebancare, 98 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru deficienţe constatate în urma verificării caselor de schimb valutar, caselor de amanet şi magazinelor de bijuterii, 169 de sancţiuni contravenţionale după controlul operatorilor care exploatează şi organizează jocuri de noroc, 91 de sancţiuni contravenţionale după verificarea unităţilor poştale, 36 de sancţiuni contravenţionale în urma verificării casieriilor furnizorilor de utilităţi şi servicii, 121 de sancţiuni contravenţionale după controlul staţiilor de distribuire a carburanţilor şi a produselor petroliere, 42 de sancțiuni în urma controalelor efectuate la bancomate off-site iar 134 de agenţi economici au fost sancţionaţi după controale la supermarket-uri şi centre comerciale.

Pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate, poliţiştii au dispus măsuri cu termene de remediere a deficienţelor constatate.

În fapt, poliţiştii au evaluat măsurile de securitate fizică implementate la 1.548 de unităţi bancare, 503 instituții financiare nebancare, au verificat 542 de case de schimb valutar, 1.445 de case de amanet, 1.485 operatori care exploatează şi organizează jocuri de noroc (săli de joc bingo, săli de jocuri electronice, case de pariuri, cazinouri etc), 868 de casierii ale furnizorilor de utilităţi şi servicii, 1600 de staţii de distribuire a carburanţilor şi a produselor petroliere, 857 supermarket-uri şi centre comerciale, 2.087 de automate destinate tranzacţiilor cu numerar de tip off-site (bancomate), 1015 de muzee şi lăcaşe de cult, precum şi alte obiective.

Principalele deficienţe constatate au vizat vulnerabilităţi în protecţia mecanofizică a spaţiilor funcţionale sau a vitrajelor exterioare, deficienţe ale activităţii de transport valori, lipsa sistemului de pază sau a sistemului de alarmă monitorizat sau lipsa pazei umane.

De asemenea, pentru verificarea modului de executare a serviciilor de pază de personalul societăţilor specializate, au fost controlate 271 de societăţi de pază, puncte de lucru şi obiective ale acestora. În majoritatea cazurilor, neregulile au constat în încheierea de contracte cu tarife nesustenabile, angajarea de personal cu contract part-time, precum şi subdimensionarea dispozitivului faţă de cel prevăzut prin planul de pază.
Totodată, poliţiştii au verificat 222 de societăţi licenţiate în sisteme tehnice de alarmare împotriva efracţiei fiind constatate nereguli, pentru care s-au aplicat 6 sancțiuni contravenționale.
Activitatea de evaluare a cuprins şi modul de organizare şi funcţionare a 38 de dispecerate, poliţiştii constatând depășirea timpilor de reacție, motiv pentru care au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale.

Totodată, polițiștii au verificat și activitățile a 107 prestatori și transportatori ce operează servicii de pază a transportului de valori monetare. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale.

Poliţiştii vor continua acţiunile de acest gen, punându-se accent pe legalitatea funcţionării societăţilor specializate de pază şi evaluarea eficienţei serviciilor prestate de acestea.

About Post Author

Robert Williams

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: