Comunicat de presă privind suspendarea din funcţie a doamnei Geanina Terceanu, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti

Read Time1 Minute, 5 Second

În şedinţa din data de 23 noiembrie 2015, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţie, începând cu această dată, a doamnei Geanina Terceanu, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, ca urmare a dispunerii faţă de aceasta a măsurii arestării preventive.

 

Măsura arestării preventive a fost dispusă pentru o perioadă de 30 de zile prin încheierea nedefinitivă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală la data de 20 noiembrie 2015, la propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

Hotărârea de suspendare din funcţie a fost luată de Secţia pentru judecători în temeiul dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, conform cărora secţiile Consiliului dispun suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor şi art. 62 alin. (1) lit. a1)  din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora judecătorul este suspendat din funcţie când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă.

 

Reamintim că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări în cadrul unei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

 

 

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media

 

 

 

About Post Author

Robert Williams

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: