Comunicat de presa MApN: Seful SMG la Reuniunea Comitetului Militar al NATO

Read Time1 Minute, 1 Second

Şeful SMG la Reuniunea Comitetului Militar al NATO

 

Şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, va participa joi, 21 ianuarie, la sediul Alianţei Nord-Atlantice, la cea de-a 174-a sesiune a Comitetului Militar al NATO, desfăşurată în formatul şefilor apărării.

Pe agenda reuniunii de la Bruxelles se vor regăsi aspecte militare de actualitate ale Alianţei: misiunea Resolute Support din Afganistan, viitoarea strategie, postură şi adaptare a NATO, precum şi o întâlnire cu reprezentanţii statelor participante la Dialogul Mediteranean.

La reuniunea în formatul ţărilor participante la misiunea Resolute Support, şefii apărării vor fi informaţi cu privire la rezultatele obţinute de forţele afgane de securitate şi la evoluţia situaţiei de securitate şi vor discuta aspecte referitoare la contribuţiile militare la consolidarea Parteneriatului Durabil NATO-Afganistan.

În cadrul întâlnirii în formatul statelor participante la Dialogul Mediteranean, şefii apărării din statele membre ale NATO vor aborda aspecte legate de situaţia de securitate regională care va genera cadrul pentru discuţii legate de dezvoltarea cooperării între aliaţi şi participanţii la Dialogul Mediteranean.

Ultima parte a sesiunii se va concentra pe discuţiile asupra viitoarei strategii, posturii şi adaptării pe termen lung a Alianţei Nord-Atlantice.

 

Secţia presă /M.Ap.N.

Tel./Fax 021/319.60.22

 

About Post Author

Karl William

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: