RECUNOSCUŢI LA TV DE UN POLIŢIST AFLAT ÎN TIMPUL LIBER

Read Time56 Second

Polițiștii din Argeș au identificat 2 bărbați bănuiți că ar fi sustras un laptop dintr-o farmacie./ În urma publicării în mass-media a imaginilor filmate de camera de supraveghere, cei doi au fost recunoscuți de un coleg din Ploiești, aflat în timpul liber.        

 

Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Judeţean Argeș au identificat 2 bărbaţi care, la data de 2 decembrie 2015, ar fi sustras un laptop dintr-o farmacie din municipiul Pitești, profitând de neatenţia vânzătoarei.

 

Pentru a-i prinde, polițiștii au făcut publice imaginile surprinse de camera de supraveghere a farmaciei, solicitând sprijinul cetățenilor.

 

Un polițist de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, aflat în timpul liber, i-a recunoscut la televizor pe cei în cauză, întrucât îi cercetase pentru furt.

 

Acesta și-a anunțat imediat colegii din Argeș şi pe cei din cadrul Poliţiei Capitalei, în scurt timp reușindu-se localizarea lor.

 

Cercetările sunt continuate faţă de cei în cauză, ambii din Bucureşti, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

Mulţumim mass-mediei pentru sprijinul acordat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş prin difuzarea imaginilor din momentul comiterii faptei.

About Post Author

Robert Williams

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: