News:Comunicat de presa MApN: Seful Statului Major General in vizita in Polonia

Read Time2 Minute, 9 Second

Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General, a efectuat o vizită oficială în Polonia, în perioada 23-25 februarie.

Astfel, şeful Statului Major General a avut întrevederi cu secretarul de stat şi şef al Biroului Securităţii Naţionale, Paweł Soloch, cu adjunctul ministrului apărării naţionale, Tomasz Szatkowski, cu omologul său, generalul Mieczysław Gocuł, şi a vizitat mai multe facilităţi de instruire ale militarilor polonezi.

Principalele teme de discuţie au vizat evoluţia situaţiei de securitate din regiune, pregătirea  temelor principale de pe agenda Summit-ului de la Varşovia, stadiul relaţiilor bilaterale, identificarea unor noi domenii de cooperare între forţele armate ale celor două ţări, precum şi diversificarea modalităţilor de instruire în comun.

În ceea ce priveşte subiectele abordate, generalul Ciucă a prezentat evoluţia situaţiei de securitate în Regiunea extinsă a Mării Negre şi dinamica provocărilor de stabilitate şi siguranţă ce pot afecta echilibrul regional.

A fost dezbătută, de asemenea, agenda exerciţiilor multinaţionale care se vor desfăşura în acest an în Polonia şi România şi au fost agreate pachetele de forţe care vor avea un conţinut substanţial, marcând astfel angajamentul celor două ţări de a se manifesta activ pentru creşterea interoperabilităţii în tot spectrul acţiunilor militare, contribuind astfel la implementarea măsurilor stabilite prin Planul de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a Alianţei.

Referitor la Summit-ul NATO de la Varşovia, generalul Ciucă a apreciat demersul polonez de a organiza această reuniune a Alianţei, evidenţiind importanţa îmbunătăţirii prezenţei militare a NATO în estul Europei.

Cooperarea dintre Divizia Multinaţională de Sud Est de la Bucureşti şi Comandamentul corpului multinaţional de la Sczecin, precum  şi contribuţia cu militari din cele două armate în aceste structuri au reprezentat alte puncte al discuţiilor.

De asemenea, un alt subiect pe agenda întâlnirii a fost cooperarea în contextul iniţiativelor de dezvoltare şi utilizare în comun a capabilităţilor multinaţionale, ce se materializează prin participarea României şi Poloniei într-o serie de proiecte în cadrul iniţiativei NATO „Smart Defence” şi în cadrul iniţiativei similare a UE, „Pooling and Sharing”.

În cadrul unei ceremonii, generalul Ciucă a depus o coroană de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din piaţa Pilsudsky, din Varşovia. Programul a mai cuprins şi vizitarea Muzeului Insurecţiei.

Fotografii din timpul vizitei:

http://mon.gov.pl/multimedia/foto/2016-02-24-spotkanie-z-rumunska-delegacja/

http://sgwp.wp.mil.pl/pl/4_765.html

http://www.dgrsz.mon.gov.pl/aktualnosci/artykul/najnowsze/2016-02-25-wizyta-szefa-sztabu-generalnego-sz-rumunii/#

http://do.wp.mil.pl/artykuly/aktualnosci/2016-02-25-szef-sztabu-generalnego-sz-rumunii-z-wizyta-w-do-rsz/

 

Secţia presă /M.Ap.N.

Tel./Fax 021/319.60.22

About Post Author

Karl William

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: