News: Criminalistica -În urma activităților desfășurate, au fost ridicate peste 1.000.000 de urme și au rămas în evidență pentru valorificare aproape 700.000 de urme papilare, biologice, înscrisuri, microurme sau alte genuri de urme.

Read Time1 Minute, 48 Second

ACTIVITATEA SPECIALIȘTILOR CRIMINALIȘTI AI POLIȚIEI ROMÂNE

 

             Pe parcursul anului 2015, sub coordonarea Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, criminaliștii din toată țara au reușit să realizeze aproape 30.000 de identificări de persoane și obiecte, în cadrul a aproape 20.000 de dosare penale.

 

Anul trecut, specialiștii criminaliști din cadrul Poliției Române s-au deplasat în teren în peste 221.000 de cazuri și au efectuat 126.400 de cercetări la fața locului.

 

În urma activităților desfășurate, au fost ridicate peste 1.000.000 de urme și au rămas în evidență pentru valorificare aproape 700.000 de urme papilare, biologice, înscrisuri, microurme sau alte genuri de urme.

 

Criminaliștii au reușit să realizeze aproape 30.000 de identificări de persoane și obiecte, în cadrul a aproape 20.000 de dosare penale.

 

Numărul identificărilor s-a menținut față de anii precedenți, deși în cursul anului trecut au fost înregistrate mai puține cauze penale ca în anii precedenți, lucru ce demonstrează o creștere a calității muncii desfășurate de criminaliști.

 

Pe baza expertizelor efectuate de criminaliști, au fost identificate aproape 6.000 de persoane, bănuite că au comis peste 4.600 de fapte de natură penală.

 

Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este Punct Naţional de Contact pentru schimbul automat de date genetice şi dactiloscopice cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, conform Deciziilor Consiliului 2008/JAI/615 şi 616.

 

Prin Decizia Consiliului (2013/229/UE) din 14 mai 2013, România a fost declarată operaţională pentru schimbul automat de date dactiloscopice, conform Tratatului de la Prüm. prin aplicarea integrală a dispoziţiilor generale privind protecţia datelor din capitolul 6 din Decizia 2008/615/JAI şi poate primi şi furniza date cu caracter personal în temeiul articolului 9.

 

De la cazurile cercetate în anul 2015 au fost examinate în sistemul AFIS 76.763 de urme papilare şi reexaminate un număr de 108.568 de urme, fiind identificate 9.095 de persoane bănuite în 8.578 de fapte.

 

De asemenea, au fost identificate sau recunoscute în baza de date IMAGETRAK 2.803 persoane, în  cadrul a 2.104 cauze penale.

About Post Author

Robert Williams

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: