News: Incuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului RIZEA CRISTIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Read Time36 Second

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În  conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 193 alin. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Prim-adjunctul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei cererea însoţită de referatul cauzei, în baza căreia să solicite Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului RIZEA CRISTIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Faptele reţinute în sarcina acestuia formează obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

About Post Author

Robert Williams

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: