Skip to content

Documentar :Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, prilej de cinstire a memoriei eroilor români care au murit luptând pentru libertate, credinţă, întregirea neamului şi a teritoriului naţional, punând, prin jertfa lor, Patria mai presus decât propria existenţă


Izbucnirea Primului Război Mondial în vara anului 1914, ca urmare a confruntărilor politice şi economice dintre Tripla Alianţă şi Antanta, a reprezentat pentru români momentul mult aşteptat al declanşării luptei pentru realizarea unirii tuturor teritoriilor româneşti într-un singur stat, România Mare.

După doi ani de neutralitate, timp în care a purtat tratative cu țările membre ale Antantei (Franţa, Rusia, Marea Britanie şi Italia), s-au făcut eforturi disperate de a improviza şi completa deficitul de armament – în special artileria grea, aviaţia, mitralierele, aparatele de transmisiune ş.a. –, şi a desăvârşi instrucţia. Din păcate, din cauza stării de război a tuturor statelor furnizoare de armament, a neîncrederii faţă de poziţia viitoare pe care urma să o adopte România faţă de taberele aflate în conflict, punerea armatei pe picior de război s-a realizat şi prin mijloace proprii, în condiţiile industriale ale ţării, iar rezultatele au fost departe de cele aşteptate.

Semnarea tratatului cu Antanta, la 17 august 1916, în afara importantei decizii a recunoaşterii de către marile puteri a dreptului de a uni teritoriile româneşti din imperiul dualist, din punct de vedere militar a adus promisiuni care nu vor fi onorate decât mult mai târziu. Tratatul de Alianţă şi Convenţia Militară cu Franţa, Rusia, Marea Britanie şi Italia, în afară de consfinţirea unirii Transilvaniei, Bucovinei şi Banatului, a impus României să declare război Austro-Ungariei până la 28 august 1916, cu scopul degajării frontului de vest unde, de mult timp, se desfăşura bătălia de la Verdun, iar trupele aliate erau aproape de limita rezervelor. Pentru a facilita intrarea armatei române în război, Rusia se angaja să întreprindă o puternică ofensivă în Galiţia, iar Franţa şi Marea Britanie pe frontul de la Salonic. Frontul român, din care făceau parte şi câteva armate ruse, a fost pus sub comanda Regelui Ferdinand I.

 

Intrarea României în război a fost primită cu entuziasm de întreaga populaţie. Primele zile de operaţii, desfăşurate în Transilvania, au fost încununate de succes, trupele române avansând pe întregul arc al munţilor Carpaţi. Aliaţii Austro-Ungariei au intervenit imediat în ajutorul acesteia şi au declarat război României: Germania la 29 august 1916,  Turcia la 30 august, iar Bulgaria la 31 august 1916. România era situată astfel între două fronturi de luptă.

 

Rapid, inamicul, care a reuşit să-şi mobilizeze forţe importante aduse de pe toate fronturile, a ripostat. Armata germano-bulgară, comandată de generalul german August von Mackensen, masată deja la frontieră, a atacat Turtucaia, un important cap de pod al apărării române din Cadrilater. Greşelile de comandament, cât şi lipsa de comunicare dintre comandamentele român şi rus în zonă a condus, în cele din urmă, la cucerirea, de către trupele bulgaro-germane, a capului de pod de la Turtucaia. Înfrîngerea de la Turtucaia, la 5 septembrie 1916, unde armata română a suferit mari pierderi în oameni şi material de război, fiind capturaţi 28.000 de prizonieri, a fost urmată de declanşarea unei contraofensive a trupelor germano – austro-ungare în Transilvania şi a unei ofensive bulgare în Dobrogea.

Armatele 1, 2 şi de Nord române au fost angajate în bătălii care s-au succedat cu repeziciune. În septembrie au avut loc în Transilvania lupte înverşunate la Sibiu şi Petroşani, trupele române fiind nevoite să se retragă pe linia Carpaţilor, iar în Dobrogea luptele de apărare s-au desfăşurat pe linia Rasova-Cobadin-Topraisar-Tuzla. La 5 octombrie 1916, sub comanda generalului Alexandru Averescu, trupe române au forţat Dunărea la Flămânda şi au încercat să anihileze trupele inamice din Dobrogea însă, din cauza ofensivei generalizate a trupelor germano – austro-ungare declanșată în Transilvania, s-a renunţat. În decursul lunilor octombrie şi noiembrie au avut loc lupte înverşunate la Braşov, Oituz, Predeal, Dragoslavele, pe văile Oltului şi Topologului, la Târgu Jiu. Inamicul a reuşit să pătrundă în Câmpia Olteniei şi, la sfârşitul lunii noiembrie. să pătrundă în Câmpia Munteniei. Pe de altă parte, din sud, pe la Zimnicea, germano-bulgaro-turcii au forţat Dunărea, obligând trupele române să se retragă pentru apărarea Capitalei. În acelaşi timp, inamicul a ocupat Constanţa.

Pentru că trupele germane, austro-ungare, bulgare şi turce acţionau concentric urmărind cucerirea capitalei României, Bucureştiul, Marele Cartier General român a ripostat. Între 29 noiembrie şi 3 decembrie 1916 s-a desfăşurat bătălia de pe Neajlov-Argeş, cea mai mare operaţiune militară de pe frontul românesc în acel an. După un succes inţial, armata română a fost nevoită să se retragă. Bucureştiul a fost ocupat la 6 decembrie 1916. Armata română s-a retras spre Moldova, purtând bătălii la Râmnicu Sărat, Caşin, Valea Şuşiţei, Valea Putnei. Dobrogea a fost, de asemenea,  evacuată. La începutul anului 1917 frontul s-a stabilizat, cu ajutorul armatei ruse, pe Carpaţi şi linia Siretului.

Eşecul armatei române în campania din 1916 a fost determinat de lungimea frontului, de lipsa înzestrării tehnice, de neîndeplinirea de către Aliaţi a condiţiilor stabilite iniţial, dar şi de lipsa de decizie a unor ofiţeri în momentele cheie ale luptelor. Pierderile în oameni şi material de război au fost deosebit de severe. În urma campaniei din 1916, armata română a pierdut în jur de 250.000 militari, dintre care peste 100.000 de morţi şi dispăruţi, 50.000 de răniţi, iar 100.000 prizonieri.

După încheierea campaniei din anul 1916, guvernul român s-a străduit să reactualizeze angajamentele luate de aliaţi faţă de țara noastră, să convingă asupra importanţei pe care o prezenta teatrul de război din România. O misiune militară franceză, comandată de generalul Henry Mathias Berthelot, sosită în România încă din octombrie 1916, la cererea guvernului român, a contribuit la reorganizarea şi pregătirea armatei în prima jumătate a anului 1917.

În luna iulie 1917, situaţia militară pe diversele fronturi ajunsese critică pentru Antantă. Trecând la contraofensivă, Puterile Centrale au înfrânt trupele ruse şi urmăreau scoaterea din luptă a trupelor româno-ruse din Moldova şi ieşirea României din război. Rezistenţa eroică a militarilor români la Mărăşeşti a spulberat însă intenţiile adversarilor.

Armata română, reorganizată şi reechipată modern, a fost angajată în vara anului 1917 de Marele Cartier General român în bătălii de răsunet în istoria românilor.

Devansând intenţiile adversarului, Armata a 2-a, comandată de generalul Alexandru Averescu, a  fost angajată, între 24 iulie și 1 august 1917, în ofensiva de la Mărăşti, încheiată din cauza situaţiei de pe frontul oriental. Victoria trupelor române a fost plătită cu preţul a 1.469 morţi şi 3.052 răniţi.

Din acest motiv, armata germană şi-a schimbat direcţia de ofensivă, proiectată iniţial să se desfăşoare între Siret şi Prut. Moldova urma să fie atacată prin Bucovina şi valea inferioară a Siretului. Ofensiva forţelor germane s-a declanşat pe direcţia localităţii Mărăşeşti, în zona de apărare a Armatei 1 române. Luptele au început în dimineaţa zilei de 6 august şi, timp de 14 zile, armata română a fost în permanentă încleştare cu inamicul. Bătălia de apărare de la Mărăşeşti s-a terminat la 19 august cu o strălucită victorie a armatei române, inamicul nereuşind, în afara unor mici câştiguri teritoriale, să-şi pună în aplicare planurile. La Mărăşeşti armata română a pierdut 610 ofiţeri şi 26.800 soldaţi.

În acelaşi timp cu bătălia de la Mărăşeşti, trupele germano – austro-ungare ale Grupului generalui Gerok au atacat, la 8 august 1917, în zona trecătorii Oituz, încercând să străpungă apărarea Armatei a 2-a române şi să pătrundă în spatele Armatelor 1 şi a 2-a. Rezistenţa trupelor române a fost admirabilă, inamicul nereuşind să rupă frontul. Pierderile româneşti în bătălia de la Oituz s-au soldat cu 1.800 de morţi, 5.850 de răniţi şi 5.700 de dispăruţi.

Dezmembrarea armatei ruse ca urmare a revoluţiei bolşevice din februarie 1917 şi, mai apoi, a insurecţiei bolşevice din 7 noiembrie 1917 a determinat guvernul de la Petrograd să ceară încheierea unui armistiţiu, semnat la Brest-Litovsk, la 5 decembrie 1917. În această situaţie, România a încheiat pe 9 decembrie 1917, la Focşani, un armistiţiu cu Puterile Centrale. Ulterior, deoarece la 3 martie 1918 Rusia a semnat pacea cu Puterile Centrale, România a fost obligată să ducă tratative de pace cu acestea, încheiate cu pacea de la Bucureşti, din 7 mai 1918.

Primul_Razboi_Mondial_(1)_1472206081Primul_Razboi_Mondial_(2)_1472206082Primul_Razboi_Mondial_(3)_1472206086Primul_Razboi_Mondial_(4)_1472206088Primul_Razboi_Mondial_(5)_1472206088

 

Primul_Razboi_Mondial_(6)_1472206088Primul_Razboi_Mondial_(7)_1472206088Primul_Razboi_Mondial_(8)_1472206089Primul_Razboi_Mondial_(9)_1472206089Primul_Razboi_Mondial_(10)_1472206089Primul_Razboi_Mondial_(11)_1472206089Primul_Razboi_Mondial_(12)_1472206089Primul_Razboi_Mondial_(13)_1472206090Primul_Razboi_Mondial_(14)_1472206090Primul_Razboi_Mondial_(15)_1472206092Primul_Razboi_Mondial_(16)_1472206093Primul_Razboi_Mondial_(17)_1472206093Primul_Razboi_Mondial_(18)_1472206093Primul_Razboi_Mondial_(19)_1472206093Primul_Razboi_Mondial_(20)_1472206094Primul_Razboi_Mondial_(21)_1472206094Primul_Razboi_Mondial_(22)_1472206094Primul_Razboi_Mondial_(23)_1472206094Primul_Razboi_Mondial_(24)_1472206094Primul_Razboi_Mondial_(25)_1472206097Primul_Razboi_Mondial_(26)_1472206097Primul_Razboi_Mondial_(27)_1472206100Primul_Razboi_Mondial_(28)_1472206100Primul_Razboi_Mondial_(29)_1472206100Primul_Razboi_Mondial_(30)_1472206101Primul_Razboi_Mondial_(31)_1472206104Primul_Razboi_Mondial_(32)_1472206104Primul_Razboi_Mondial_(33)_1472206104Primul_Razboi_Mondial_(34)_1472206106Primul_Razboi_Mondial_(35)_1472206106Primul_Razboi_Mondial_(36)_1472206106Primul_Razboi_Mondial_(37)_1472206110Primul_Razboi_Mondial_(38)_1472206110Primul_Razboi_Mondial_(39)_1472206111Primul_Razboi_Mondial_(40)_1472206111Primul_Razboi_Mondial_(41)_1472206112Primul_Razboi_Mondial_(42)_1472206113Primul_Razboi_Mondial_(43)_1472206113Primul_Razboi_Mondial_(44)_1472206114Primul_Razboi_Mondial_(45)_1472206114Primul_Razboi_Mondial_(46)_1472206114Primul_Razboi_Mondial_(47)_1472206114Primul_Razboi_Mondial_(48)_1472206115Primul_Razboi_Mondial_(49)_1472206116Primul_Razboi_Mondial_(50)_1472206116

Pacea, care avea prevederi înrobitoare, nu a fost ratificată de regele Ferdinand I.

Profitând de prezenţa pe malul sudic al Dunării din corpul expediţionar aliat, comandat de generalul Franchet d’Ésperey, armata română a fost remobilizată la 9 noiembrie 1918 şi a reînceput acţiunile militare împotriva Puterilor Centrale.

După armistiţiul de la Compiègne, din 11 noiembrie 1918, Primul Război Mondial a luat sfârşit. Ulterior, la Congresul de Pace de la Paris s-a confirmat constituirea României Mari.

Cinstindu-ne înaintaşii, făcând cunoscute faptele şi jertfa lor în slujba patriei, ne respectăm actele istorice şi pe făptuitorii lor. Datoria noastră, a urmaşilor celor ce-au murit pentru ţară, este să desfăşurăm în perioada imediat următoare – asemenea celorlalte state participante la conflict – activităţi menite să păstreze vie memoria eroilor români, implicându-ne cu maximă seriozitate şi profund interes în demersul nobil de comemorare globală a victimelor primei conflagraţii mondiale.

În contextul internaţional actual, acela al unei politici de mondializare, trebuie să ne recomandăm ca fiind români prin istoria şi eroii istoriei noastre, deoarece istoria este cea care ne individualizează şi ne modelează conştiinţa identitară: „Neamul devine etern prin cultul eroilor.“ (Nicolae Iorga).

 Mai multe detalii, liste cu eroi și locurile în care aceștia sunt înhumați, precum și fapte de arme puteți găsi pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor – www.once.ro.

Video:

 

Sursa:  Ministerul Apararii Nationale ,cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, un film din Arhiva Nationala de Filme, fotografii din Arhiva Muzeului Militar National

%d bloggers like this: