Oficial Media: Radu Dinulescu la Teatrul Tony Bulandra – Un proiect emoționant

img_8948

Radio Trinitas, Asociația Thespis Arad, Centrul Cultural ARCUB, Primăria Municipiului București, Teatrul de Artă din București, Primăria Municipiului Târgoviște și Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, toate aceste instituții au contribuit la un proiect desfășurat pe o perioadă mai lungă care s-a materializat la Târgoviște prin spectacolul Greuceanu, pus în scenă de cunoscutul regizor Radu Dinulescu, cel care a semnat și scenariul piesei. Proiectul are ca element inedit, implicarea tinerilor cu deficiențe și integrarea lor într-o lume a tuturor, prin artă, prin teatru.

La finalul premierei, Oficial Media și Artele Spectacolului au realizat împreună cu echipa spectacolului, o analiză a ceea ce oferă comunității un astfel de proiect emoționant.

img_8941

Oficial Media: Domnule Radu Dinulescu sunteți cel care cunoaște cel mai bine cum a luat naștere acest manifest artistic și in același timp social.

Radu Dinulescu: Ce ați văzut astăzi este de fapt continuarea unui proiect început în urmă cu doi ani și jumătate, proiect finațat de Art Cub București și de Radio Trinitas. A constat în adunarea unui număr de elevi nevăzători de la școala specială și de la Liceul Special de Nevăzători și realizarea cu ajutorul lor, a cinci basme clasice din patrimoniul românesc, basme foarte cunoscute. Aceste cinci cd-uri s-au lucrat timp de doi ani. Mai întâi au avut loc traininguri, castinguri, de unde am ales 21 de copii care aveau voci plăcute și erau obișnuiti cu scena. Apoi a urmat o perioadă de interpretare a rolurilor și de montaj. La finalizarea CD-urilor a avut loc o gală de prezentare a proiectului la Ateneul Român. Am decis să continui acest proiect prin punerea în scenă de la aceste CD-uri, folosind vocile acestor copii și, pe lângă actorii profesioniști care dau viață personajelor, integrarea și a unui nevăzător care să continue rolul povestitorului. Ne bucurăm că Ionuț s-a integrat foarte bine în colectiv, este un om foarte plăcut, nu creează niciodată probleme, e foarte drăguț, tot timpul prezent, tot ce îl rugăm face și chiar ne-a făcut plăcere să lucrăm cu el.
Oficial Media: Din câte știm sunteți creatorul acestui gen de spectacol. Sunteți cu el pentru prima dată la Târgoviște?

Galerie foto aici!
Radu Dinulescu: Am mai lucrat în Târgoviște, este a doua premieră aici, iar cu Teatrul de Păpuși am fost la Avignon acum câțiva ani de zile, cu ”1,2,3, Circ”. Acela e tot spectacolul meu pe vremea când era domnul Dan Țopa director aici. Cu Tony Bulandra a fost o colaborare anul trecut când am lucrat un spectacol care a mers la Paris la un festival -l-am lucrat în limba franceză-, este vorba de Alpenstock, de Remi de Vos, spectacol care urmează să-l scoatem probabil undeva în luna ianuarie în limba română. Și va fi probabil jucat la scena mare. La Paris a avut un succes deosebit, am înțeles de la domnul Cheloiu, cel care joacă unul dintre rolurile principale în spectacol, că a avut un sfert de oră de aplauze. Și nu pe povești, pentru că avem o melodie care durează trei minute și cel care era la pupitrul tehnic a pus-o de cinci ori. Asta e a doua colaborare cu Tony Bulandra dar de data asta cu secția Teatrul de păpuși și am încercat o viziune mai specială vis-a-vis de montarea acestui spectacol în sensul că, fiind vorba de Greuceanu, de faptul că soarele și luna dispar, că nu exista lumină, am făcut ca acest sistem, ca lumina, să vină din interiorul obiectelor și nu din afară înspre ele. Și numai în momentul în care este readusă luna și soarele, din nou revine lumina exterioară și culoarea. Cel puțin 60% din spectacol, practic e făcut din negru și alb, pe culori de gheață, singura culoare care apare, este roșu, dedesubt, unde se bănuiește că se duc cei răi. Un soi de iad …aia e singura culoare care apare, în rest totul este de gheață. Când revin soarele și luna pe cer, atunci se recolorează totul. Deci e o formulă mai specială de spectacol, nu știu dacă la ora actuală există forma asta de spectacol în România cu decoruri transparente, cu personaje transparente, amintind într-un fel de icoanele pe sticlă sau vitraliile .

Citeste mai multe pe http://oficialmedia.com/radu-dinulescu-la-teatrul-tony-bulandra-un-proiect-emotionant/

By

Robert Williams

Editor in Chief

%d bloggers like this: