PERSOANE DATE ÎN URMĂRIRE, DEPISTATE DE POLIŢIŞTI

 

             În ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost depistate 200 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.

 

În perioada 28 octombrie – 3 noiembrie a.c., poliţiştii din întreaga ţară au depistat 133 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 97 minori. Aceştia au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni.

 

De asemenea, au fost depistate 67 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 48 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 10 aveau mandate de arestare preventivă, 4 persoane aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare şi 5 aveau emise sentinţe de internare în unităţi medicale de specialitate.

 

Exemple:

 

  • La data de 28 octombrie a.c., poliţiştii din Călăraşi au depistat un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Călăraşi, care se sustrăgea executării unei pedepse de 5 ani şi 4 luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Slobozia.

 

  • Poliţiştii din cadrul I.P.J. Arad au depistat, la data de 29 octombrie a.c., un bărbat, de de 42 de ani, cetăţean olandez, care se sustrăgea arestării preventive, pentru comiterea infracţiunii de omor. Cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

 

  • La data de 30 octombrie a.c., poliţiştii din Mehedinţi au depistat un bărbat, de 22 de ani, din judeţul Mehedinţi, care se sustrăgea executării unei pedepse de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin.

 

%d bloggers like this: