GRUPARE SPECIALIZATĂ ÎN FRAUDE INFORMATICE ȘI SKIMMING, DESTRUCTURATĂ

Read Time2 Minute, 1 Second

Polițiștii de combatere a criminalității organizate și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au descoperit un laborator care producea echipamente de skimming și au ridicat peste 40.000 de euro și 5.000 de USD, în urma a 18 percheziții efectuate astăzi, în 6 județe. /24 de persoane, bănuite de fraude informatice, vor fi conduse la audieri.

 

La data de 9 noiembrie a.c., poliţiştii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 18 percheziții domiciliare în județele Arad, Oradea, Cluj, Mureș, Craiova și Satu Mare, la membrii unei grupări infracționale, specializați în fraude cu instrumente de plată electronică.

 

La activități au participat și luptători de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale al Poliției Române, precum și polițiști de la structurile de combatere a criminalității organizate din București, Mureș, Arad,Cluj, Oradea, Satu Mare, Craiova și Constanța.

 

În urma perchezițiilor, a fost descoperit un laborator destinat producerii de echipamente de skimming și au fost ridicați 40.500 de euro, 5.000 de USD, telefoane mobile, calculatoare și medii optice de stocare.

 

Din cercetări a rezultat că, începând cu anul 2015, cei în cauză ar fi confecţionat şi deţinut dispozitive de tip skimming, destinate copierii sau falsificării datelor de pe instrumentele de plată electronică.

 

Membrii grupării ar fi montat echipamentele pe bancomate și terminale pentru efectuarea plăților cu mijloace de plată electronică existente în stații de alimentare cu combustibil din Franța și Belgia.

 

Ulterior, datele compromise ar fi fost utilizate la falsificarea unor instrumente de plată electronică și ar fi fost folosite pentru efectuarea unor tranzacții financiare frauduloase, în țări precum Taiwan, S.U.A., Nepal și Filipine.

 

În urma investigațiilor, au fost identificate 47 de persoane care ar fi fost implicate în activitățile ilicite.

 

24 de persoane au fost conduse la audieri, fiind cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificarea de instrumente de plată electronică, punerea în circulație a instrumentelor de plată electronică falsificate, deținerea de dispozitive în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și spălare de bani.

 

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, iar cooperarea internaţională a fost facilitată de EUROPOL.

 

About Post Author

Robert Williams

%d bloggers like this: