Întâlnirea ministrului apărării naţionale cu şeful Biroului Securităţii Naţionale al Poloniei

Read Time1 Minute, 27 Second

Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, l-a primit joi, 17 noiembrie, la sediul ministerului, pe Pawel Soloch, şeful Biroului Securităţii Naţionale al Poloniei, aflat în vizită oficială în România.

Agenda discuţiilor a fost centrată pe direcţiile de capitalizare a cooperării bilaterale în domeniile securităţii şi apărării, în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Polonia, cu accent pe priorităţile comune în context aliat şi al Uniunii Europene, în vederea implementării eficiente a deciziilor Summit-ului de la Varşovia şi a Strategiei Globale a UE.

Cei doi oficiali au analizat evoluţiile recente în contextul regional de securitate şi au punctat importanţa coordonării eforturilor pentru realizarea prezenţei înaintate a NATO pe întregul Flanc Estic al Alianţei, ca parte principală a întăririi posturii de descurajare şi apărare a NATO.

Subliniind importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea întregii Alianţe, ministrul Motoc a exprimat necesitatea consolidării prezenţei aliate pe teritoriul naţional şi în regiune. A punctat că România sprijină realizarea prezenţei înaintate consolidate în Polonia şi statele baltice, inclusiv cu o contribuţie concretă de nivel companie la Grupul de luptă ce urmează să fie operaţionalizat în Polonia, sub coordonarea SUA. Oficialul polonez a reconfirmat, de asemenea, sprijinul pentru iniţiativele pe care România le-a avansat pe dimensiunea sudică a aceluiaşi Flanc, în domeniile aerian, terestru şi maritim. A reiterat angajamentul de a participa cu o companie la operaţionalizarea Brigăzii multinaţionale din România şi cu capabilităţi aeriene la misiunile de poliţie aeriană desfăşurate pentru regiunea noastră, în cursul anului 2017.

Ministrul Motoc şi oficialul polonez au convenit asupra utilităţii consultărilor pe marginea poziţiilor celor două state pe principalele dosare de pe agenda NATO şi UE.

A fost reafirmată importanţa pe care ambele părţi o acordă unei legături transatlantice solide şi de durată.

 

Secția Presă/M.Ap.N.

About Post Author

Karl William

%d bloggers like this: