World

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR SPECIALIZAȚI ÎN ARME, EXPLOZIVI ȘI SUBSTANȚE PERICULOASE

Poliția Română a desfășurat acțiuni pentru depistarea persoanelor care dețin ilegal arme și pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic.

 În anul 2016, poliţiştii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Poliției Române au elaborat, iniţiat şi efectuat activităţi în cadrul a 23 de planuri de acţiune naţională sau regională, care au vizat deţinerea de arme şi muniţii, braconajul cinegetic, autorizarea persoanelor fizice, regimul substanțelor și deșeurilor periculoase, produselor de protecție a plantelor, precum și al materiilor explozive.

Acțiunile au avut ca scop identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor bănuite de comiterea ilegalităților în domeniile vizate și prevenirea producerii de evenimente din cauza nerespectării legislației.

De asemenea, polițiștii au urmărit scoaterea din circuitul civil a armelor letale şi neletale deţinute ilegal, stabilirea trasabilităţii şi a modului de procurare şi introducere pe teritoriul naţional a armelor și indisponibilizarea armelor, munițiilor și autovehiculelor folosite la săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic.

Anul trecut, au fost verificați 10.480 de posesori de certificate de deținător de arme, din totalul celor 13.472.

Exemple:

În cadrul unei acțiuni care a vizat combaterea deţinerii ilegale şi a traficului de arme de foc, au fost efectuate 46 de percheziţii domiciliare, 70 de  controale la persoanele juridice deţinătoare de arme, 373 controale la persoanele fizice deţinătoare de arme și 14 controale în cadrul poligoanelor de tir.

În urma desfășurării activităţilor specifice, au fost depistate 21 de arme letale, 6 arme de tir,  78 de arme neletale, 1.098 de cartuşe letale, 986 de cartuşe neletale, 3 lunete pentru arme,  2 sisteme de ochire și 1 închizător de armă.

De asemenea, au fost ridicate în vederea cercetărilor peste 50.000 de lei și 2 telefoane mobile, 112 kilograme de carne de vânat, 1 trofeu de cerb și 1 capcană.

Polițiștii au întocmit 67 de dosare penale şi au dispuse 6 măsuri preventive: 2 persoane au fost reţinute, 2 persoane au fost arestate preventiv și 2 persoane au fost puse sub control judiciar.

În cadrul acțiunii au mai fost aplicate 43 de contravenţii, 36 pentru încălcări ale prevederilor Legii 295/2004, în valoare de peste 25.000 de lei și 7 la Legea 407/2006, în valoare de 3.000 de lei.

Faţă de 5 persoane s-a dispus măsura anulării dreptului de deţinere, port şi folosire arme neletale.

În cadrul acțiunilor de verificare a legalității organizării și desfășurării partidelor de vânătoare cu cetățeni români și străini, care se derulează în perioada 5 septembrie 2016 – 28 februarie 2017, până la data de 5 decembrie 2016, au fost sesizate 360 de fapte de natură penală, din care 170 de braconaj cinegetic.

Alte acțiuni derulate în anul 2016:

Acțiunea națională “ARMURIER” pentru verificarea societăților comerciale autorizate să dețină și să folosească arme și muniții letale și neletale precum și a poligoanelor de tragere;

Acțiunea națională “ALERTE” pentru verificarea modului de desfăşurare a operaţiunilor cu explozivi de uz civil şi monitorizare a tragerilor efectuate în poligon;

Acţiunea naţională „IMPORT 2016” pentru verificarea societăților comerciale care efectuează operațiuni cu articole pirotehnice, precum și a persoanelor juridice care execută jocuri de artificii;

Acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării

operaţiunilor cu obiecte pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice;

Acţiunea naţională „DETONATORUL 2016” pentru verificarea legalităţii desfăşurării

operaţiunilor cu explozivi de uz civil;

Acţiuni regionale „FITOS”, pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi/sau contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor.

 

Related Posts

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.