Skip to content

Politia de Frontiera: O familie de georgieni care a trecut Prutul înghețat, depistată de polițiștii de frontieră ieșeni


Politia de Frontiera

O familie de georgieni care a trecut Prutul înghețat, depistată de polițiștii de frontieră ieșeni

Poliţiştii de frontieră ieşeni au depistat o familie de georgieni, formată din cinci persoane, care a trecut ilegal frontiera pe podul de gheață format pe râul Prut, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În data de 16.02.2017, în jurul orei 16.30, acționând în baza unei informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au declanșat o acțiune specifică pe linia migrației ilegale, în urma căreia au depistat la marginea localității de frontieră Sculeni un grup format din cinci persoane, care nu își justifica prezenţa în zonă.

Persoanele în cauză, care vorbeau limba rusă, au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că este vorba despre o familie de georgieni, formată din doi adulți, în vârstă de 32, respectiv 40 ani și cei trei copii ai acestora, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Persoanele, solicitante de azil pe teritoriul R. Moldova, au declarat că au trecut frontiera pe podul de gheață format pe râul Prut, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii deintrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat a României, iar cetățenii georgieni au fost predați autorităţilor de peste graniță, în baza acordului încheiate între România şi Republica Moldova, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.Displaying 1487323366265-419-S4.jpg

VIDEO
o-familie-de-georgieni-care-a-trecut-prutul-inghetat-2c-depistata-de-politistii-de-frontiera-ieseni.mp4

 

Link articol: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/iasi/i-o-familie-de-georgieni-care-a-trecut-prutul-inghetat-depistata-de-politistii-de-frontiera-ieseni-8471.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: