Skip to content

Politia de Frontiera: 34 migranţi, opriţi la frontiera cu Serbia


Politia de Frontiera

34 migranţi, opriţi la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, au depistat, în zona de competenţă a Sectoarelor P.F. Moraviţa și Oravița, 34 cetăţeni din Irak și Pakistan care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița, judeţul Timiș, au desfăşurat acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma cărora au depistat, pe direcţia localităţilor de frontieră Gherman, Percosova si Butin, patru grupuri de persoane, adulți și minori, care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării.

Având în vedere că persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră  pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt în total 33 de cetățeni pakistanezi și irakieni, respectiv 24 de adulți, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani și 9 minori, cu vârste între 1 și 17 ani.

Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oravița, judetul Caras-Severin, au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Forotic, județul Caraș-Severin, un cetățean străin, care nu îşi justifica prezenţa în zonă, acesta fiind preluat şi transportat la sediul instituţiei pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că este din Pakistan, în vârstă de 28 de ani

În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

VIDEO
34-migranti-2c-opriti-la-frontiera-cu-serbia.mp4

Link articol: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/timisoara/i-34-migranti-opriti-la-frontiera-cu-serbia-9058.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: