Breaking News

Legal Magazin: Aeroportul din Cluj a facilitat dezvoltarea afacerilor

Interviu cu Ramona Cristina Bercan, Avocat Asociat Senior, Lăpușan, Moscovits, Steopan & Asociații

 Lăpușan, Moscovits, Steopan & Asociații este una dintre cele mai apreciate case de avocatură din Cluj-Napoca. Ce rol au avut și au doamnele avocat în succesul societății?

Femeile au început să dețină roluri centrale în toate aspectele vieții, tinerele fiind încurajate și educate să facă tot ceea ce mamele nu au putut realiza decât în mică parte. Este recunoscut că emanciparea femeii a contribuit la îmbunătățirea calității vieții familiale, la creșterea din punct de vedere economic și la potențarea calității muncii din fiecare domeniu de activitate.

Începând cu secolul XX s-a încurajat  participarea femeilor la muncă, s-a  promovat un tratament nediscriminatoriu pentru femei la locul de muncă, s-a  stimulat participarea  școlară  fără niciun fel de discriminare de gen și participarea  femeii cu drepturi egale în toate sferele vieții, ceea ce a avut ca rezultat o dezvoltare a vieții de familie împotriva modelelor tradiționale.

Din punctul meu de vedere femeia avocat aduce un plus valoare  prin intuiție și fler, calități care sunt mai pronunțate în rândul doamnelor. Aceste calități sunt exploatate în special în cadrul negocierilor.

De asemenea, femeile sunt înzestrate cu multă răbdare și perseverență, calități care le ajută să își atingă obiectivele stabilite.

Veți aniversa în curând 10 ani de când sunteți avocat în Baroul Cluj. Cum percepeți modificările structurale care au avut loc în mediul de afaceri din Cluj și în sistemul juridic din țara noastră?

Mediul de afaceri a crescut foarte mult în ultimii 10 ani. În prezent asistăm la o creștere a salariilor și la o cerere tot mai mare pe piața muncii.Viața economică și piața muncii și-au revenit spectaculos, chiar dacă au fost lovite de criza din 2009.

În Cluj asistăm la o creștere a pieței imobiliare fără precedent. Piața imobiliară este în dezvoltare puternică, fiind alimentată de o cerere solvabilă, mai puțin speculativă, care a dus prețurile imobilelor peste cele anterioare crizei.

Acestă piață pur concurențială este în creștere datorită salariilor mari, disponibilității finanțării bancare, dar și a ofertei relativ restrânse de construcții noi de pe piață.

Legătura Clujului cu Europa de Vest este tot mai puternică și de aici și creșterea salariilor pe zona de servicii. Aeroportul din Cluj care are un trafic în creștere puternică a facilitat dezvoltarea afacerilor, atrăgând investitorii străini.

În Cluj constat o creștere a ofertei educaționale private, respectiv grădinițe, școli și licee care încearcă să implementeze metode de predare care pun în valoare potențialul copilului.

Înainte de a deveni avocat ați condus departamentul juridic al unei mari companii locale. Cât de importantă este experiența de business de zi cu zi pentru un avocat?

Pentru a fi un bun avocat trebuie să-ți  cunoști și să-ți înțelegi clienții.Trebuie să înțelegi cum se raportează ei la risc, câștig și care este nivelul lor acceptabil de a încheia o tranzacție. Afacerile presupun un risc. Nivelul de risc acceptabil pentru fiecare partener este diferit. Aceste riscuri trebuie înțelese, explicate și tranșate cu mult tact. Clienților trebuie să le explici în termeni simpli toate implicațiile juridice pe care le presupune încheierea unui act.

Cum apreciaţi condiţiile oferite investitorilor locali şi străini de către administraţia locală şi de către Executiv?

Calitatea serviciilor administrației locale și centrale a crescut în ultima vreme, dar în urma anchetelor DNA se observă o mare frică în a lua decizii. În ultima vreme ne confruntăm cu multe dosare pe rolul instanțelor de judecată în care sunt implicate autoritățile publice. Din punctul meu de vedere acest fenomen îngreunează foarte mult mediul de business, iar combaterea lui este aproape imposibilă.

Source:https://legalmagazin.ro/