Skip to content

Romania: Cetăţeni din Kosovo cu documente false, depistaţi la frontieră într-un tren internaţional


Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doi bărbaţi din Kosovo care au încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de documente de identitate bulgăreşti false.

În data de 15.09.2016, ora 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, cu trenul Inter Regio care circulă pe relaţia Timisoara-Budapesta, două persoane de sex masculin, care la controlul de frontieră s-au legitimat cu două cărţi de identitate emise de autorităţile bulgare.

1502969813144-1221-S4

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate sunt false, neîndeplinind condiţiile de formă şi de fond ale unui document autentic, motiv pentru care bărbaţii au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră, pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt Naymi B.,  în vârstă de 45 de ani şi Visar B., în vârstă de 37 de ani, ambii cetăţeni din Kosovo.

Faţă de cele constatate, bărbaţii au declarat că au obţinut documentele falsificate în Serbia, de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, contra sumei de 2000 euro şi au mai relatat faptul că doreau să ajungă în Elveţia, recurgând la această metodă pentru că nu posedau o viză valabilă.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor doi şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Link articol: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/oradea/i-cetateni-din-kosovo-cu-documente-false-depistati-la-frontiera-intrun-tren-international-10406.html

%d bloggers like this: