Romania: Parchetul General- Punct de vedere decizie CCR din 3 octombrie 2017

Read Time1 Minute, 14 Second

image-2016-04-1-20908534-70-augustin-lazar

Foto: Augustin Lazar-Procurorul General al Romaniei

Nr. 1474/VIII-3/2017                                                                                                       3 octombrie 2017

                                                      COMUNICAT

  Ca urmare a solicitărilor mass-media de a prezenta un punct de vedere în legătură cu decizia Curții Constituționale din data de 3 octombrie  2017, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Ministerul Public a luat act de decizia Curții Constituționale care confirmă punctul de vedere exprimat de instituția noastră referitor la solicitarea Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidențial de a-i pune la dispoziție copii după  actele de urmărire penală  efectuate într-un  dosar soluționat de către Secția de urmărire penală și criminalistică. Așa cum s-a precizat și în alte comunicări publice pe această temă, poziția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a întemeiat pe faptul că nu există dispoziții legale care să permită transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale către o comisie parlamentară sau, în general, către o altă instituție extrajudiciară.

Totodată, decizia de astăzi a Curții Constituționale clarifică o problemă de drept care nu a mai avut precedent în sistemul judiciar și pentru dezlegarea căreia Ministerul Public a depus toate diligențele, inclusiv prin solicitarea unui punct de vedere din partea Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției.

 

About Post Author

Robert Williams

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: