Skip to content

Romania: Intâlnire a ministrului afacerilor interne cu șefii Inspectoratelor de Poliție din țară.


COMUNICAT DE PRESĂ

Nr. 254 din 09 noiembrie 2017

 Întâlnire a ministrului afacerilor interne cu șefii Inspectoratelor de Poliție  din țară.

 Astăzi, 9 noiembrie, a avut loc, în județul Brașov, o întâlnire de lucru a ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, cu inspectorii șefi de poliție din țară.

 Temele discutate de ministru cu reprezentanții Poliției Române, în prezența inspectorului general,  chestor principal de poliție Bogdan Despescu, au fost referitoare la deficitul de personal, pachetul legislativ privind creșterea autorității polițistului, pregătirea pentru sezonul rece, precum și cu privire la gestionarea din punct de vedere al ordinii publice a evenimentelor de sfârșit de an.

 În ceea ce privește lipsa de personal, ministrul afacerilor interne a subliniat că, în anul 2018, se vor încadra două promoții de agenți, precum și ofițerii care termină Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”. De asemenea, vor fi organizate și concursuri pentru ocuparea unor funcții din sursă externă.

Totodată, s-au discutat noile propuneri legislative privind întărirea autorității polițistului, proiect care beneficiază de susținerea șefilor inspectoratelor județene de poliție. Ministrul Carmen Dan a subliniat că acest proiect este în dezbatere publică și MAI este deschis oricăror discuții, propuneri și observații.

”Practic, la finalul dezbaterilor pe acest proiect de lege vom ști dacă noi ca societate vrem să-i dăm polițistului nivelul de protecție și pârghiile legale necesare sau să nu-i dăm aceste pârghii, să rămânem în situația confuză de acum, dar atunci nici nu-l putem facem responsabil de tot ce nu merge bine  într-o comunitate” a precizat ministrul Carmen Dan.

În final, s-au discutat și alte priorități ale Poliției Române din zona operativă cu privire la intensificarea măsurilor pentru combaterea evaziunii fiscale, a tăierilor ilegale de copaci, dar și verificarea legalității comercializării unor bunuri de sezon și creșterea vigilenței în planul siguranței cetățenilor cu ocazia sfâșitului de an.

 DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: