Skip to content

#Romania: Trei cetățeni de origine asiatică, opriți la frontiera de vest


În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră bihoreni din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Borş au depistat trei cetăţeni de origine asiatică care au încercat treacă ilegal frontiera spre Ungaria, pe jos, pe câmp.

În data de 01.12.2017,  în jurul orei 21.00, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Borş au observat trei bărbaţi, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre graniţa cu Ungaria.

Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 300 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş pentru cercetări.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt doi cetăţeni din Bangladesh şi unul din Pakistan, cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, care au intrat legal în România, fiind solicitanţi de azil în ţara noastră.

Cei trei au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă pentru că nu dețineau o viză valabilă. Au mai relatat că s-au deplasat cu mijloace de transport în comun până în localitatea Borş, de unde şi-au continuat călătoria pe jos până în momentul reţinerii de către poliţiştii de frontieră.

Polițiștii de frontieră le-au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Link articol: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/oradea/i-trei-cetateni-de-origine-asiatica-opriti-la-frontiera-de-vest-11113.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: