Justice News

Comunicat – Stagiu regional de pregătire profesională a procurorilor în domeniul apărării drepturilor omului și libertăților fundamentale – Iași, 12-13 martie 2018

Nr. 490/VIII-3/2018                                                                                                              13 martie 2018

                                                                            COMUNICAT

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele:

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, a participat ieri, 12 martie 2018, la Iași, la seminarul regional de pregătire profesională a procurorilor în domeniul apărării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, organizat în cadrul proiectului Protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale în faza de urmărire penală”, demarat anul trecut de Ministerul Public. În cuvântul de deschidere, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat contextul desfășurării acestui proiect: pe de o parte, centenarul Marii Uniri, iar pe de altă parte stabilirea ca obiectiv strategic instituțional al Ministerului Public a asigurării respectării drepturilor omului, în concordanţă cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.). De asemenea, domnul Augustin Lazăr a subliniat rolul constituțional al Ministerului Public, garant al respectării drepturilor și libertăților fundamentale. Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că principalele obiective ale proiectului sunt întărirea capacității instituționale a Ministerului Public raportat la standardele C.E.D.O. și stabilirea unor bune practici privind metode și mijloace de anchetă penală menite să prevină încălcarea drepturilor omului în cursul urmăririi penale.

Seminarul de la Iași s-a adresat procurorilor din unitățile de parchet situate pe raza teritorială a curților de apel Iași, Suceava și Bacău (inclusiv procurorilor militari și celor din structurile teritoriale ale DNA și DIICOT). De asemenea, la stagiu au participat și doi procurori din Republica Moldova, realizându-se o analiză comparativă a jurisprudenței în materia respectării drepturilor omului în cele două state situate de-o parte și alta a Prutului. În cadrul discuțiilor, procurorii de la Chișinău au prezentat cazuistică referitoare la respectarea drepturilor persoanelor cercetate penal de către polițiști, ale persoanelor aflate în custodia statului de către funcționarii publici din penitenciare și  ale elevilor de către profesori, finalitatea fiind realizarea unui schimb de bune practici judiciare.

Totodată, au luat cuvântul și domnul Ovidiu Predescu, consilier al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, coordonator al proiectului, domnul Radu Preda, director executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, doamna Alina Gentimir, avocat și cadru didactic la Universitatea ”Al.I.Cuza” din Iași, doamnele Tamara Manea și Daniela Balcan, inspectori judiciari în cadrul Inspecției Judiciare, și doamna judecător Irina Cambrea, director adjunct al Institutului Național al Magistraturii. Din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au susținut prezentări doamna procuror Simona Frolu, domnul procuror Remus Jurj și domnul procuror Cătălin Andrei Popescu.

În încheierea lucrărilor, domnul Ovidiu Predescu, consilier al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a prezentat concluziile și recomandările Comitetului Drepturilor Omului al ONU din 9 noiembrie 2017.

Seminarul regional de la Iași este al doilea desfășurat în cadrul proiectului, după cel ce a avut loc la București anul trecut, urmând să fie organizate încă patru, la Cluj-Napoca, Alba Iulia, Craiova și Constanța.

Related Posts

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.