Parchetul General: Precizari fata de afirmatiile ministrului justitiei

Nr. 2170 /VIII-3/2018                                                                                  2 noiembrie 2018

                                                                       

PRECIZĂRI

 

            Biroul de informare şi relaţii publice, raportat la susţinerile ministrului justiţiei privind desfășurarea activității la P.Î.C.C.J. de către trei doamne procuror care au efectuat anterior, în calitate de inspectori judiciari, un control al activității P.Î.C.C.J. , este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În perioada 4 – 29 septembrie 2017, Inspecția Judiciară a efectuat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție un control privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor ce decurg din legi și regulamente, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de către procurorii și personalul auxiliar de specialitate.

Echipa de control a fost formată dintr-un nunăr de 7 inspectori.

Prin Hotărârea nr. 716 din 21 noiembrie 2017, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la lucrările căreia participă cu drept de vot și ministrul justiției, cu unanimitate, a aprobat raportul Inspecției Judiciare care a concluzionat că ,,activitatea managerială a conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost una eficientă”.

            Din echipa de inspectori, ulterior încetării calității de inspector judiciar prin ajungerea la termen a mandatelor de numire, două doamne procuror și-au continuat activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Una dintre acestea a fost numită printr-o hotărâre a Secției pentru procurori într-o funcție de conducere iar, cea de a doua, la data afirmațiilor ministrului justiției, nu mai activa în cadrul P.Î.C.C.J.

 

Advertisements

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

IFC, EBRD, APS and Balbec invest in Piraeus Bank’s NPE portfolio

IFC, EBRD, APS Delta and Balbec Capital LP invest in Piraeus Bank’s NPE portfolio The investment will be made via acquisition of bonds issued by APS Delta The sale will support the NPEs reduction strategy of the Greek banking sector The IFC, the EBRD, APS Delta and Balbec Capital LP are […]

Subscribe US Now

%d bloggers like this: