Advertisements

Comunicat – Întâlnire de lucru Parchetul General -U.N.B.R

 

Nr. 1346/VIII-3/2019                                                                                                              12 iulie 2019   

                                                                                                         

 ÎNTÂLNIRE DE LUCRU P.Î.C.C.J.-U.N.B.R.

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să comunice următoarele:

În cursul zilei de astăzi, 12 iulie 2019, la sediul instituției, a avut loc o întâlnire de lucru între conducerea Ministerului Public și reprezentanții Uniunii Naționale a Barourilor din România (U.N.B.R.) având ca obiect implementarea Protocolului privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală, semnat de cele două instituții la data de 14 februarie 2019.

În cadrul întrevederii au fost analizate problemele ridicate de barouri, convenindu-se crearea unei comisii comune pentru a definitiva soluțiile propuse pentru implementarea Protocolului din 14 februarie 2019.

Una dintre temele abordate a fost plata onorariilor cuvenite avocaților desemnați pentru serviciile de asistență juridică și/sau reprezentare în fața organelor de cercetare/urmărire penală conform Protocolului menționat anterior. În mod concret, discuțiile au vizat în principal eliminarea întârzierilor la plata onorariilor cuvenite avocaților, metodologia de stabilire a procedurii de depunere a referatelor, de centralizare și de decontare a cheltuielilor, stabilirea procedurii de numire și remunerația cuvenită curatorilor desemnați în condițiile legii din rândul avocaților pentru situațiile în care legea nu prevede avansarea remunerației de către stat și soluționarea disfuncționalităților înregistrate la plata onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală.

La finalul întâlnirii, părțile au stabilit ca următoarea întâlnire a Comisiei comune să aibă loc pe 31 iulie 2019.

 

Advertisements

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: