Advertisements

Consiliul Superior al Magistraturii: Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass-media

În cadrul proiectului TAEJ – Transparență, accesibilitate și educație juridică prin îmbunătățirea comunicării publice la nivelul sistemului judiciar, cod SIPOCA 454/ cod MySMIS 118765, finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, derulat în prezent de către Consiliul Superior al Magistraturii, urmează a fi adoptate cinci ghiduri, printre care și Ghidul de bune practici în relația sistemului judiciar cu mass media.

În ședința din data de 17 septembrie 2019, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat Ghidul de comunicare cu mass-media, acesta fiind publicat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii și poate fi consultat aici de către orice persoană interesată.

La adoptarea formei finale a Ghidului de bune practici în relația sistemului judiciar cu mass media au fost avute în vedere propunerile și observațiile formulate de către reprezentanții mass-media, instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea, asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor, precum și cele înaintate de către Inspecția Judiciară, în măsura corespondenței acestora cu dispozițiile legale în vigoare și jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind analizată, totodată, de către plenul Consiliului în cadrul marjei de apreciere proprii, oportunitatea adoptării propunerilor și observațiilor transmise.

În perioada următoare va avea loc Conferința de lansare a Ghidului de bune practici în relația sistemului judiciar cu mass media și două workshop-uri destinate diseminării dispozițiilor cuprinse în Ghid, la care vor participa magistrați și jurnaliști, urmând să fie publicat calendarul evenimentelor de îndată după definitivarea acestuia.

Biroul de informare publică și relații cu mass-media

Download Ghid_ (1)

Advertisements

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: