Advertisements

Având în vedere dezbaterile publice generate de iniţiativa Consiliului Superior al Magistraturii de modificare a Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, Secţia pentru procurori face următoarele precizări

COMUNICAT DE PRESĂ

Având în vedere dezbaterile publice generate de iniţiativa  Consiliului Superior al Magistraturii de modificare a Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, Secţia pentru procurori face următoarele precizări:

În data de 04.10.2019 patru membri ai Secţiei au solicitat preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii întreaga documentaţie care a stat la baza lucrării având acest obiect, inclusiv actele în care s-au consemnat opiniile minoritare formulate în legătură cu modificările care au generat îngrijorare în rândul opiniei publice şi al magistraţilor.

Facem precizarea că o parte a membrilor Secţiei pentru procurori nu a participat la  şedinţa Comisiei nr.1 din data de 03.07.2019, dată  în care au fost dezbătute aceste modificări,  nefiind accesibilă nici ulterior forma care ar fi fost transmisă Comisiei juridice a Senatului României.

După ce vom avea acces la toate înscrisurile, vom reveni public cu precizări pe marginea acestui subiect.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii

Dată publicare: 07.10.2019
Advertisements

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: