Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei: Noutati si Comunicate

Noutăți

Comunicat de presă privind sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, a “Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 286/2018)” și a “Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr. 396/2019)”

– Link Hotărâre nr. 3, ședinţa din 18.06.2020

– Link Hotărâre nr. 4, ședinţa din 18.06.2020 (data publicării: 18.06.2020)


Mesaj al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție către reprezentanții celorlalte puteri ale statului (data publicării: 18.06.2020)


Comunicat de presă privind sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, a Legii privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursbile europene (PL–x nr.354/2020) 

– Link Hotărâre nr. 2, şedinţa din 15.06.2020  (data publicării: 16.06.2020) 


Comunicat de presă – aplicația de ”Dosar electronic” devine operațională și pentru Secția de contencios administrativ și fiscal, cu trei luni în avans față de calendarul estimat inițial… (data publicării: 29.05.2020) 


Raport de activitate pentru anul 2019


Instrucțiuni privind accesul în sediile ÎCCJ începând cu data de 15.05.2020


Ordin nr. 138 din 13 mai 2020, formă consolidată la data de 15.05.2020. Include modificările și completările aduse prin Ordinul președintelui ÎCCJ nr.139/15.05.2020(data publicării: 15.05.2020) 

Comunicat de presă privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, în contextul reluării activității judiciare normale, începând cu data de 15.05.2020  (data publicării: 13.05.2020) 


DOSAR ELECTRONIC


Informaţii suplimentare privind judecarea cauzelor, începând cu data de 15.05.2020

– Secţia I civilă

– Secţia a II-a civilă

– Secţia de contencios administrativ şi fiscal

– Secţia Penală

– Completul de 5 judecători

Jurisprudență

Secție Numărul deciziei Data pronunțării Titlu
1 Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii 14/2020 22.06.2020 Minuta deciziei nr.14 Dosar nr. 957/1/2020 Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii
2 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 19/2020 22.06.2020 Minuta deciziei nr. 19 – Dosar nr. 895/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
3 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 45/2020 22.06.2020 Minuta deciziei nr. 45 – Dosar nr. 951/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
4 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 46/2020 22.06.2020 Minuta deciziei nr. 46 – Dosar nr. 793/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
5 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 47/2020 22.06.2020 Minuta deciziei nr. 47 – Dosar nr. 837/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
6 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 48/2020 22.06.2020 Minuta deciziei nr. 48 – Dosar nr. 905/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
7 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 49/2020 22.06.2020 Minuta deciziei nr. 49 – Dosar nr. 3163/1/2019 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
8 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 50/2020 22.06.2020 Minuta deciziei nr. 50- Dosar nr. 3199/1/2019 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
9 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 51/2020 22.06.2020 Minuta deciziei nr. 51- Dosar nr. 787/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
10 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 18/2020 19.06.2020 Minuta deciziei nr. 18 – Dosar nr. 264/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
11 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 16/2020 16.06.2020 Minuta deciziei nr. 16 – Dosar nr. 964/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
12 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 43/2020 15.06.2020 Minuta deciziei nr. 43 – Dosar nr. 608/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia contenciosului administrativ şi fiscal
13 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 44/2020 15.06.2020 Minuta deciziei nr. 44 – Dosar nr. 669/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia contenciosului administrativ şi fiscal
14 Secţia a II-a civilă 1289/2019 12.06.2020 Apel. Anularea sentinţei apelate. Condiţii şi efecte din perspectiva dispoziţiilor art. 480 din Codul de procedură civilă
15 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 15/2020 28.05.2020 Minuta deciziei nr. 15 – Dosar nr. 699/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
16 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 42/2020 25.05.2020 Minuta deciziei nr. 42 – Dosar nr. 573/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia contenciosului administrativ şi fiscal
17 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 41/2020 25.05.2020 Minuta deciziei nr. 41 – Dosar nr. 397/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia contenciosului administrativ şi fiscal
18 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 14/2020 25.05.2020 Minuta deciziei nr. 14 – Dosar nr. 21/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
19 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 38/2020 18.05.2020 Minuta deciziei nr. 38 – Dosar nr. 617/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
20 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 39/2020 18.05.2020 Minuta deciziei nr. 39 – Dosar nr. 727/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
21 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 40/2020 18.05.2020 Minuta deciziei nr. 40 – Dosar nr. 696/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
22 Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii 13/2020 18.05.2020 Minuta deciziei nr.13 Dosar nr. 68/1/2020 Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii
23 Secţia Penală 264/2020 08.05.2020 Hotărâre cu textul integral
24 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 37/2020 07.05.2020 Minuta deciziei nr. 37 Dosar nr. 291/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
25 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 13/2020 07.05.2020 Minuta deciziei nr. 13 Dosar nr. 481/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
26 Secţia Penală 262/2020 06.05.2020 Hotărâre cu textul integral
27 Completul pentru solutionarea recursurilor în interesul legii 11/2020 04.05.2020 Minuta deciziei nr.11 Dosar nr. 401/1/2020 Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii
28 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 36/2020 04.05.2020 Minuta deciziei nr.36 Dosar nr. 434/1/2020 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
29 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 36/2020 04.05.2020 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă – Dosar nr. 434/1/2020 – Decizia nr. 36 din 4.05.2020 cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 11 alin. 2 ind.1 coroborate cu art. 27 alin. 2 ind. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă formularea cererii de eliberare a titlului de proprietate este supusă sau nu unui termen
30 Secţia Penală 258/2020 30.04.2020 Hotărâre cu textul integral
31 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 12/2020 28.04.2020 Minuta deciziei nr. 12 – Dosar nr. 350/1/2020 – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
32 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 10/2020 28.04.2020 Minuta deciziei nr. 10 – Dosar nr. 76/1/2020 – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
33 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 11/2020 28.04.2020 Minuta deciziei nr.11 – Dosar nr. 347/1/2020 – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
34 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 10/2020 28.04.2020 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală – Dosar nr. 76/1/2020 – Decizie nr. 10/2020 din 28 aprilie 2020 privind dispoziţiile art. 105 alin. (1) din Codul penal
35 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 11/2020 28.04.2020 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală – Dosar nr. 347/1/2020 – Decizie nr. 11/2020 din privind dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000
36 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 34/2020 27.04.2020 Minuta deciziei nr. 34 – Dosar nr. 193/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
37 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 35/2020 27.04.2020 Minuta deciziei nr. 35 – Dosar nr. 133/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia contenciosului administrativ şi fiscal
38 Secţia Penală 247/2020 23.04.2020 Hotărâre cu textul integral
39 Secţia Penală 114/RC/2020 07.04.2020 Hotărâre cu textul integral
40 Secţia Penală 114/RC/2020 07.04.2020 Mărturie mincinoasă. Subiect activ
41 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 9/2020 06.04.2020 Minuta deciziei nr. 9 – Dosar nr. 3144/1/2019 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
42 Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal 1746/2020 02.04.2020 Hotărâre cu textul integral
43 Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal 1748/2020 02.04.2020 Hotărâre cu textul integral
44 Secţia Penală 220/2020 02.04.2020 Hotărâre cu textul integral
45 Secţia Penală 223/2020 02.04.2020 Hotărâre cu textul integral
46 Secţia I civilă 816/2020 01.04.2020 Hotărâre cu textul integral
47 Secţia Penală 214/2020 31.03.2020 Hotărâre cu textul integral
48 Secţia Penală 215/2020 31.03.2020 Hotărâre cu textul integral
49 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 32/2020 30.03.2020 Minuta deciziei nr. 32 – Dosar nr. 166/1/2020 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
50 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 33/2020 30.03.2020 Minuta deciziei nr. 33 – Dosar nr. 3393/1/2019 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă

Sursa: ICCJ   https://www.scj.ro/

#ICCJ #Justice #InaltaCurtedeCasatiesiJustitie

By

Robert Williams

Editor in Chief

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: