Comunicat de presa MApN: Comandamentul Multinational de Divizie Sud-Est, la a cincea aniversare

Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est, la a cincea aniversare

 Ceremonia organizată cu ocazia sărbătoririi a cinci ani de la înființarea Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) va avea loc vineri, 4 septembrie, începând cu ora 10.30, la sediul comandamentului din București, în prezența șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, și a comandantului Comandamentului Aliat Întrunit al NATO de la Napoli, amiral Robert P. Burke.Înființarea acestui comandament, în urmă cu cinci ani, a fost o dovadă a determinării națiunii-gazdă, România, de a respecta angajamentul asumat la Summit-ul din Țara Galilor din 2014, prin operaționalizarea și susținerea pe teritoriul său a unui comandament multinațional, ca o garanție a faptului că Alianța este pregătită să răspundă potențialelor amenințări la adresa acesteia.

Aflat sub comanda operațională a Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) și sub conducerea operațională a Comandamentului Forțelor Întrunite de la Napoli, Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est are misiunea de a fi în măsură să asigure comanda și controlul unei operații NATO de tip Articol 5 – Apărare Colectivă, contribuind la consolidarea apărării pe Flancul de Sud-Est al Alianței, la asigurarea securității teritoriale și a populației statelor din zona de responsabilitate.

Amprenta multinațională a comandamentului de divizie este reprezentată de militarii care provin din 14 țări contribuitoare: Albania, Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Polonia, Portugalia, Spania, Slovacia, Turcia, Marea Britanie și Statele Unite Ale Americii și națiunea-cadru, România.

Militarii din cele 15 țări NATO reprezintă cel mai puternic indicator al determinării membrilor Alianței de a contribui la securitatea ei, de a genera structuri operaționale cu grad ridicat de performanță și profesionalism.

Biroul de presă al MApN

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: