Tribunalul Arges: Raportul de Activitate al Tribunalului Argeș pe anul 2020

Read Time6 Minute, 36 Second

La data de 22 ianuarie 2021, a avut loc Adunarea Generala a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Argeș, în vederea dezbaterii Raportului de activitate al instanţei pe anul 2020, eveniment la care au fost prezenţi doamna Lidia Barac, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Justiţiei, conducerea Tribunalului Argeş şi magistraţi din cadrul instanţei, preşedinţii Judecătoriilor Piteşti, Câmpulung, Topoloveni, Curtea de Argeș, Costești, doamnele / domnii judecători Elena Simona PODEA, Alina Elena AUSTRIANU,  Bogdan NICULESCU, Corneliu-Adrian STANA, Anca – Elena DOBRE.

În acest sens, informăm opinia publică că Raportul de Activitate al Tribunalului Argeș pe anul 2020 – integral, poate fi consultat de cei
interesaţi, pe portalul instanţelor de judecată – Tribunalul Argeș, la secţiunea
instanţa
   în  cifre.

 

Fragment: 

Anul 2020 s-a desfășurat sub semnul incertitudinii generată de COVID/19, care a cuprins și sistemul de justiție. Limitarea răspândirii virusului a luat locul obiectivelor chiar si in sistemul public.. Astfel, în instanețele de judecată au ieșit din nou la suprafață probelemele vechi, cum ar fi lipsa resurselor umane și materiale, dotări tehnice, etc.

Tribunalul Argeş, instituţie publică aparţinând sistemului judiciar, cu statut de ordonator terţiar de credite şi personalitate juridică are în circumscripţia sa judecătoriile: Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Topoloveni si Costeşti.

La începutul anului 2020 Tribunalul Argeş avea în schemă un număr de 39 judecători (unul detaşat la CSM), din care 37 ocupate, 2 vacante, 1 temporar vacant pentru care s-a aprobat ocuparea în condiţiile art. 134 ind. 1, 50 grefieri din care 1 grefier temporar, 3 grefieri arhivari, 2 grefieri repartizaţi pentru tehnoredactare, 2 aprozi, 2 şoferi, 1 agent procedural, 4 asistenţi judiciari, 7 specialişti IT şi alt personal auxiliar de specialitate, un departament financiar-contabil condus de un manager economic, un birou de expertize tehnice si judiciare, un birou  apostile, personal administrativ si de servire şi un post de inginer neocupat.

În privinţa personalului auxiliar de specialitate, 2 grefieri sunt în concediu creştere copil, conducerea instanţei efectuând demersuri în sensul ocupării pe perioadă determinată a acestor posturi.

Faţă de posturile alocate, Tribunalul Argeş şi-a desfăşurat activitatea în primele 6 luni ale anului 2020  cu un număr de 34 judecători.

Până la finalul anului 2020, situaţia posturilor de judecător a suferit modificări, în sensul că în perioada iunie – decembrie, 1 judecător a fost  eliberat din funcţie prin pensionare.

Astfel, la finalul anului 2020 din cele 39 posturi judecător prevăzute în schemă erau efectiv ocupate un număr de 34 (unul fiind detaşat la CSM), vacante fiind 5 posturi de execuţie.

Începând cu data de 1.01.2021, 1 judecător de la Secţia Litigii de Muncă a fost promovat la Curtea de Ape Piteşti, iar un alt judecător a solicitat pensionarea cu data de 15 ianuarie 2021(procedura de pensionare este în curs-sedinta CSM fiind programata in 21.01.2021).

Având în vedere Decizia nr. 454 din 24.06.2020, prin care Curtea Constituţională a României a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 60 alin.1 şi 3 din Legea nr. 303/2004, iar în prezent nu este posibil transferul altor judecători la instanţa noastră, conducerea instanţei a întreprins măsuri pentru ocuparea posturilor vacante de judecător, prin delegarea sau detaşarea pe funcţie a magistraţilor care au solicitat acest lucru.

Prin Adresa nr. 21/BRU/11.01.2020, Preşedintele Curţii de Apel a comunicat dezacordul cu privire la delegarea dnei judecător Achimoiu Mirela la Tribunalul Argeş, în esenţă cu motivarea că schema Judecătoriei Piteşti este completă la nivel formal, precum şi intenţia de a menţine schemele de personal într-o caracteristică de stabilitate.

Până în prezent, nici un post vacant de judecător nu a fost ocupat în această modalitate legală.

În vederea ocupării posturilor vacante de la Secţia Litigii de Muncă, au fost efectuate demersuri pentru alocarea a două posturi de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Argeş, pentru formarea unor completuri noi la această secţie, iar prin Ordinul nr. 7064/C din 4.12.2020, Ministerul Justiţiei a dispus modificarea statului de funcţii al Tribunalului Argeş, prin transferul a două posturi vacante de asistent judiciar de la Tribunalul Gorj la Tribunalul Argeş.

În ceea ce priveşte situaţia posturilor de grefieri şi aceasta nu a suferit modificări pe parcursul anului 2020, astfel că la finalul anului Tribunalul Argeş avea un număr de 50 de grefieri din care 1 grefier temporar.

Activitatea tribunalului este structurată pe trei secţii, conduse de preşedinţi iar în interiorul acestora sunt organizate după caz, complete specializate în rezolvarea mai multor categorii de litigii.

Potrivit competenţelor ce-i revin, tribunalul a soluţionat în cursul anului 2020, recursuri şi apeluri declarate împotriva sentinţelor pronunţate de cele cinci judecătorii din subordine, contestaţii in anulare, revizuiri, precum şi cauze in prima instanţa.

Conducerea executiva a tribunalului este asigurata de preşedinte care exercită atribuţiuni manageriale, ajutat de un vicepreşedinte şi trei preşedinţi de secţie, iar cea colectivă, de un colegiu de conducere format din 7 membri şi Adunarea generală a magistraţilor.

Începând cu luna iulie 2019, doamna judecător Mariana Vârgă ocupă funcţia de preşedinte al Tribunalului Argeș, ca urmare a promovării concursului pentru numirea în funcţii de conducere, organizat în perioada aprilie  – iunie 2019.

De asemenea, începând cu luna decembrie 2019 doamna judecător Andreea Monica Prunaru ocupă funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Argeș, ca urmare a promovării concursului pentru numirea în funcţii de conducere, organizat în perioada octombrie  – decembrie 2019.

 

Activitatea economico-financiară a instanţei este finanţată de către Ministerul Justiţiei prin intermediul Curţii de Apel Piteşti.

Organizarea administrativă a instanţei este stabilită prin Regulamentul de ordine interioară aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii precum şi prin Legea nr. 304/2004 de organizare judiciară.

  • Date statistice privind activitatea instanţei în anul 2020
  • Volumul de activitate la nivelul instanţei, pe secţii/completuri specializate/materii
VOLUM ACTIVITATE SOLUTIONATE STOC FINAL
TOTAL DIN CARE TOTAL DIN CARE DIN
STOC INITIAL INTRATE STOC INITIAL INTRATE
2020
20393 6657 13736 10536 4896 73,50% 5640 41,10% 9857
2019
20849 7493 13356 14192 6306 84,20% 7886 59,00% 6657

 

Volumul de activitate in anul 2020 a fost de 20.393 dosare, volum ce se compune din 6.657 dosare aflate in stoc la 01.01.2020 si 13.736 dosare intrate pe parcursul perioadei analizate. Comparativ cu anul anterior se constata o diminuare a volumului de activitate cu aproximativ 2,2%, diminuare datorata in principal reducerii semnificative a stocului de dosare de la 7493 la 6657, in conditiile in care dosarele intrate in 2020 fata de anul precedent au inregistrat o crestere nesemnificativa, de 380 dosare.

Raportul „Evolutia comparativa dosare intrate, analiza Materie Juridica” indica faptul ca s-au inregistrat cresteri in ceea ce priveste numarul de dosare intrate in 4 materii juridice, in timp ce numarul dosarelor intrate s-a diminuat in cazul a 4 materii. Cresterea numarului de dosare intrate in cele 4 materii a fost de 1.905 dosare, in timp ce diminuarea numarului de dosare intrate in cele 4 materii care au inregistrat scaderi a fost de 1.525 dosare.

Cea mai mare crestere a numarului de dosare intrate s-a inregistrat in materia Litigii cu profesionisti, numarul acestora dublandu-se in anul 2020 fata de anul anterior. Astfel, numarul dosarelor intrate in cadrul acestei materii a crescut cu cca 111%, contribuind la cresterea numarului total de dosare intrate cu 852 dosare, in valoare absoluta. Celelalte doua materii care au inregistrat cresteri in ceea ce priveste numarul dosarelor intrate au fost Litigii de munca si Asigurări sociale, cele doua materii contribuind la cresterea numarului total de dosare cu 1052 dosare. Reducerea numarului de dosare intrate in anul 2020 a fost influentata cu precadere de diminuarea cu 995 a numarului de dosare intrate in materia civil, aceasta materie contribuind cu cca 65% la diminuarea totala a dosarelor intrate. Materia Contencios administrativ si fiscal a avut, de asemenea, o influenta semnificativa in diminuarea numarului de dosare, de cca 34%, in timp ce influenta materiilor Penal si Minori si familie in scaderea numarului de dosare intrate a fost redusa.

Citeste integral Raport de activitate 2020

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.