Hanis Alin Antoniu (IPJ Bihor): ,,Pentru anul 2021, creșterea siguranței cetățeanului se menține ca fiind obiectivul principal al polițiștilor bihoreni.”

Read Time22 Minute, 36 Second

Anul 2021 deschide un nou capitol in proiectele  Agentiei Britanice de Stiri News247WorldPress , astfel ca dupa proiectele Educatie Juridica, Justice , Comunicare,  astazi publicam  raspunsul  IPJ Bihor.

Legea si Ordinea Publica prin institutiile de aplicare a acesteia vin in intampinarea si nevoia de cunoastere , nevoia de Educatie  a Opiniei Publice si a Societatii privind functionarea acestui tip de institutie.

Respectul privind aceste institutii vine din cunoastere , acces la informatie,  si nu din alte surse.

Raspunsul oferit de catre IPJ Bihor  poate fi un exemplu de comunicare si transparenta ,fapt pentru care va fi inclus in nominalizarile din acest an privind  distinctiile acordate anual de catre News247WorldPress .

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bihor este, din luna mai 2017, chestorul de poliție HANIȘ ALIN ANTONIU. Acesta are 45 de ani, este căsătorit și are doi copii.

Este absolvent al Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Drept promoția 1993 – 1997, iar în anul 2004 a absolvit studiile postuniversitare în domeniul științei penale, la Universitatea de Vest Timișoara – Facultatea de Drept.

În ce privește experienţa profesională, iată câteva repere din cariera acestuia:

  • 10.05.2018 – prezent – șef al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor;
  • 10.05.2017 – 09.05.2018 – împuternicit șef al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor;

  • 07.05.2017 – 09.05.2017 – șef al Poliției Municipiului Oradea;

  • 07.11.2016 – 06.05.2017 – împuternicit șef al Inspectoratului de Poliție Județean Satu – Mare;

  • 01.12.2013 – 06.11.2016 – șef al Poliției Municipiului Oradea;

  • 10.06.2013 – 30.11.2013 – împuternicit șef al Poliției Municipiului Oradea;

  • 15.05.2010 – 09.06.2013 – adjunct al șefului Poliției Municipiului Oradea;

  • 03.02.2010 – 14.05.2010 – împuternicit adjunct al șefului Poliției Municipiului Oradea;

  • 07.11.2009 – 02.02.2010 – șef al Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea;

  • 06.08.2009 – 06.11.2009 – împuternicit șef al Poliției Municipiului Beiuș;

  • 01.08.2007 – 05.08.2009 – șef al Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea;

  • 01.06.2004 – 31.07.2007 – șef al Biroului Cercetări Penale din cadrul Poliției Municipiului Oradea;

  • 15.04.1998 – 31.05.2004 – ofițer operativ la Biroul Cercetări Penale din cadrul Poliței Municipiului Oradea;

  • 12.07.1997 – 14.04.1998 – Comandant de pluton în cadrul Brigăzii de Grăniceri Oradea, Centrul de Instrucție și Antrenament Carei.

  • În ce privește situația județului Bihor din punct de vedere criminogen, al respectării legii și al siguranței cetățeanului, vă informăm că, în cursul anului 2020, Poliţia Bihoreană a fost un factor de securitate şi stabilitate, având o contribuţie semnificativă la scăderea și menţinerea sub control a fenomenului infracţional, la asigurarea desfăşurării în condiţii optime de siguranță a vieții comunității.

De asemenea, în noul context epidemic, prin acțiunile desfășurate alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică, polițiștii bihoreni au contribuit la conștientizarea necesității respectării de către cetățeni a tuturor normelor sanitare, pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus în județul Bihor.

Principalii indicatori de evaluare a performanței activităților desfășurate de polițiștii bihoreni în anul 2020 relevă faptul că infracționalitatea sesizată a scăzut cu 15,7% , în timp ce infracționalitatea judiciară sesizată a scăzut cu  16%, cu o scădere în mediul urban de 19% și o scădere cu 12% în mediul rural. A scăzut cu 19% numărul de cauze înregistrate cu autor necunoscut.

Se observă o scădere semnificativă a infracționalității stradale sesizate, cu 36,3%, cu o scădere de 49% în mediul rural.

În ce privește infracționalitatea contra persoanei, aceasta a scăzut cu 19%, infracțiunile de loviri și alte violențe scăzând cu 22%, iar infracțiunile de amenințare cu 2%.

Referitor la infracțiunile contra patrimoniului, se constată o scădere cu 21% a faptelor de furt și o scădere cu 21% a infracțiunilor de înșelăciune.

În cazul infracţiunilor de tâlhărie se constată o scădere semnificativă, cu 40%. De asemenea, se observă o scădere a furturilor din locuințe cu 20% și a furturilor din societăți cu 24%, la furturile din autoturisme se constată o scădere semnificativă, cu 49%, iar furturile de autoturisme au scăzut, de asemenea, cu 40%.

Infracționalitatea sesizată în mediul rural a scăzut cu 12%,cu același procent scăzând și infracțiunile stradale sesizate. De asemenea, au scăzut cu 12% infracțiunile de furt din locuințe comise în mediul rural, tot în mediul rural se înregistrează o scădere cu 20% a furturilor din societăți comerciale, respectiv o scădere semnificativă a furturilor din buzunare, cu 50%.

Totodată, în mediul rural s-a înregistrat o scădere cu 19% a infracțiunilor de furt din autoturisme, iar furturile de autoturisme au rămas la același nivel (20 de fapte în 2019, 20 de fapte în 2020).

În ce privește infracțiunile contra vieții, în cursul anului 2020, pentru al patrulea an consecutiv, nu s-a înregistrat niciun caz de lovituri cauzatoare de moarte. S-au înregistrat șase infracțiuni de omor, în scădere cu o faptă față de anul 2019, iar tentativele de omor au crescut de la 6 fapte în 2019, la 10 fapte în 2020.

Toate faptele de mare violență sesizate în 2020 au fost soluționate prin identificarea autorilor.

Dispozitivul de siguranță a fost adaptat în funcție de evoluția situației operative, fiind organizate patrule în zonele cu risc criminogen, corelate cu intervalele orare de comitere a faptelor.

Structurile de ordine publică au organizat 320 de acțiuni cu efective sporite și 78 de razii, în urma cărora au aplicat 39.034 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 26.469.190 de lei.

Efectivele poliției de ordine publică au constatat 1.572 de infracțiuni, din care 1.102 în flagrant delict.

Media zilnică a fost de 92 de patrule, din care 64 mixte (împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră).

Patrulele de ordine publică au intervenit la 17.628 de apeluri semnalate prin intermediul S.N.U.A.U. 112, din care 9.093 în mediul urban și 8.535 în mediul rural. De asemenea, în cursul anului 2020, polițiștii de ordine publică au intervenit la 482 de solicitări ale cetățenilor, altele decât cele semnalate prin SNUAU 112.

Au fost înregistrate 31.274 de apeluri 112, în creștere cu 11% față de anul precedent. Media a fost de 85 de apeluri pe zi, respectiv o intervenție la 17 minute.

Au fost constatate 204 infracțiuni silvice, fiind aplicate 536 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 712.270 de lei. Totodată, în cursul anului 2020 au fost confiscați 3.161,47 metri cubi de material lemnos, în valoare de 962.240 lei.

Polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat pentru combaterea faptelor ilegale grave din economie, obiectivul prioritar de acţiune fiind menţinerea unui climat de legalitate în sfera afacerilor, în vederea consolidării unui mediu de afaceri stabil şi predictibil, capabil a asigura buna funcţionare a economiei româneşti.

În anul 2020 au fost constatate 691 de infracțiuni economice, în creștere cu 16%. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au recuperat prejudicii în sumă de 1.633.000 lei și a pus în aplicare măsuri asiguratorii în valoare de 23.793.297 de lei.

În urma acțiunilor și verificărilor efectuate lucrătorii de investigare a criminalităţii economice au aplicat 241 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 858.700 de lei, dispunând confiscarea de mărfuri în valoare totală de 99.140 de lei (mărfuri agroalimentare, legume-fructe, țigarete, tutun, alcool etc.), respectiv a 547.640 de ţigarete marcate necorespunzător (27.382 de pachete de ţigarete) şi a 70,93 kg. de tutun pentru fumat.

Activităţile desfăşurate de poliţiştii rutieri în 2020 au avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, creşterea disciplinei în traficul rutier, îmbunătăţirea fluenţei şi siguranţei acestuia, ţinând cont de multiplicarea factorilor de risc care sporesc pericolul producerii accidentelor rutiere şi de valorile ridicate de trafic auto şi pietonal.

Au fost identificați toţi conducătorii auto care au părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.

În anul 2020 s-a înregistrat o scădere cu 40% a numărului de accidente rutiere grave, o scădere cu 32% a numărului de persoane decedate și o scădere cu 38% a numărului persoanelor rănite grav în urma accidentelor rutiere.

Structurile de poliție rutieră au soluționat 1.062 de dosare penale. De asemenea, au fost dispuse măsuri preventive față de 14 persoane. Din cele 14 persoane reținute, s-a dispus arestarea preventivă față de trei persoane și măsura controlului judiciar față de alte trei persoane.

A existat o evidentă corespondenţă între principalele cauze generatoare de accidente şi sancţiunile aplicate pentru încălcările de gen ale regulilor rutiere. Astfel, pe drumurile ce tranzitează judeţul Bihor, principalele cauze care au stat la baza producerii accidentelor rutiere au fost viteza neadaptată la condițiile de drum, neacordarea priorității de trecere vehiculelor, traversarea neregulamentară a pietonilor, neacordarea priorității de trecere pietonilor și abaterile comise de  bicicliști.

În cursul anului 2020, poliţiştii rutieri bihoreni au aplicat 30.129 de sancțiuni contravenționale, din care 14.391 pentru depășirea limitelor legale de viteză, 1.814 pentru indisciplina pietonilor și 709 pentru indisciplina bicicliștilor.

Polițiștii rutieri în colaborare cu polițiștii de ordine publică au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 4.910 permise de conducere (772 pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei legale, 292 pentru neacordarea de priorității de trece pietonilor, 426 pentru conducere sub influența alcoolului) și au retras 2.117 certificate de înmatriculare a vehiculelor.

Totodată, în colaborare cu structurile de ordine publică, au fost aplicate conducătorilor auto 46.784 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 19.677.919 lei

Au fost identificați 33 de conducători auto care au părăsit locul faptei în cazul accidentelor cu victime (100%).

În cursul anului 2020 au fost organizate 12 acțiuni în oglindă cu poliţia din judeţul Hajdu-Bihar, Ungaria, pentru diminuarea riscului rutier în zona de frontieră a celor două state și prevenirea victimizării cetățenilor prin accidente rutiere.

Asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine şi siguranţă publică pentru cetăţenii județului Bihor în ceea ce privește prevenirea și combaterea încălcărilor prevederilor legale în materie de arme, explozivi și substanțe periculoase reprezintă obiectiv prioritar al activităţii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. În urma celor 247 de acțiuni și controale desfășurate pe domeniul arme, explozivi şi substanţe periculoase, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 20.103 lei. Totodată, au fost confiscate 39 de arme, 1.206 de elemente de muniție, 10.335 de kg. de articole pirotehnice, 1.000 de kg. de substanțe toxice sau periculoase.

Infracționalitatea în domeniul arme, materii explozive și substanțe periculoase a înregistrat o scădere semnificatică (20%). Polițiștii de la Serviciul Arme, Substanțe Explozive și Periculoase au constatat 89  de infracțiuni, din care 20 la regimul armelor și munițiilor, 35 de infracțiuni de braconaj cinegetic, 19 la regimul materiilor explozive, 7 privind protecția mediului, 2 infracțiuni la Codul Vamal, în cadrul cărora au fost cercetate 61 de persoane.

De asemenea, în cursul anului 2020, polițiștii de la arme au luat măsuri preventive de reținere pentru 24 de ore față de 12 persoane.

În cursul anului 2020 au fost executate 190 de mandate și sentințe penale, din care 31 de mandate europene de arestare, emise de autoritățile străine.

Serviciul Criminalistic își aduce constant contribuția la identificarea autorilor de infracţiuni prin utilizarea tehnicii și mijloacelor criminalistice. Se evidenţiază dezvoltarea în plan calitativ a modului de abordare a activităţii de cercetare a locului faptei, a expertizelor sau constatărilor criminalistice, implementarea și verificarea în bazele de date criminalistice, atât prin căutarea şi ridicarea tuturor categoriilor de urme, cât și prin identificarea autorilor în bazele de date și prin expertize.

A fost efectuată cercetarea la fața locului la 2.913 evenimente și s-a participat la 640 de alte activități, ridicându-se 1.712 urme papilare și 15.438 alte urme (biologice, materie, traseologice, înscrisuri). Prin sistemul AFIS au fost identificați 151 de autori, în 141 de dosare penale. Au fost efectuate 226 de expertize și constatări criminalistice, identificându-se 276 de persoane / obiecte.

În ce priveşte activitatea Serviciului de Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, în cursul anului 2020, prin aplicaţia Rocris au fost eliberate 68.185 de documente, din care 56.766 de certificate de cazier judiciar și 6.017 adeverințe de integritate comportamentală.

Referitor la activitatea derulată de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, scopul activităților derulate de acest compartiment specializat constă în diminuarea potențialului criminogen, a cauzelor și condițiilor care generează sau favorizează infracționalitatea precum și informarea populaţiei cu privire la măsurile antivictimale care trebuie respectate pentru prevenirea fenomenul infracţional.

În cursul anului 2020, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat 10 ample proiecte preventive, în cadrul cărora au efectuat peste 320 de activități, din care 110 au fost realizate în mediul online, toate în scopul reducerii numărului de infracțiuni, a riscului de victimizare și a asigurării unui climat de siguranță publică.

Polițiștii de prevenire bihoreni au realizat 155 de activități preventive în unitățile de învățământ bihorene, din care 110 au fost realizate în mediul online și au încheiat 6 protocoale de colaborare cu alte instituții sau organizații nonguvernamentale.

De asemenea, au avut loc 163 de întâlniri cu grupuri țintă, în scopul prevenirii victimizării și implicării în fapte de natură penală și au fost realizate 8.000 de materiale cu caracter informativ – preventiv, care au fost distribuite în cadrul acțiunilor preventive desfășurate.

De asemenea, polițiștii de prevenire bihoreni au desfășurat 12 activități de informare și conștientizare a opiniei publice cu privire la măsurile de prevenire pentru răspandirea SARS COV 2.

40 de materiale preventive au fost postate pe noul blog realizat de Compartimentul de Prevenire și Analiză a Criminalității: https://sigurantabihorenilor.blogspot.com.

Delincvența juvenilă și victimizarea minorilor reprezintă preocupări majore și constante, acest domeniu constituind prioritate națională de prevenire în scopul reducerii riscului de victimizare și de implicare în activități infracționale. În cursul anului 2020, infracționalitatea în instituțiile de învățământ și în proximitatea acestora a scăzut cu 74%.

În cursul anului 2020, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat la 986 de misiuni cu grad ridicat de periculozitate, organizate independent sau în cooperare cu alte formaţiuni operative, au participat la razii, activități de menținere a ordinii publice, percheziţii şi acțiuni de prindere în flagrant. De asemenea, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au asigurat 130 de sesiuni de pregătire tactică a polițiștilor bihoreni din cadrul structurilor operative.

Misiuni în contextul pandemiei de SARS-COV2:

În scopul limitării răspândirii noului Coronavirus, au fost angrenați, zilnic, în medie, 208 polițiști, 39 de polițiști locali și 23 de jandarmi (în patrule mixte).

În perioada martie – mai 2020 au fost asigurate măsuri de însoțire a convoaielor formate pentru transportul persoanelor izolate/carantinate către centrele de carantinare sau către județele limitrofe.

Au fost verificate 414.398 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor impuse de legislația pe timpul stării de urgență/alertă.

De asemenea, au fost verificate 16.322 de societăți comerciale, cu privire la respectarea interdicțiilor impuse de legislația pe timpul stării de urgență/alertă.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 23.139 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.498.744 de lei.

De asemenea, au fost întocmite 25 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Au fost organizate, zilnic, în medie, 8 acțiuni punctuale, cu o medie zilnică de 102 efective de poliție în zonele publice aglomerate și de interes. A fost asigurată menținerea ordinii publice, au fost instituite filtre rutiere în zonele / localitățile carantinate în perioada stării de urgență / alertă. De asemenea, au fost desfășurate alte 90 de acțiuni cu efective mărite, în cooperare cu celelalte structuri M.A.I., cu Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, A.N.S.V.S.A. și ANPC, sub autoritatea Instituției Prefectului Județului Bihor.

Pentru anul 2021, creșterea siguranței cetățeanului se menține ca fiind obiectivul principal al polițiștilor bihoreni.

Printre cele mai importante obiective pentru anul în curs se numără consolidarea politicilor concrete și coerente în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor contra persoanei și a patrimoniului, creșterea gradului de siguranță în domeniul rutier, menținerea unui grad ridicat de sănătate în rândul populației și a personalului propriu, prin măsuri profilactice și o participare activă la activitățile preventive în contextul pandemic, intensificarea activităților pentru localizarea și prinderea persoanelor urmărite, consolidarea acțiunii integrate cu toate structurile competente in combaterea criminalității fiscale și asigurarea unui grad ridicat de recuperare a prejudiciilor în cauzele privind infracțiuni fiscale sau economico-financiare.

Printre obiective se numără și îmbunătățirea nivelului de pregătire profesională al polițiștilor, cu accent pe pregătirea practică, precum și consolidarea eticii profesionale a personalului, dezvoltarea unor mecanisme eficiente de identificare a fenomenelor de corupție și participare activă la combaterea acestora, asigurarea unor standarde ridicate în serviciul de ordine și siguranță publică, prin creșterea mobilității structurilor, în vederea asigurării unei reacții rapide și eficiente.

De asemenea, se intenționează accesarea unor fonduri nerambursabile pentru întărirea capacității operaționale a Poliției Bihorene. Se va acționa în sensul creșterii cantitative și calitative a implementărilor în bazele de date ale Poliției Române, în vederea simplificării activității polițistului. Un alt deziderat al anului 2021 este creșterea cantitativă și calitativă a implementărilor în bazele de date ale Poliției Române, în vederea simplificării activității polițistului. Se dorește menținerea transparenței în comunicarea publică și în relația cu mass-media, implementarea unor campanii pentru reducerea riscului de victimizare a populației și a prevenirii comiterii de infracțiuni și intensificarea parteneriatului cu autoritățile locale, în vederea creșterii siguranței cetățeanului.

 

  • Referitor la resursa umană, gradul de ocupare al statului de organizare al unității este de 83%. În cursul anului 2020, 85 de cadre au încetat raporturile de serviciu și au fost încadrați 9 polițiști.

A fost reabilitat/consolidat un sediu al unei unităţi de poliţie.

A fost finalizată implementarea proiectul transfrontalier pe linia de finanțare europeană INTERREG România – Ungaria – SAFE BORDER, SAFER LIFE – RO – HU 183, în care Inspectoratul de Poliție Județean Bihor este partener (în valoare totală de 287.904,85 euro).

În anul 2020 parcul auto a fost înzestrat cu 153 de autovehicule noi. De asemenea, în cursul aceluiași an, polițiștii bihoreni au fost dotați cu 750 de pistoale (Beretta, Glock, CZ), 185 de veste antiglonț și maieuri anti-înjunghiere, 100 de bastoane electroșoc, 157 de bodycam-uri și 132 de stații de lucru.

  • Integritatea, dorința de a ajuta oamenii și de a aplica legea, în folosul aproapelui, ar trebui să se regăsească printre primele motive ale celui care dorește să aleagă această profesie nobilă.

Profesia de polițist nu este una pe care o alegi pentru a câștiga un salariu. E o profesie cu care ajungi să te identifici, presupune un caracter tare, risc, o doză mare de curaj și pregătire profesională permanentă. În același timp, presupune multă atenție, perseverență, răbdare și o responsabilitate imensă, iar răsplata nu e întotdeauna pe măsura sacrificiilor.

  • Referitor la atractivitatea unei funcții de conducere în cadrul inspectoratului, aceasta este influențată de mai mulți factori, dați de complexitatea funcției și de responsabilitățile pe care le implică.
  • În ce privește managementul unui inspectorat de poliție, acesta presupune gestionarea unor resurse umane, logistice, financiare etc., limitate, la modul la care să acopere nevoia de siguranță a cetățeanului. Considerăm că, în acest moment, nevoile de funcționare sunt acoperite.

  • Cadrul legal care asigură funcționarea Poliției Române este unul în continuă schimbare și adaptare la evoluția societății, a nevoilor cu care se confruntă societatea, atât Statutul Polițistului, cât și legea de organizare și funcționare a Poliției Române suferind modificări succesive în ultimii ani.

  • Sindicatele polițiștilor au un rol consultativ, la nivelul I.P.J. Bihor există o relație normală de colaborare cu reprezentanții acestora.

  • În ce privește relația cu mass – media, vă asigurăm că Poliția Bihoreană manifestă deschidere, transparență și echidistanță în relația cu jurnaliștii, bazată pe respect reciproc.

  • Prin rolul său de a contura opinii și de a forma atitudini, implicarea mass-media în informarea constantă cu privire la rezultatele obținute de polițiștii bihoreni servește interesului beneficiarului final, cetățeanul, aspiraţiilor acestuia către legalitate, ordine şi siguranţă civică, dar și menținerii unui înalt standard de calitate a activității desfășurată de poliţiştilor bihoreni.

    Zilnic sunt emise știri sau comunicate de presă, care sunt transmise pe e-mail jurnaliștilor acreditați. Totodată, știrile zilei sunt postate în timp real pe pagina de internet a instituției, unde pot fi accesate oricând de jurnaliști și de cetățenii interesați. De asemenea, pagina de internet a Poliției Bihorene conține toate informațiile de interes public prevăzute de lege, pentru un acces facil al cetățenilor la toate serviciile oferite.

    Vă informăm că în cursul anului 2020, au fost acreditați 47 de jurnaliști de la 36 de instituții media din țară și străinătate și au fost acordate 98 de interviuri/declarații de presă/conferințe de presă. Prin compartimentul relații publice, în cursul anului 2020 au fost întocmite 812 buletine informative și comunicate de presă, în cadrul cărora au fost redactate 1.083 de știri conținând informații despre rezultatele acțiunilor desfășurate sau a cazurilor cercetate de polițiștii bihoreni, toate postate pe site-ul instituției.

    Totodată, au fost acordate 154 de răspunsuri la solicitări de informații de interes public.

    De asemenea, în cursul anului 2020 au fost soluționate 2.468 de petiții ale cetățenilor, toate în termenul legal, iar 142 de persoane au fost primite în audiență.

    – În cele ce urmează, detaliem câteva din proiectele preventive derulate de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Bihorene:

    – „Împreună pentru siguranța tinerilor!” – proiect preventiv desfășurat în anul școlar 2019/2020, în cadrul căruia aproape 2.000 de tineri din județul Bihor au discutat cu polițiștii de prevenire bihoreni și invitații acestora, despre adolescență și provocările acesteia.

    Proiectul a beneficiat de finanțarea nerambursabilă din fondurile Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor din cadrul Consiliului Județean Bihor, în urma selectării acestuia din rândul altor proiecte depuse de comunitatea bihoreană.

    Prin acest proiect, polițiștii bihoreni au dorit să aducă în atenția tinerilor anumite teme de actualitate, precum prevenirea traficului de persoane, a consumului de droguri, a consumului de alcool, despre bullying și cyber bullying, despre importanța sportului în dezvoltarea fizică și comportamentală, despre adolescență și provocările acesteia.

    – „Împreună împotriva bullyingului! Să luăm atitudine!” – proiect preventiv, dezvoltat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Centrul Județean de Asistență Psihosocială Bihor. în 50 de instituții școlare gimnaziale. În proiect au fost implicate peste 120 de clase de elevi, respectiv 3.500 de elevi și profesori.

    Prevenirea violenţei în mediul şcolar, respectiv a comportamentelor de bullying, cyberbullying precum și creșterea gradului de informare a minorilor, părinților și cadrelor didactice, cu privire la prevenirea efectellor negative ale fenomenului de bullying, cyberbullying au fost obiectivele acestui proiect.

    În cadrul acestui proiect, polițiștii de prevenire bihoreni au realizat un film preventiv, în colaborare cu magicienii Eduard și Bianca și cu echipa de baschet CSM Oradea, care este utilizat de polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de programe la întâlnirile desfășurate cu elevii bihoreni, în școli, constituind punctul de plecare al unor discuții interactive, cu caracter educativ – preventiv, pe tema bullyingului și violenței, în general.

    Link film preventiv, creat de polițiștii bihoreni:

    https://mab.to/jhPB21n7P 

    • Proiectul „Educație pentru siguranță” – a obținut finanțare în cadrul programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, cu sprijinul Lidl România, susținut de Federația Fundațiilor Comunitare din România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Oradea.

    Inițiativă comunitară a fost selectată pe bază de concurs, din 19 aplicanți cu idei de îmbunătățire a educației și/sau a mediului. Doar 9 proiecte au fost alese.

    Scopul atelierelor de lucru organizate în cadrul acestui proiect a fost acela de a pregăti copiii pentru viață, axându-se pe principiul „învață făcând” precum și prin învățare continuă. În cadrul activităților preventive realizate de polițiștii de prevenire bihoreni, atelierele au fost structurate pe trei paliere, astfel:

    1. Atelier axat pe siguranța rutieră, în cadrul căruia copiii și adolescenții au fost angrenați în povestiri însoţite de jocuri de rol (identificarea diferitelor reguli de circulaţie în calitate de pieton, identificarea riscurilor din vecinătatea traficului rutier) pentru a contura reguli minimale de siguranţă în spaţiile din jurul traficului rutier.
    2. Atelier de lucru axat pe siguranța copiilor acasă, pe stradă, la școală – Activitățile din cadrul acestui atelier s-au axat pe formarea unor deprinderi practice în situații de risc, cum ar fi interacțiunea cu persoane necunoscute, identificarea unor situații de urgență, reguli de comportament pe stradă, acasă și la școală.
    3. Atelier axat pe siguranța tinerilor/adolescenților în mediul online – În cadrul acestui atelier au fost desfășurate activități teoretice și practice, unde adolescenții au fost informați cu privire la utilizarea corectă a resurselor din mediul online, cum să se protejeze de pericolele din mediul online – interacțiunea cu persoane necunoscute.

    Toate aceste activități au menirea de a dezvolta un comportament responsabil prin joc și de a dezvolta abilitățile personale prin care copilul să poată identifica și reacționa la o situație cu risc victimal.

    Totodată, proiectul „Educație pentru siguranță”  și-a propus crearea unei biblioteci virtuale cu înregistrările audio/video din cadrul activităților, pentru diseminarea informației către alți beneficiari. Biblioteca virtuală cu mesajele preventive va fi disponibilă publicului larg prin intermediul platformelor din mediul online și a rețelelor de socializare.

    Activitățile au fost realizate în mediul online și în aer liber, în Parcul Libertății din municipiul Oradea.

    • Campania preventivă „Stop violenței domestice”, derulată de polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor împreună cu reprezentanții Fundației „Lampas” și ai Asociației „Filantropia” Oradea, în cadrul căreia au fost organizate o serie de manifestări menite să conştientizeze publicul cu privire la violenţa în familie şi urmările acesteia.

    În acest context, polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de program au desfășurat diverse activități informativ – preventive, sub forma unor mese rotunde cu elevi, studenți și alți specialiști din domeniu, toate prin prin intermediul unor aplicații on-line.

    Elevii Liceului de Arte Oradea au creat desene cu mesaje preventive pe tema violenței domestice, care au fost transmise în format electronic polițiștilor și partenerilor de program. Create de copii, cu mult talent și implicare, desenele ilustrează trăirile pe care le au victimele violenței domestice și cuprind mesaje sugestive pentru eradicarea acestui fenomen.

    •  Crerea blogului prevenirii „Împreună pentru siguranța bihorenilor”, un blog destinat cetățenilor județului Bihor, creat de polițiștii de prevenire bihoreni. Prin intermediul acestuia, cetățenii sunt informați în permanență cu privire la modalitățile de prevenire a unor infracțiuni, dar și despre acțiunile preventive ce vor fi desfășurate de polițiști.

    În ce privește parteneriatul cu societatea civilă, menționăm:

    –        Asociația Lampas – activități organizate în comun, destinate prevenirii violenței domestice, activități în școli, prin intermediul unor platforme online și alte activități de conștientizare a opiniei publice cu privire la violența domestică;

    –        Fundația comunitară Oradea – împrenă cu care au fost desfășurate cursuri destinate copiilor din școlile bihorene pe tema educației rutiere și pe tema prevenirii bullying-ului (proiecte precum „Ora de educație rutieră”, „O clasă fără bullying”, „Educație pentru siguranță”)

    –        Asociația „Filantropia” – realizarea unor activități destinate prevenirii violenței domestice;

    –        Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea – realizarea unui miniserial video pentru copii și adolescenți –„Povești preventive cu tâlc”, prin intermediul căruia polițiștii de prevenire și reprezentanții bibliotecii au lecturat povești cu mesaje preventive, pe diverse teme, pentru copiii din categoria 5 – 10 ani;

    –        Asociația Pentru Educație şi Siguranța Rutieră – dezvoltarea unor proiecte și acțiuni pe linie de educație rutieră.

    • În ce privește alte posibile parteneriate, vă informăm că Poliția Bihoreană este mereu deschisă colaborării cu instituții sau organizații care au același obiectiv principal, respectiv siguranța cetățeanului și aceleași valori pe care le slujim, dreptatea şi adevărul.

    Descarca Interviu IPJ Bihor

    About Post Author

    Robert Williams

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    %d bloggers like this: