Curtea de Apel Cluj – drept la replică – CURTEA DE APEL CLUJ A CONSTATAT CĂ LEGIUITORUL ROMÂN NU A INCRIMINAT VÂNZAREA DE COPII

Read Time6 Minute, 36 Second

CURTEA DE APEL CLUJ A CONSTATAT CĂ LEGIUITORUL ROMÂN NU A INCRIMINAT VÂNZAREA DE COPII

         Referitor la informaţia apărută în mass-media potrivit căreia, „vânzarea unui copil nu constituie în România infracţiune” în opinia Curţii de Apel Cluj, în vederea unei corecte informări a opinie publice, transmitem următorul

DREPT LA REPLICĂ

         Afirmaţia că, potrivit Curţii de Apel Cluj, „vânzarea unui copil nu constituie în România infracţiune” dezinformează în mod deliberat, prin redarea trunchiată şi extrasă din context a unor paragrafe din considerentele unei hotărâri penale, în scopul denaturării raţionamentului şi argumentelor reale, obiective ale instanţei şi care au atras soluţia de achitare.

Ştirea urmăreşte în mod evident să inducă ideea, pe cât de nereală, pe atât de incorectă, că această concluzie este una de principiu şi reflectă convingerea intimă a instanţei cu privire la valenţele penale ale faptei de vânzare de copii.

Corespunde adevărului faptul că, prin decizia sus-amintită, instanţa a pronunţat achitarea inculpaţilor sub aspectul infracţiunii de trafic de minori.

Din considerentele acestei decizii, însă, rezultă cu uşurinţa că această soluţie a fost „impusă” de respectarea principiului legalităţii care guvernează răspunderea penală, de constrângerile, limitările şi/sau lacunele cadrului legislativ actual, de competenţele funcţionale ale instanţelor de judecată, care obligă la aplicarea legii, nefiind permise nici nesocotirea, dar nici completarea ei şi, nu în ultimul rând, de starea de fapt probată în cauză prin mijloacele administrate.

Pentru o informare completă şi obiectivă, redăm mai jos paragraful integral din decizie:

Cu referire la infracţiunea de trafic de minori, Curtea de Apel apreciază că în mod legal s-a dispus soluţia de achitare de către instanţa de fond, reţinându-se că nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracţiunii.

Curtea de Apel reţine în primul rând că răspunderea penală este subordonată principiului legalităţii. Acest principiu constituie baza sistemului juridic, iar în materie penală, principiul presupune ca niciun comportament să nu fie încriminat şi nicio pedeapsă să nu fie stabilită sau aplicată în lipsa unei legi în vigoare la data actului de conduită.

În cauză, nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de minori, întrucât unul din elementele esenţiale ale laturii obiective a infracţiunii este acela ca acţiunile alternative sau cumulative de recrutare, transport, transferare, adăpostire sau primire a unui minor să fie întreprinse în scopul exploatării minorului. Această sintagmă de „exploatare a unei persoane” este explicitată în conţinutul art. 182 Cod Penal şi semnifică, în mod limitativ: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat; b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerșetoriei.

Nu poate fi primită susţinerea Parchetului, potrivit căreia activitatea apreciată infracţională a inculpaţilor se subsumează cazului de exploatare prev. de art. 182 lit. b Cod Penal, pentru că probele administrate în cauză nu au relevat o asemenea stare de fapt, în sensul că traficarea minorului a avut drept scop exploatarea acestuia, în una din formele: sclavie, alt procedeu asemănător lipsirii de libertate sau aservire.

Faptul că „vânzarea unui copil” care nu este subsumată unuia dintre scopurile exploatării nu constituie în România infracţiune, a făcut obiect de dezbatere în mass media încă de câţiva ani şi multe persoane vocale şi-au exprimat indignarea faţă de această „lacună legislativă”, mai ales cu referire la cazurile de ocolire a procedurii legale de adopţie, aşa cum este de altfel şi cazul în speţa de faţă. Ori, în lipsa unei legiferări exprese a acestei manopere de „vânzare a copilului” unei alte persoane, chiar prin obţinerea unor foloase materiale de către tutorele copilului, dar în lipsa scopului de exploatare a copilului – care să fie şi dovedit- instanţa de judecată nu poate reţine comiterea vreunei fapte penale.

Curtea de Apel a constatat că prin Legea nr. 470/20.09.2001, România a ratificat Protocolul facultativ la Conventia cu privire la drepturile copilului, referitor la vanzarea de copii, prostitutia copiilor si pornografia infantila, semnat la New York la 6 septembrie 2000. Potrivit art. 1 al Protocolului, statele părţi vor interzice vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă, în conformitate ccu dispoziţiile protocolului.

În conţinutul acestui Protocol, la art. 2, este definită vânzarea de copii ca fiind „orice act sau tranzacţie prin care un copil este transferat de orice persoana sau grup de persoane către o alta persoana ori către un alt grup contra cost sau contra oricăror alte avantaje materiale ”. Această definiţie este independentă de noţiunile de “prostituţia copiilor” care reprezintă folosirea copiilor pentru activităţi sexuale, contra cost sau contra oricăror alte avantaje materiale şi de “pornografia infantile”, care înseamnă orice reprezentare, prin orice mijloace, a copiilor angajaţi într-o activitate sexuală explicita, reală ori simulata, sau orice alta expunere a organelor sexuale ale copiilor, în principal în scopuri sexuale. Potrivit art. 3 din Protocol: 1. Orice stat parte va urmări ca cel puţin următoarele acte şi activităţi sa fie pe deplin incriminate în dreptul său penal, indiferent dacă aceste acte sunt comise pe plan intern sau internaţional, individual ori în mod organizat. a) În ceea ce priveşte vânzarea de copii, astfel cum este definită la art. 2: (i) oferirea, livrarea sau acceptarea unui copil, indiferent de mijloacele utilizate, în scopul: – exploatării sexuale a copilului; – transferului de organe de copil pentru profit; – supunerii la munca forţată a copiilor; (ii) obţinerea consimţământului, în mod fraudulos, ca intermediar pentru adoptia copiilor, prin încălcarea instrumentelor juridice internaţionale în materia adopţiei. b) Oferirea, obţinerea, procurarea sau furnizarea copiilor pentru prostituţie, astfel cum este definită la art. 2. c) Producerea, distribuirea, difuzarea, importul, exportul, oferirea, vinderea sau deţinerea în scopurile menţionate de materiale de pornografie, astfel cum este definită la art. 2.

  1. Sub rezerva dreptului intern al statului parte, aceleaşi dispoziţii vor fi în vigoare în caz de tentativa de comitere a oricăruia dintre aceste acte, de complicitate în săvârşirea sa sau de participare la acesta.
  2. Statul parte va considera aceste infracţiuni pasibile de pedepse adecvate, în funcţie de gravitatea acestora.
  3. Sub rezerva prevederilor dreptului sau intern, fiecare stat parte va lua, dacă se considera necesar, toate măsurile care se impun în scopul de a stabili responsabilitatea persoanelor juridice pentru infracţiunile definite la paragraful 1. În conformitate cu principiile dreptului intern al statului parte, aceasta responsabilitate ar putea fi de natura penală, civilă sau administrativă.
  4. Statele părţi vor lua toate măsurile juridice sau administrative adecvate pentru a se asigura ca toate persoanele implicate în procedura de adopţie acţionează conform dispoziţiilor instrumentelor juridice internaţionale aplicabile. Potrivit obligaţiilor asumate conform acestui protocol, îi revine statului român obligaţia legiferării în dreptul penal, a actelor şi activităţilor definite în art. 3 din protocol.

Ori, se constată că această legiferare nu a operat, cu referire la acţiunile frauduloase ce sunt definite ca “vânzare de copii” şi care nu sunt legate în mod determinat de scopul unei exploatări a copilului. Situaţia poate fi interpretată fie ca o omisiune a legiuitorului, fie ca o opţiune de politică penală a statului.

Pe de altă parte, competenţa funcţională a judecătorului se limitează la aplicarea legii, nu la completarea ei. Din perspectiva ambilor inculpaţi, inclusiv sub aspectul laturii subiective, ca element de tipicitate a infracţiunii de trafic de minori, faptele acestora trebuie să fie comise cu intenţia directă necesară producerii scopului exploatării, deci inculpaţii să fi urmărit exploatarea copilului, în una din modalităţile determinate de art. 182 CP. Ori, probaţiunea administrată, a cărei interpretare nu a fost contestată, nu a relevat dovada unui asemenea scop urmărit de inculpaţi. În concluzie, nu poate fi primită interpretarea Parchetului potrivit căreia transferul minorului contra unor beneficii materiale de la inculpata -mama sa naturală, la un străin – inculpatul, echivalează cu o stare de lipsire de libertate asemănătoare sclaviei.

 

Decizia se găseşte pe site-ul www.rolii.ro şi poate fi consultată accesând următorul link:

http://www.rolii.ro/hotarari/60ea510ce490096423000062

Judecător Carmen Pop

Conducătorul Biroului de informare şi relaţii publice

About Post Author

Robert Williams

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: