Consiliul Superior al Magistraturii: Sancționarea disciplinară a doi judecători şi a unui fost judecător din cadrul Tribunalului Călărași

Read Time3 Minute, 39 Second

30.09.2021

COMUNICAT

În ședința Secției pentru judecători în materie disciplinară din data de astăzi, 30 septembrie 2021, prin Hotărârea nr.14J s-a decis, cu majoritate, sancționarea disciplinară a doi judecători şi a unui fost judecător din cadrul Tribunalului Călărași. Soluția poate fi accesată aici.

În esență, în sarcina doamnei judecător Ileana Alexandru, s-a reținut prin acțiunea disciplinară că în perioada iulie 2019-aprilie 2021, a formulat singură sau împreună cu alte persoane, în mod sistematic, repetitiv, nenumărate cereri, nefundamentate în fapt și în drept, cu conținut inadecvat ori a făcut afirmații lipsite de respect și decență în cadrul întrunirilor cu caracter profesional; a formulat cereri cu conținut defăimător sau jignitor ori a făcut anumite afirmații de acest gen cu ocazia judecării cauzelor cu care a fost învestită, prin diferite cereri adresate unor organe, instituții ori autorități sau prin cereri în care solicita răspunsuri privind fapte ipotetice sau bazate pe zvonuri; a acordat termene de judecată pentru motive neprevăzute de lege ori a acordat termene de judecată nejustificate în cadrul procedurii de soluționare cererilor de abținere; a formulat mai multe cereri în care a precizat că nu va respecta actele organelor de conducere sau prin care, în pofida existenței unor hotărâri ale colegiului, a solicitat luarea altor măsuri manageriale, din perspectiva intereselor personale, de natură a afecta bunul mers al instanței și de a discrimina alți judecători ai instanței; a analizat legalitatea unei hotărâri a Colegiului de conducere al Tribunalului Călărași, stabilind că este lovită de nulitate absolută, pe calea unei proceduri neprevăzute de lege; a formulat cereri de abținere fără a arăta motivele de incompatibilitate prin încheierea de ședință sau la termenul acordat în acest scop; a formulat multiple plângeri penale împotriva colegilor şi avocaților.

În sarcina domnului judecător Alecxandru Petronel-Iulian, prin acțiunea disciplinară, s-au reținut, în esență, fapte similare celor descrise anterior, precum și formularea de cereri care au avut drept efect împovărarea activității administrative a instanței; acordarea de termene de judecată în foarte multe dosare pentru motive neprevăzute de lege ori prin încălcarea dispozițiilor legale, amânând practic ședințe de judecată întregi, fără a fi luate măsuri; formularea mai multor cereri adresate colegiului de conducere prin care a discreditat profesional persoane din cadrul instanței, precizând că nu va respecta actele organelor de conducere; formularea mai multor cereri de abținere, fără a fi respectate dispozițiile de drept procesual şi acceptând încălcarea dreptului la apărare şi vătămarea drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor de a le fi judecată cauza cu celeritate.

În sarcina doamnei Tudorache-Neluța Marinica, judecător în funcție la data săvârșirii faptelor, s-a reținut prin acțiunea disciplinară, în esență, că în perioada 2020-2021, a hărțuit moral persoane din conducerea instanței, precum și alți colegi judecători, în special pe fosta președintă a Tribunalului Călărași; a făcut afirmații lipsite de respect şi decență, în diferite întruniri cu caracter profesional; a formulat cereri care au avut drept efect împovărarea activității administrative a instanței; a formulat mai multe cereri adresate colegiului de conducere ori a făcut anumite afirmații în cadrul ședințelor acestora, ce au fost de natură să discrediteze profesional alte persoane; a precizat în cereri că nu va respecta acte ale organelor de conducere; a formulat cereri cu caracter repetat, insistent sau nejustificat ori formulate la scurt timp de la luarea hotărârilor, ce au necesitat întrunirea colegiului și efectuarea de dezbateri asupra acestora, îngreunând activitatea judecătorilor din cadrul instanței; a analizat legalitatea unei hotărâri a colegiului, în activitatea de judecată, pe calea unei proceduri neprevăzute de lege; nu a respectat hotărârile de colegiu referitoare la planificarea judecătorilor în ședințele de judecată, refuzând participarea la soluționarea cererilor și a cauzelor cu care era învestită.

Facem precizarea că împotriva soluției pronunțate poate fi exercitată calea de atac a recursului, în condițiile legii.

Totodată, având în vedere că în decurs de numai 5 minute de la publicarea ordinii de zi soluționate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, pe site-ul http://www.luju.ro a fost publicat un amplu articol ce conținea detalii referitoare la exprimarea opiniilor membrilor completului disciplinar în procesul deliberării asupra cauzei, președintele Consiliului Superior al Magistraturii va sesiza Inspecția Judiciară pentru a cerceta eventuala nerespectare a secretului deliberării și a caracterului confidențial al lucrărilor ședinței în materie disciplinară de către toate persoanele implicate în actul deliberării.

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii Mass-Media
Dată publicare: 30.09.2021

About Post Author

Robert Williams

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: