#CSM: Prevederile H.G. nr.1130/2021 nu intră în conflict și nu sunt aplicabile domeniului justiției odată ce legiuitorul a stabilit printr-un demers legislativ special organizarea și desfășurarea activității instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea în contextul pandemiei de #COVID-19

Read Time1 Minute, 24 Second

 

 

Informare de presa

Prevederile H.G. nr.1130/2021 pentru modificarea anexelor nr.2 și 3 la H.G. nr.1090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, justificate în contextul pandemic existent în România, nu vizează activitatea instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea.

În urma analizei, atât direcția internă a Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea președintelui CSM, cât și Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență, au apreciat că prevederile H.G. nr.1130/2021 nu intră în conflict și nu sunt aplicabile domeniului justiției odată ce legiuitorul a stabilit printr-un demers legislativ special organizarea și desfășurarea activității instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea în contextul pandemiei de COVID-19.

În consecință, activitatea instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea se va desfășura în aceleași condiții ca și cele anterioare H.G. nr.1130/2021 atât în ceea ce privește actul de judecată și de urmărire penală, cât și ceea ce privește accesul justițiabililor în sediile acestora, cu respectarea strictă a regulilor de protecție luate de autorități în scopul limitării efectelor pandemiei.

Consiliul Superior al Magistraturii respinge și pe această cale speculațiile publice în sensul împotrivirii față de măsurile restrictive luate prin H.G. nr.1130/2021, subliniind că aplicabilitatea acestui act normativ nu vizează activitățile specifice desfășurate de instanțe și parchetele de pe lângă acestea și recomandă, în continuare, respectarea tuturor măsurilor luate de autorități în scopul limitării efectelor pandemiei.

Biroul de informare publică și relații cu mass-media
Dată publicare: 24.10.2021

About Post Author

Robert Williams

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: