Curs de formare a procurorilor români în domeniul combaterii rasismului, xenofobiei, homofobiei și transfobiei

Read Time2 Minute, 28 Second

Nr. 2748/VIII-3/2021                                                                                                      

  9 noiembrie 2021 

COMUNICAT  

Curs de formare a procurorilor români în domeniul combaterii rasismului, xenofobiei, homofobiei și transfobiei

 #formareprofesională #drepturileomului #parteneriatConsiliulEuropei

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În zilele de 8 și 9 noiembrie 2021, unitățile Consiliului Europei (Programul de educație în domeniul drepturilor omului pentru profesioniștii din domeniul juridic, Unitatea pentru orientare sexuală și identitate de gen și Departamentul pentru executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului) în parteneriat cu PÎCCJ au organizat un seminar online de lansare a cursului HELP „Lupta împotriva rasismului, xenofobiei, homofobiei și transfobiei”pentru un grup de 17 procurori români, din fiecare circumscripție a parchetelor de pe lângă curțile de apel.

Organizarea acestui curs urmărește în special să sprijine executarea hotărârii CEDO, pronunțată în cauza M.C. și A.C. versus România, privind deficiența autorităților române de a lua în considerare posibile motive discriminatorii în anchetarea unui atac homofob.

Gabriela Scutea, procurorul general al PÎCCJ, și Oana Ezer, agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, au salutat procesul de cooperare cu Consiliul Europei și au subliniat necesitatea și importanța unei astfel de formări pentru asigurarea unor anchete eficiente în cazul încălcărilor motivate de ură ale drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referindu-se la obligația statului de a depune toate eforturile de a investiga posibilele conotații discriminatorii ale unui act violent, procurorul general al PÎCCJ a subliniat că “unei victime vulnerabile trebuie să îi păstrăm încrederea  în organele judiciare, prin eliminarea oricărei preocupări sau îngrijorări că ancheta nu își urmează cursul firesc ori nu ține cont de situația sa”.

Seminarul a abordat, de asemenea, standardele Consiliului Europei privind infracțiunile motivate de ură și discursul instigator la ură împotriva persoanelor LGBTI, activitățile de cooperare ale Consiliului Europei în aceste domenii, jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și cele mai bune practici identificate în executarea altor hotărâri similare ale Curții Europene privind infracțiunile motivate de ură. Totodată, au fost prezentate perspectivele și provocările pe care le ridică, la nivel național, infracțiunile motivate de ură și discursul motivat de ură împotriva persoanelor LGBTI.

Acest eveniment reprezintă o primă etapă a unui proces de cooperare strategică cu autoritățile române în ceea ce privește prevenirea și remedierea altor infracțiuni și discursuri motivate de ură împotriva persoanelor LGBTI (lesbiene, gay, bisexuale, transgen și intersex).

Informații de background:

Programul Consiliului Europei (CoE) pentru educația în domeniul drepturilor omului pentru profesioniștii din domeniul juridic (HELP)  are ca scop sprijinirea statelor membre ale CoE în implementarea standardelor europene privind drepturile omului la nivel național.

HELP este:

  1. singura rețea paneuropeană de instituții naționale de formare pentru judecători, procurori și avocați din cele 47 de state membre ale CoE.
  2. o platformă de e-learning cu cursuri online gratuite privind drepturile omului.
  3. o metodologie de formare în domeniul drepturilor omului pentru profesioniștii din domeniul juridic.

About Post Author

Robert Williams

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: