Prof.univ.dr.av. Mihai Adrian Hotca: ,, A venit momentul unei noi legislații privind profesia de avocat. Noua reglementare a profesiei de avocat – fie că este integrată în cadrul legii relative la organizarea profesiei de avocat, fie că se optează pentru o lege distinctă .”

Read Time13 Minute, 2 Second

Project Lawyer continua astazi cu domnul prof.univ. dr. av.  Mihai Adrian Hotca, un ilustru profesionist, rector al Universitatii Nicolae Titulescu  , scriitor si militant al respectului fata de avocat.

Scurta biografie:

Foto: Mihai Adrian HOTCA

Este profesor de drept şi avocat, în Baroul Bucureşti, în această din urmă calitate coordonând societatea de avocați HOTCA, NEAGU, SITARU & ASOCIAŢII.

În cei peste 20 de ani de când scrie cărți (de la începutul anilor 2000), acesta a elaborat constant lucrări juridice în mai multe ra­muri ale Dreptului, în principal în domeniul Dreptului penal, fiind recompensat cu mai multe premii de specialitate (de pildă, UJR i-a conferit două premii Vintilă Dongoroz – în 2012 și 2017).

Având o experienţă de aproape un sfert de secol atât în calitate de cadru didactic, cât şi în profesia de avocat, autorul a ajuns într‑o perioadă a carierei ce‑i permite să aibă o imagine de ansamblu asupra fenomenului juridic.

Din 2018, acesta a început să scrie mai consistent lucrări nejuridice, având acumulată suficientă cultură generală, pe care, prin intermediul colecției Cogito, dorește să o împărtășească cititorilor, provocându-i la o călătorie comună prin universul său de idei.https://mihaihotca.ro/

Surse suplimentare de informare privind activitatea didactica si profesionala : JURIDICE.ro

1.Domnule Mihai Adrian Hotca cine sunteti dumneavoastra?

Ca să atenuez caracterul direct al întrebării, încep prin a vă mulțumi pentru că v-ați gândit să-mi luați un interviu. Cine sunt? Sunt un jurist obișnuit care îndrăznește, din când în când, să iasă din colivia socială. Din punct de vedere profesional exercit două nobile ocupații – profesia de avocat și cea de cadru didactic. Pasiunea mea principală din ultima vreme este scrisul extrajuridic.

  1. Am putea vorbi despre numeroasele dumneavoastra preocupari (didactice, stiintifice, juridice, autor de carti, conferinte, managementul didactic si altele), viata dumneavoastra de dascal poate fi un exemplu de success pentru generatiile de studenti?

Când derulezi anumite activități profesionale bazate pe interacțiune, volens nolens produci o influență – pozitivă sau negativă – asupra celor cu care relaționezi. Având doar mândria necesară cât să mențină viguroasă modestia, pot spune că, fără a fi considerat un exemplu, pe unii dintre studenții sau colaboratorii mei i-am inspirat sau poate le-am transmis un anumit curaj profesional. În discuțiile mele cu studenții sau juriștii aflați la începutul activității profesionale le recomand să nu încerce să copieze ca atare persoanele pe care le consideră modele sau exemple, ci să-și creeze propriile modalități de exprimare profesională, cu luarea în considerare a particularităților benigne văzute la ceilalți. Interacțiunea mea cu studenții și tinerii juriști este una reciproc avantajoasă, întrucât eu le ofer lor certitudinea generată de experiență, iar ei îmi dăruiesc curajul și creativitatea. Așadar, eu mă străduiesc să transmit interlocutorilor repere axiologice și primesc în schimb energie spirituală, ceea ce înseamnă că relația este biunivocă.

  1. Domnule prof.univ.dr. Mihai Adrian Hotca, ce reprezinta stiintele juridice pentru studentii dumneavoastra si cariera acestora? Cum sunt percepute dezbaterile si mentalitatile acestora in raport cu contextul actual din Romania?

Științele juridice constituie un domeniu academic tentant și care merită să fie studiat de cei care doresc să-și îmbogățească universul cunoașterii, iar ulterior să exercite activități profesionale bazate pe Drept. Licențiații în Drept au un fascicul foarte bogat de posibilități, pe care niciun alt domeniu de studii nu-l are pentru absolvenții săi. Poți fi avocat, judecător, procuror, profesor de drept, notar, consilier juridic, executor judecătoresc, practician în insolvență, mediator etc. Iată câteva profesii frumoase care pot fi ocupate de către licențiații în Drept. Pe lângă acestea, absolvenții de studii juridice pot exercita alte numeroase funcții, profesii sau ocupații pentru care licența în Drept înseamnă un mare avantaj. Aici discutăm despre oamenii politici, anumiți demnitari (prefecți, de exemplu), conducătorii de companii etc. Mai mult, Dreptul merită studiat de oricine, deoarece este un domeniu care oferă o cultură generală formidabilă. Într-adevăr, legile reglementează toate sferele de activitate, astfel că cei care le studiază își îmbogățesc nivelul intelectual cu informații utile din cele mai diverse sectoare ale vieții sociale.

  1. Dreptul asa cum este vazut de catre dumnevoastra, din punctul de vedere al avocatului si nu al profesorului, are nevoie de o noua regandire si statuare a acestuia ?

Se spune că Dreptul este ca un organism, ceea ce înseamnă că e în continuă metamorfoză. Prin esența lui, Dreptul este un produs social, care se revendică și se justifică din punct de vedere social. Rareori, Dreptul reușește să se poziționeze înaintea vremurilor sau cel puțin în ton cu realitatea. În quasitotalitatea situațiilor, Dreptul apare postfactum, adică după ce lucrurile se întâmplă. Aceasta este una dintre constantele Dreptului, de a interveni ulterior, după ce situațiile se petrec. Idealul legislatorului este să anticipeze ce se va întâmpla în viitor. Deocamdată, acest ideal nu s-a schimbat. A avenit, însă, momentul să depășim această paradigmă și să anticipăm evoluția lucrurilor antefactum. Domeniul Inteligenței Artificiale (IA) este unul despre care cred că trebuie reglementat proactiv, adică antefactum. În fața evoluției accelerate la care asistăm în prezent, consider că Dreptul trebuie să-și schimbe abordarea.

  1. In scrierile dumneavoastra despre bancruta frauduloasa , ghiduri privind oamenii de afaceri, ce inseamna aceasta, ce consecinte sunt pentru toate partile intr-o cauza privind aceste tipuri de spete?

Economia de piaţă presupune competiţia, ceea ce înseamnă că participanţii la viaţa economică sunt obligaţi să facă faţă mediului de afaceri, fapt ce determină, uneori, dificultăţi economico-financiare, o parte dintre aceştia ajungând în situaţia de a-şi reorganiza activitatea specifică sau chiar de a-şi înceta existenţa în câmpul economic. Cu toate că trebuie privită ca un proces economic firesc, dispariţia unor agenţi economici de pe piaţă nu este una care poate fi acceptată pur şi simplu, pentru că, de cele mai multe ori, operatorii economici în cauză lasă în urmă datorii mari şi probleme economico-financiare. Ieşirea din circuitul economic a unor participanţi poate şi uneori chiar produce o reacţie în lanţ (aşa numitul efect de domino), ea determinând, în unele cazuri, blocarea unui sector sau chiar a mai multor sectoare din piaţă.

În acest context trebuie făcută precizarea că bancruta (starea de insolvenţă a unui debitor determinată de nereguli) nu trebuie confundată cu eşecul în afaceri, deoarece insuccesul în afaceri este o chestiune de fapt (de facto), care nu presupune şi o componentă juridică, deşi nu o exclude, în timp ce bancruta include întotdeauna, alături de aspectul faptic, şi un aspect juridic (de jure).

Din punct de vedere economic, falimentul poate fi prevăzut, cu o anumită marjă de eroare, deoarece, din perspectivă pur economică, insolvenţa agenţilor economici este o funcţie cu trei variabile, şi anume: capabilitatea individuală a proprietarilor (acţionari, asociaţi, comercianţi persoane fizice etc.) şi a managementului, caracteristicile industriei şi modelul economic în care acţionează.

Drumul către insolvenţă este presărat, în majoritatea cazurilor, cu multe „evenimente” sau fapte, dintre care unele pot fi caracterizate din punct de vedere juridic ca fiind licite, iar altele ca având caracter ilicit, dar care trebuie luate în considerare ţinând seama de ansamblul factorilor cu rol cauzal sau favorizant, deoarece este posibil ca o analiză izolată a acestora să conducă la concluzii greşite.

Analizând gradul de cunoaștere a legii penale aplicabile în materia afacerilor de către managerii și executivii din cadrul întreprinderilor, se constată o realitate ușor surprinzătoare, respectiv necunoașterea sau cunoașterea necorespunzătoare a dispozițiilor legale penale din domeniul afacerilor. Pe baza propriei experiențe, am constatat că sunt oameni de afaceri care nu cunosc dispozițiile penale din materia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, spălării banilor sau corupției în mediul privat. Explicația ignorării sau a cunoașterii insuficiente a legislației penale din domeniul economic este aceea că oamenii de afaceri sunt prevalent orientați spre scopul pentru care desfășoară activitatea – obținerea de profit – și mai puțin sunt atenți sau preocupați de chestiuni care nu par a contribui, cel puțin direct, la obținerea de plusvaloare. Într-adevăr, lipsa unei preocupări speciale a întreprinzătorilor în ceea ce privește dobândirea de informații din domeniul juridic este o realitate care nu poate fi trecută cu vederea, deoarece persoanele care investesc resurse în afaceri vizează, aproape fără excepție, realizarea unor avantaje materiale. Cum spuneau românii: finis mercatorum est lucrum (finalitatea întreprinzătorului este profitul).

Oamenii de afaceri trebuie să posede un minimum de informații referitoare la dispozițiile legale penale aplicabile în domeniul economic. Îndrăznim să spunem că deținerea unor cunoștințe din domeniul legislației penale aplicabile materiei afacerilor este esențială pentru persoanele care conduc afaceri sau care sunt implicate la diferite niveluri în activitatea economică, fie în actul decizional, fie în cel de supraveghere sau control, deoarece există riscul ca activitatea pe care o derulează să intre în coliziune cu legislația penală. Persoanele care investesc resurse în afaceri, chiar dacă la momentul realizării investiției nu au fost, în timpul implementării acesteia ar trebui să fie preocupate atât de cunoașterea realităților economice specifice domeniului în care activează sau contextului economic general, cât și de cunoașterea reglementărilor privind evaziunea fiscală, spălarea banilor, corupția în afaceri, criminalitatea gulerelor albe, concurența neloială, răspunderea penală a companiilor etc.

La fel ca în organizațiile din mediul public, și în cadrul organizațiilor private pot fi întâlnite fapte ilicite grave, precum corupția, hărțuirea, șantajul, amenințarea, faptele contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, fraudele informatice sau operațiunile frauduloase cu instrumente de plată electronică, faptele de evaziune fiscală, spălarea banilor, faptele contra consumatorilor sau de concurență neloială, faptele contra integrității și confidențialității sistemelor sau datelor informatice, falsurile, faptele privind relațiile de serviciu, securitate și protecție în câmpul muncii, faptele contra regimului juridic privind societățile, faptele privind regimul vamal, fraudele contra intereselor financiare ale UE etc.

Mijloacele de drept penal și extrapenal aflate la îndemâna factorilor cu rol în prevenirea, descoperirea și sancționarea persoanelor care comit fapte ce afectează integritatea companiilor care derulează afaceri private sunt cele prevăzute în legea penală (Codul penal, Codul de procedură penală etc.), dar și în alte acte normative, cum sunt cele din domeniile muncii, fiscal, al societăților etc. Instrumentele de natură penală și extrapenală legale, deși au o contribuție substanțială, trebuie și sunt completate cu alte mijloace, care țin în principal de politica organizațiilor private interesate – la rândul lor – de cunoașterea, prevenirea, investigarea și combaterea fenomenului ilicit (infracțional, contravențional etc.) din domeniul afacerilor.

În mediul afacerilor are o largă răspândire butada banii n-au culoare. Această expresie sintetizează, într-o oarecare măsură, ideea că cel mai important lucru în domeniul afacerilor private este acela al obținerii unui profit cât mai consistent, deoarece, simplist văzute lucrurile, eroii domeniului sunt cei care realizează profituri sau câștiguri mari, iar perdanții sunt anonimii, cei ignorați de societate.

Pentru anumiți întreprinzători sau neîntreprinzatori contează prea puțin moralitatea sau chiar legalitatea activității, în raport de scopul principal – succesul afacerii. Nivelul succesului material constituie criteriul după care, în foarte multe situații, sunt judecați încă, din păcate, actorii implicați în câmpul afacerilor.

În actualul context social, economic și politic a devenit esențială cunoașterea modului în care se manifestă situațiile dificile (crizele pandemice, crizele economice, crizele politice etc.), premisă ce permite antreprenorilor să prevină o parte a unor astfel de situații, prin implementarea unui sistem de management al riscurilor apt să preîntâmpine cel puțin riscurile predictibile. Plecând de la aceste împrejurări, autorii abordează și propun soluții relative la prevenirea și managementul situațiilor dificile, oferind cititorului informații utile pentru anticiparea anumitor categorii de riscuri, dar și pentru gestionarea riscurilor survenite, în vederea limitării sau înlăturării efectelor negative asociate acestora.

  1. Sunteti reales in structurile profesiei ,cred ca la jumatatea noului mandat, proiectele dumneavoastra sunt sustinute de colegi pentru a fi realizate si implementate?

Am susținut și insist în continuare pentru adoptarea unei noi legi privind profesia de avocat, care să statueze principiul independenței avocatului față de sistemul judiciar, care să stipuleze efectivitatea dreptului la apărare și să garanteze obținerea unor venituri rezonabile avocaților, indiferent că sunt avocați aleși sau din oficiu. Cred că a venit momentul unei astfel de reglementări.

7 .Vorbiti despre demnitatea profesiei de avocat, despre restantele privind plata onorariilor pentru avocati, cum vedeti dumneavoastra realizarea si normalizarea acestor neajunsuri?

A venit momentul unei noi legislații privind profesia de avocat. Noua reglementare a profesiei de avocat – fie că este integrată în cadrul legii relative la organizarea profesiei de avocat, fie că se optează pentru o lege distinctă – este necesar să stipuleze că onorariul avocatului reflectă nivelul muncii acestuia.

  1. Considerati ca ar trebui o mai mare implicare a avocatilor in interiorul profesiei atunci cand vine vorba despre voturi, cvorum,unitate in mesaje si alte activitati care  vin in sprijinul profesiei?

Sunt unul dintre cetățenii care crede cu tărie că fiecare dintre noi este util social să face politică – profesională și chiar generală. Cei care ne conduc, profesional sau politic propriu-zis, sunt dintre noi, nu ne sunt superiori sau mai răi. Reprezentanții noștri suntem noi, într-o formă sau alta. De aceea, eu susțin că politica – profesională și generală – este o componentă a activității oricărui om. Dacă nu ne implicăm ceea ce vrem nu contează, dacă nu ne exprimăm ceea ce votăm nu are relevanță și dacă nu suntem vigilenți suntem complici ai celor care eșuează în actul de conducere.

  1. Cu ce probleme se confrunta functionarea unui barou si care sunt vulnerabilitatile acestuia, consecintele acestor vulnerabilitati in randul UNBR ?

Baroul este cea mai importantă formă de organizare a profesiei de avocat. Barourile se confruntă cu neîncrederea în liderii aleși și lipsa de unitate este principala vulnerabilitate. Uniunea Barourilor din România este, la rândul ei, tributara unor interese profesionale eterogene. În ultimii ani, totuși, consider că UNBR a fost foarte aproape de rolul să instituțional. Actualul președinte – Domnul Traian Briciu – a avut un rol esențial la ancorarea UNBR în realitățile profesiei de avocat.

  1. Domnule Prof.univ.dr. Mihai Adrian Hotca, din pozitia dumneavoastra de Rector in cadrul Universitatii „Nicolae Titulescu”, cum apreciati ,observati sau opinati studierea disciplinelor in facultatile de drept din Romania?

Facultățile de drept se adaptează ușor evoluțiilor din societate. Dincolo de trunchiul de bază – drept civil, drept penal, drept procesual civil, drept procesual penal etc. – am susținut că un jurist robust profesional trebuie să-și completeze cunoașterea cu logică, psihologie, retorică, economie, scriere juridică etc. discipline care sunt trecute la multe universități pe planul secund.

  1. Stiintele penale, directoratul Revistei Române de Drept Penal al Afacerilor, ce concluzii ati desprins in cadrul acestor activitati privind practicienii profesiilor juridice?

REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT PENAL AL AFACERILOR își propune următoarele obiective:

  • Abordarea unor subiecte sau teme de actualitate ori interes pentru juriștii și economiștii care își desfășoară activitatea în domeniul dreptului penal al afacerilor, precum și pentru întreprinzători;
  • Tratarea unor subiecte sau teme relevante, conexe domeniului dreptului penal al afacerilor, a căror cunoaștere este importantă pentru juriști și pentru protagoniștii din mediul economic;
  • Abordarea unor aspecte interdisciplinare, care prezintă interes atât pentru juriști, cât și pentru specialiști din alte domenii, precum sunt economiștii, consultanții fiscali etc.;
  • Aducerea la cunoștința juriștilor din domeniul afacerilor și a oamenilor de afaceri a informațiilor importante pentru aceștia;
  • Prezentarea unor hotărâri prin care sunt dezlegate chestiuni de drept care au legătură cu materia dreptului penal al afacerilor;
  • Soluții din jurisprudenţa CEDO și CJUE: hotărâri incidente în domeniul Dreptului penal al afacerilor;
  • Semnalarea unor evenimente importante pentru domeniul Dreptului penal al afacerilor;
  • Interviuri cu specialiști care activează în acest domeniu (instanțe, parchete, DLAF, ANAF, BNR, ASF, ONPCSB, ANPC, Consiliul Concurenței etc.);
  • Actualitatea legislativă în materie: semnalarea celor mai importante acte normative apărute după publicarea numărului precedent al revistei;
  • Recenzii ale unor cărți ce prezintă interes pentru cititorii revistei.

Revista este deschisă tuturor celor interesați să publice materiale care se încadrează în obiectivele sale, respectiv cadrelor didactice, cercetătorilor, practicienilor dreptului, specialiștilor în științe economice sau fiscalitate etc.

Agentia Britanica de Stiri News247WorldPress va multumeste pentru timpul acordat si va invita pe termen lung la interviurile derulate in cadrul  ,Project Lawyer”.

Vă mulțumesc pentru oportunitatea oferită!

By

Robert Williams

David William

About Post Author

Robert Williams

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: