Romania: Achiziția sistemului HIMARS pentru dotarea Armatei României, în procedură de aprobare de către Congresul SUA

Ministerul Apărării Naționale a fost înștiințat vineri, 18 august, de către Agenția de Cooperare pentru Apărare și Securitate (Defense Security Cooperation Agency) cu privire la faptul că Departamentul de Stat al SUA a finalizat procesul de evaluare a cererii  României privind disponibilitatea achiziționării  de sisteme tip Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare (High Mobility Artillery Rocket Systems – HIMARS) și a notificat în acest sens Congresul SUA, conform procedurilor standard americane. 

Opțiunea pentru înzestrarea Armatei României cu sistemul HIMARS derivă din necesitatea asigurării unor echipamente de artilerie moderne care să contribuie la întărirea capacității de apărare a teritoriului național și la creșterea gradului de interoperabilitate cu armatele aliate, prin furnizarea unei capabilități de descurajare credibile.

Achiziția sistemului HIMARS face parte din cele opt programe esențiale de înzestrare prevăzute în Planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026, pentru care  Parlamentul României a transmis, în luna mai 2017, aprobarea prealabilă de inițiere a procedurilor de atribuire a contractelor aferente.

În cadrul programului de înzestrare cu sistemul HIMARS, Romania a solicitat SUA achiziția a 54 de instalații de lansare și elemente auxiliare pentru dotarea a trei batalioane luptătoare. Programul se află într-o etapă intermediară, după aprobarea Congresului SUA urmând a fi desfășurate discuții și negocieri de natură tehnică, pentru stabilirea configurației finale a achiziției, dar și opțiunile de transfer tehnologic și implicarea industriei naționale de apărare în furnizarea de echipamente necesare producției și mentenanței.

Ministrul Adrian Țuțuianu subliniază determinarea Ministerului Apărării Naționale de a implica activ industria națională de apărare în procesul de înzestrare al Armatei României, evidențiind că „dezvoltarea industriei naționale de apărare atrage, după sine, și crearea de noi locuri de muncă, contribuind în mod direct la dezvoltarea economică a țării și, implicit, la atingerea obiectivelor strategice de securitate”.

HIMARS este unul dintre cele mai fiabile sisteme de sprijin de luptă testate și utilizate în misiuni reale de Forțele Terestre și Corpul de Infanterie Marină ale SUA și oferă o capacitate de luptă superioară, asigurând structurilor militare un avantaj substanțial, oferind comandanților opțiuni pentru  succesul misiunii în operațiile specifice.

Rata de fiabilitate HIMARS și gradul de interoperabilitate între forțele SUA și Aliate reduc costurile finale operaționale și de întreținere.

 

Secția Presă

%d bloggers like this: