Mihai Fifor, ministrul apărării naţionale, a avut astăzi, 27 noiembrie, o întrevedere cu ministrul apărării al Republicii Libaneze, Yaacoub Sarraf, aflat în vizită în România.
Discuţiile s-au axat pe subiecte ce vizează situaţia de securitate din Orientul Mijlociu şi cooperarea în domeniul apărării dintre cele două state. Cu această ocazie a fost semnat „Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Libaneze privind cooperarea în domeniul militar”, cei doi oficiali evidenţiind importanţa documentului, ca fundament al dezvoltării relaţiilor de cooperare într-un spectru amplu de proiecte comune.
Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a subliniat angajamentul ferm al României pentru continuarea sprijinirii eforturilor internaţionale în regiunea Orientului Mijlociu.
Ambii oficiali au exprimat convingerea că abordările pragmatice înregistrate pe timpul discuţiilor şi semnarea Acordului vor contribui la dezvoltarea dialogului politico-militar şi consolidarea cooperării între armatele celor două state.
Biroul de Presă