#Breaking: Romania-PARADA MILITARĂ NAŢIONALĂ PIAŢA ARCULUI DE TRIUMF – 1 DECEMBRIE 2017

10.50. În urmă cu 99 de ani, prin hotărârea Marii Adunări Naţionale întrunită la Alba Iulia, se înfăptuia statul naţional unitar român. 1 DECEMBRIE 1918 se înscrie, de-atunci, ca un moment hotărâtor în istoria neamului nostru, care a împlinit, pentru totdeauna, năzuinţa românilor de a trăi liberi, uniţi, demni şi în bună înţelegere cu vecinii lor.

Pe timpul intonării Imnului Naţional al României, în semn de salut, se vor executa 21 de salve de tun de către bateria de artilerie a Brigăzii 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”.

Acest obicei provine din secolul al XIV-lea, de când au început să fie utilizate tunurile, dar a devenit uzual în secolul al XVII-lea. Prin descărcarea tunurilor, o navă de război care se apropia de un ţărm străin îşi dovedea astfel bunele intenţii, deoarece nu avea cum să-şi reîncarce tunurile la timp, înainte de a intra în bătaia tunurilor de pe uscat.

Astăzi, tradiţia executării salvelor de tun reprezintă o formă de omagiere a unor evenimente istorice sau personalităţi, ca parte a protocolului organizat de state cu diferite ocazii. Salutul cu 21 de salve de tun este acordat în onoarea Zilei Naţionale, a Imnului sau Drapelului naţional, în onoarea unui suveran sau a unui şef de stat străin.

Bateria «Salve» a Brigăzii 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”, comandată de locotenentul Constantin Adrian VEZURE, absolvent al Academiei  Forţelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu ”, promoţia 2012 – ,,Basarab 500”, execută salvele cu tunurile din dotare, tunuri de calibrul 76 mm, model 1942, folosind, desigur, muniţie de manevră, câte o lovitură la fiecare 10 secunde.

Blocul muzicii de paradă care va asigura fondul sonor al defilării este constituit din Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, aflată sub îndrumarea locotenent-colonelului Liviu Voicu, Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul, condusă de locotenent-colonelul Florian Mihai şi căpitanul Adrian Curelea, şi Muzica Militară a Brigăzii I Mecanizată Argedava, aflată sub bagheta locotenent-colonelului Daniel Florea.

11.07. Muzicile reunite ale Ministerului Apărării Naţionale, corala Bazei Sprijin Logistic MUNTENIA, corul studenţilor Academiei Tehnice Militare și solistul Alexandru Ștefan CONSTANTIN, de la Ansamblul Artistic al Armatei, vor interpreta IMNUL NAŢIONAL AL ROMÂNIEI.

11.08. În următoarele momente, Excelenţa Sa, domnul Klaus Werner IOHANNIS, preşedintele României, va depune o coroană de flori.

11.15. Ziua Naţională este un prilej de cinstire a memoriei tuturor românilor care şi-au dat viaţa pentru țară, pentru statul naţional, independent şi unitar al românilor.

Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la eroicele lupte de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. În acest context, cei peste 3.500 de militari şi specialişti pe care îi veţi vedea astăzi vor defila în cadrul Paradei militare în cinstea Zilei Naţionale, precum şi în memoria eroilor care au luptat în Marele Război, act decisiv pentru împlinirea obiectivului Unirii de la 1 decembrie 1918.

Ne înclinăm, de asemenea, cu adâncă recunoştinţă în faţa jertfei eroilor Armatei României din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi, totodată, aducem pios omagiu de recunoştinţă eroilor căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan şi pe timpul executării misiunilor de pe teritoriul naţional.

1 Decembrie este simbolul unităţii naţionale, al reconcilierii şi slăvirii eroilor care au luptat pentru reîntregire. Astăzi, ca şi la 1918, armata este un factor de stabilitate important, respectat în societate. Misiunea ei este aceeaşi: apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale, a unităţii şi democraţiei constituţionale ale României.

Militarii români îşi apără ţara de multe ori dincolo de frontierele ei. Ei sunt adevăraţi ambasadori ai ţării, în numele căreia contribuie, alături de armatele aliate şi partenere, la efortul global de securitate.

Dispozitivul de defilare este constituit din blocuri de paradă, organizate pe detaşamente, cu trupe şi tehnică ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi ale Serviciului Român de Informaţii. De asemenea, participă la parada de 1 Decembrie Asociaţia Tradiţia Militară, membră a  Uniunii Europene a Asociaţiilor Istorico-Militare.

Efectivele Ministerului Apărării Naționale participante la paradă vor purta noua ținută combat, care, din acest an, a intrat în dotarea Armatei României. Elevii și studenții militari vor defila în ținuta de oraș.

Şi la parada din acest an, comunicaţiile sunt asigurate de structurile de comunicaţii şi informatică din Ministerul Apărării Naţionale şi de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Comandantul paradei este generalul-locotenent Adrian TONEA, locţiitorul şefului Statului Major al Apărării. În urmă cu 100 de ani, bunicul său își făcea datoria față de Țară pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial, iar tatăl său, în cel de-Al Doilea Război Mondial, a parcurs prin luptă drumul de jertfă și glorie al Armatei Române.

Generalul-locotenent Adrian Tonea a cunoscut consacrarea profesională în 2011, cu preluarea funcţiei de comandant al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată “Unirea Principatelor”, de la Focşani. În 2012, a executat, împreună cu militari din marea unitate pe care o conducea, o misiune extrem de dificilă în teatrul de operaţii din Afganistan. Astfel, timp de 8 luni, a fost comandantul contingentului naţional şi locţiitorul pentru operaţii NATO al comandantului Forței Întrunite din Provincia Zabul.

În 2014, a preluat comanda Diviziei 4 Infanterie „Gemina” de la Cluj-Napoca, iar, în ianuarie 2015, a fost numit locţiitor al şefului Statului Major al Apărării, a doua funcţie în ierarhia Armatei României.

 

Defilarea terestră debutează cu trei detaşamente care amintesc de tradiţiile militare ale poporului român.

Drapelele de epocă. Purtate de tinerii militari ai Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul”, sub comanda locotenentului Daniel Pîslariu, defilează acum prin faţa dumneavoastră drapelele de epocă. Acestea aparţin unităţilor care au scris pagini de glorie pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial şi reprezintă parte din istoria neamului.

Detaşamentului drapelelor de epocă îi urmează detaşamentul militarilor care poartă uniformele Primului Război Mondial.

Sub comanda locotenentului Răzvan Cătană, 18 militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, defilează în uniforma specifică Armatei României din Primul Război Mondial. Uniforme de ofiţer, subofiţer şi soldat, în onoarea tuturor celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă. Pentru îndeplinirea idealurilor naţionale de unitate şi independenţă.  Uniformele şi echipamentul sunt replici, şi aparţin Regimentului 6 Infanterie “Mihai Viteazul”, Regimentului 4 Artilerie şi Regimentului 9 Vânători de Munte, numărul unităţii fiind brodat pe epolet. Armele, carabine model 1891, sunt originale.

Defilează acum Asociaţia Tradiţia Militară, grupul de reconstituire istorico-militară care reprezintă România la Uniunea Europeană. Anul acesta, un pluton al  Asociaţiei a defilat la Chişinău de Ziua Naţională a Republicii Moldova. În acest bloc de paradă defilează, tot în uniforme româneşti, 4 membri ai Asociaţiei Deutsches Freikorps şi 4 membri ai Asociaţiei Culturale Tomis.

Comandantul detaşamentului, Mircea Stoica, poartă uniformă de căpitan de vânători de munte şi sabia de paradă, tip Solingen, model 1895. Are Brevet de Paraşutist Militar din anul 1997. Mircea Stoica a fost decorat de Preşedintele Italiei cu Ordinul Steaua Italiei, în grad de cavaler.

Detaşamentul poartă uniformele şi echipamentul Armatei  României din anii 1915-1918: de Infanterie, de Grăniceri şi de Vânători de Munte. Atât de ceremonie, cât şi de campanie. Numeroase efecte şi accesorii de epocă sunt originale.

Defilarea structurilor din compunerea Statului Major al Apărării este deschisă de generalul de flotilă aeriană Vasile TOADER, locţiitor al şefului Statului Major al Apărării pentru operaţii şi instrucţie, veteran al teatrului de operații Afganistan.

Generalul Toader a făcut parte din prima generație de ofițeri care au ocupat funcții în comandamente NATO și are o vastă experiență în operații și exerciții internaționale. În prezent, ocupă funcţia de locţiitor al şefului Statului Major al Apărării pentru operaţii şi instrucţie.

Generalului de flotilă aeriană Toader îi urmează purtătorul Drapelului de Luptă al Statului Major al Apărării şi purtătorii steagurilor de identificare ale Forţelor Terestre, Aeriene, Navale, al Comandamentului Logistic Întrunit şi al Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii. 

Intră în Piaţa Arcului de Triumf steagurile de identificare ale unităţilor participante la misiunile din teatrele de operaţii.

Aparţinând în majoritate Forţelor Terestre, dar şi Forţelor Navale,  Comandamentului Logistic Întrunit, Brigăzii de Operații Speciale şi Brigăzii de Informaţii Militare, steagurile sunt purtate de militarii Batalionului 313 Cercetare în Adâncime „Burebista”, unitate de elită a Forţelor Terestre Române.

Defilează acum FORŢELE PENTRU OPERAŢII SPECIALE, componenta armatei destinată să execute cu mare precizie operaţii speciale independente sau în sprijinul forţelor convenţionale.

Comandantul blocului de paradă al Brigăzii 6 Operaţii Speciale „Mihai Viteazul”, este colonelul Dacian Tiberiu ŞERBAN, cu o bogată experienţă în teatrul de operaţii Afganistan.

Blocul de defilare al brigăzii este alcătuit din militari echipaţi în uniforma de luptă pentru medii de deşert şi aride.

Unităţile din compunerea brigăzii sunt încadrate cu luptători riguros selectaţi şi antrenaţi, astfel încât să facă faţă efortului fizic şi psihic prelungit, în medii solicitante, utilizând echipamente specifice şi tactici adecvate acestei structuri de forţe. Brigada 6 Operaţii Speciale „Mihai Viteazul” şi structurile subordonate participă din anul 2006, în mod constant, la misiuni specifice în teatrul de operaţii din Afganistan.

Intră în Piaţa Arcului de Triumf Drapelul de Luptă al Brigăzii de Informaţii Militare “Mareşal Alexandru Averescu”. Detaşamentul Brigăzii este comandat de colonelul Ionel IRIMIA, comandantul Brigăzii de Informaţii Militare, participant la trei misiuni în teatrele de operații.

Profesionalismul acestor militari, demonstrat prin modul în care şi-au îndeplinit misiunile, a fost apreciat în mod constant de partenerii de coaliţie şi a contribuit într-un mod remarcabil la creşterea prestigiului şi credibilităţii Armatei României. Structurile de informaţii militare ale Brigăzii dislocate în teatrele de operaţii şi-au desfăşurat misiunile continuu, pentru asigurarea sprijinului cu date şi informaţii obţinute prin tehnici şi procedee specifice a operaţiilor conduse de NATO în cadrul coaliţiilor multinaţionale, precum şi pentru protecţia contingentelor naţionale participante la misiuni.

Şi în acest an, defilează un detaşament format din militari răniţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan. Detaşamentul este comandat de căpitanul Adrian Ciprian IRICIUC, rănit în Afganistan și medaliat cu bronz la proba de canotaj în sală la Jocurile militare paralimpice Invictus 2017 din Canada.

Din cadrul detaşamentului fac parte şi alți militari răniţi care au participat la jocurile militare paralimpice Invictus 2017 din Canada, unde au obţinut rezultate deosebite.

Din 1996 şi până în prezent, 29 de militari şi-au sacrificat viaţa pentru ţară, iar astăzi 25, din cei aproximativ 180 de răniţi, dau onorul de Ziua Naţională a României.

Intră în Piaţa Arcului de Triumf detaşamentul Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est, format din militari români şi străini. Comandament NATO pentru care România şi-a asumat rolul de stat-gazdă şi naţiune-cadru. Detaşamentul este comandat de generalul de brigadă Daniel PETRESCU, comandantul diviziei, veteran al teatrelor de operații din Irak, Afganistan și Balcanii de Vest.

Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est participă cu reprezentanţi ai naţiunilor aliate: Albania, Bulgaria, Canada, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Spania, Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

Aflat sub conducerea Comandamentului Forţelor Întrunite de la Napoli, Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est contribuie la consolidarea flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice, fiind în măsură să asigure comanda şi controlul unei operaţii de tip Articol 5 pentru apărarea teritoriilor şi a cetăţenilor României şi Bulgariei. Prin eforturile integrate ale României şi ale naţiunilor aliate participante, Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est va atinge Capacitatea Operaţională Completă în primăvara anului viitor.

Defilează acum detaşamentul format din militarii Comandamentului Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, comandat de colonelul Cristian DAN, comandantul brigăzii, absolvent al Colegiului de Război al Armatei SUA și veteran al teatrelor de operații Irak și Afganistan. În acest an, alături de militarii români, defilează şi militari străini din compunerea comandamentului.

Brigada multinaţională de la Craiova s-a înfiinţat în urma deciziilor luate de NATO la summit-ul de la Varşovia din anul 2016. Personalul comandamentului brigăzii este constituit din militari români, în proporţie de 85%, şi din militari ai altor state membre ale NATO, în proporţie de 15%. Nouă state membre, Bulgaria, Canada, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia şi Spania, contribuie cu personal la încadrarea acestui comandament NATO. Brigada are în compunere şi afiliere unităţi de manevră şi sprijin, dispuse atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul altor state membre NATO.

La data de 15 iulie, a avut loc ceremonia de activare a comandamentului, eveniment care a reprezentat integrarea oficială a structurii în pachetul de Forţe NATO ca parte integrantă a prezenţei înaintate adaptate în Sud-Estul Alianţei.

Şi în acest an, Armata Poloniei este reprezentată la parada de la Bucureşti. Comandantul detaşamentului este maiorul Pavel ȚUPA.

Detaşamentul polonez este format din militari ai Brigăzii 17 Mecanizată a Voievodatului Wielkopolskie şi din Brigada 10 Logistică.

Brigada a 17-a Mecanizată este dotată cu  echipamentele cele mai noi care se află în acest moment în înzestrarea Armatei Poloneze. De asemenea, militarii brigăzii au participat la misiuni în Ciad şi Afganistan.

Brigada 10 Logistică a participat la încheierea misiunii ISAF din Afganistan. De asemenea, militarii acesteia au participat la misiuni în cadrul SFOR, în Bosnia şi Herţegovina, UNIFIL, în Liban, şi UNDOF, în regiunea Golan din Siria.

Participarea militarilor bulgari la parada organizată de Ziua Națională a României a devenit deja o tradiţie. Detaşamentul este constituit din militari din cadrul Batalionului 38 Infanterie Mecanizată al Brigăzii 2 Mecanizată din Stara Zagora și este comandat de locotenentul Dimov Vladimir STATEV.

Batalionul a fost dislocat şi a participat la numeroase misiuni în Irak şi Afganistan.

            Militarii din detașamentul canadian, comandat de maiorul Christian ROSCIUS, fac parte din forțele canadiene dislocate la Baza aeriană “Mihail Kogălniceanu” de la Constanţa participante la misiunea de Poliţie Aeriană. În prezent, 135 de militari canadieni şi 4 avioane de vânătoare CF-18 Hornet ale Aviației Regale Canadiene execută în țara noastră misiuni de poliție aeriană întărită sub comandă NATO, în cadrul operațiunii REASSURANCE.

Detaşamentul francez participant la parada militară națională reprezintă Academia Militară din Franţa și este comandat de locotenent-colonelul Edouard LE JARIEL DES CHATELETS.

Academia Militară este constituită din Academia Militară de la Saint Cyr, instituţie prestigioasă cu o tradiţie de peste 200 ani, și Şcoala de Arme Întrunite, înfiinţată în 1961. În fruntea detașamentului francez format din 24 de cadeţi de la Şcoala de Arme Întrunite se află trei ofițeri, cu o vastă experienţă internaţională, în special în teatrele de operaţii din Africa.

Detaşamentul Armatei Republicii Federale Germania, alcătuit din militari ai Diviziei Forţelor de Reacţie Rapidă, este comandat de căpitanul Christian JOHN.

Pentru extinderea interoperabilităţii dintre Armata României și Armata Republicii Federale Germania, Divizia Forţelor de Reacţie Rapidă şi Brigada 81 Mecanizată, Batalionul 52 Geniu, un pluton cercetare şi un pluton protecţie NBC s-au instruit în comun anul acesta, urmând ca, în viitor exercițiile comune să continue.

Republica Elenă participă la parada militară națională cu un detaşament reprezentativ compus din ofiţeri ai Forţelor Navale, Aeriene şi Terestre, comandat de locotenentul Georgios VAITSIS.

Ofiţerii sunt absolvenţi ai Academiilor Militare Navale, Aeriene şi Terestre din Grecia și provin de la unităţi de luptă ale Forţelor Militare Elene.

Defilează în continuare detaşamentul italian de gardă, comandat de căpitanul Luigi IENCO. Militarii italieni provin din Regimentul 1 “Granatieri di Sardegna”, descendent al “Reggimento delle Guardie”, înfiinţat la 18 aprilie 1659. În ultimii ani, regimentul a participat la operaţii de menţinere a păcii în  Somalia, Bosnia Herţegovina, Albania, în Liban şi Kosovo. 

Participă în premieră la parada militară națională un detașament al Forțelor Armate Portugheze, comandat de căpitanul João Petro Santos MARTINS. Purtătorului Drapelului Național al Portugaliei îi urmează trei militari reprezentând cele trei categorii de forte armate: Forțele Terestre, Forțele Aeriene și Forțele Navale.

Este deja o tradiţie ca militarii Gărzii de Onoare a Republicii Moldova să defileze alături de militarii români de Ziua Naţională a României. În fruntea formaţiei se află Comandantul Gărzii de Onoare, locotenentul-major Vitalie JOSAN. Drapelul de Stat al Republicii Moldova este purtat de plutonierul Valeriu BĂŢ, iar Drapelul Armatei Naţionale, de sergentul Nicolae MORARI.

Purtând cu demnitate Drapelul Republicii Moldova, militarii Gărzii de Onoare sunt primii care întâmpină oficiali străini, în cadrul evenimentelor şi ceremoniilor oficiale de stat. Ei reprezintă cartea de vizită a Republicii Moldova şi a Armatei Naţionale.

Pentru a doua oară, participă la parada militară naţională reprezentanţii armatei Slovaciei. Aceştia sunt comandaţi de maiorul Ján POLÁK şi aparţin Gărzii de Onoare, unitate care desfăşoară ceremonii de protocol la nivelul guvernului şi al Parlamentului Republicii Slovacia.

Garda de onoare executa misiuni la solicitările guvernului slovac şi ale administraţiei locale, cu ocazia ceremoniilor aniversare şi evenimentelor importante de natură socială, politică sau religioasă. Această structură asigură gărzi de onoare pe timpul vizitelor oficiale ale reprezentanţilor guvernelor altor state, pentru membrii de rang înalt ai Parlamentului Republicii Slovacia, pentru reprezentanţii Uniunii Europene, ai NATO şi ai Forţelor Armate din Republica Slovacă.

Defilarea detașamentelor reprezentând armatele străine continuă cu militarii Republicii Turcia comandați de locotenentul Burak YILMAZ. Militarii turci fac parte din Corpul 3, element de bază al Corpului NATO de Reacţie Rapidă Turcia, înfiinţat în anul 1911 şi dislocat în Istanbul din anul 1973.

Misiunea Corpului de Reacție Rapidă este similară celorlalte comandamente cu grad gradual de operativitate din cadrul Structurii de Forţe a NATO, fiind la dispoziţia NATO pentru a se disloca în zone de operaţii desemnate de Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa.

Defilează în continuare detașamentul militar ucrainean, condus de locotenent-colonelul Ivan CHAYKIN. Drapelul de stat al Ucrainei este purtat de cei mai buni cadeţi din cadrul Academiei Militare Odessa, cu experienţă de luptă în cadrul operaţiilor de protecţie a integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Academia Militară Odessa este unica instituţie de învătăţământ superior militar ce asigură pregătirea şi instruirea viitorilor ofiţeri din trupele aeropurtate, infanterie navală, cercetare militară şi forţe speciale, specialişti în logistică şi armament rachete şi artilerie.

Și în acest an participă la parada militară naţională un detaşament al armatei Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, comandat de plutonierul Jonathan Andrew LEE.

Vă prezintă onorul militari din cadrul Corpului de tobe al Orchestrei Marinei Regale, înființat la 1664, unitate specializată, de asemenea, în acordarea asistenței medicale, în executarea de transporturi și în acțiuni de decontaminare chimică, biologică, radiologică și nucleară.

Reprezentanții Armatei Statelor Unite ale Americii participă la parada militară națională cu două detașamente.

Primul detașament, comandat de căpitanul John SHELSON, este format din militari ai Batalionului 1 din Regimentul 18 Infanterie, “Vanguards”, batalion de infanterie mecanizată, înființat la 1861. În România sunt dislocați peste 250 de militari din cadrul batalionului “Vanguards” care se instruiesc în comun cu militarii români pentru sporirea nivelului de interoperabilitate dintre cele două armate.

Batalionul este parte a rotaţiei a doua a brigăzii blindate, dislocată în Europa în cadrul Operaţiei NATO “Atlantic Resolve”. Rotaţiile asigură prezenţa americană continuă în Europa care are ca scop împiedicarea oricărei agresiuni împotriva aliaţilor NATO.

Al doilea detașament al Armatei Statelor Unite ale Americii, comandat de plutonierul Benjamin ZEIGLER, este compus din militari ai Batalionului 2 Puşcaşi Marini, batalion de infanterie al Corpului de Marină al Statelor Unite cu sediul în Baza Lejeune, Carolina de Nord.

Din 1990 până în prezent, Batalionul 2 Puşcaşi Marini a executat misiuni în cadrul operaţiilor terestre şi navale din întreaga lume, inclusiv în Golful Persic, Haiti, Kosovo, Yemen, Irak şi Afganistan. În ultimii ani, batalionul a cooperat cu naţiuni partenere din întreaga lume, cu Japonia, Korea, Filipine, Thailanda, Malaezia, Georgia, Grecia, Spania, Italia, Norvegia, Suedia şi România.

Blocul de paradă al Forţelor Terestre Române este comandat de generalul de brigadă Dorin BLAIU, comandantul Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, veteran al teatrelor de operații din Irak și Afganistan.

După anul 1990, Forţele Terestre Române au executat misiuni pe trei continenete, angajând aproximativ 40.000 de militari.

În anul 2017, Forţele Terestre Române au participat la peste 350 de exerciţii naţionale, multinaţionale în ţară şi în străinătate, exercițiul cel mai important fiind „SABER GUARDIAN-17”, la care peste 8.000 de militari români s-au instruit alături de militari din 22 ţări aliate şi partenere.

Primul detaşament al forţelor Terestre Române este format din militari ai Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava”, în frunte cu colonelul Marian BOTEA, comandantul Brigăzii, veteran al teatrului de operații Afganistan.

Structurile brigăzii au participat la toate operaţiile militare desfăşurate de Armata României după cel de-Al Doilea Război Mondial în diferite zone de conflict (Angola, Albania, Kosovo, Bosnia, Irak şi Afganistan).

Defilează prin faţa dumneavoastră militarii Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni”, condus de locotenent-colonelul Costel PĂSTAE, veteran al teatrelor de operaţii din Kosovo, Irak şi Afganistan.

Unitatea a îndeplinit, până în prezent, misiuni în 6 teatre de operaţii, pe 3 continente, cu participarea a peste 3000 de militari. Ultima misiune a fost în anul 2016, RESOLUTE SUPPORT, din teatrul de operaţii Afganistan.

Defilează prin faţa dumneavoastră detaşamentul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, din cadrul Brigăzii Multinationale de  Sud-Est, comandat de locotenent-colonelul Mitel JILAVU, veteran al teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak.

“Scorpionii Roşii”, aşa cum sunt cunoscuţi militarii Batalionului 26, au deschis, în 2002, seria participării batalioanelor româneşti în teatrul de operaţii din Afganistan. Aceştia au executat 13 misiuni în afara statului român, în Angola, Albania, Kosovo, Irak şi Afganistan.

Intră în Piața Arcului de Triumf detaşamentul de cercetaşi militari al Batalionului 32 Cercetare Supraveghere „Mircea”, comandat de locotenent-colonelul Cezar CUCOŞ, ofiţer paraşutist, cu 4 misiuni executate în teatrele de operaţii din Irak și Afganistan.

Drapelul de Luptă al Batalionului 32 poartă decoraţiile ce răsplătesc meritele acestei structuri dobândite de-a lungul istoriei sale, inclusiv prin angajarea sa în recentele teatrele de operaţii din Irak, Kosovo şi Afganistan.

Următorul bloc de paradă este al detaşamentului de paraşutişti din Batalionul 495 Infanterie “Căpitan Ştefan Şoverth”. Detaşamentul este comandat de locotenent-colonelul Cornel TONEA -BĂLAN, ofiţer participant la trei misiuni internaţionale în Kosovo, Irak si Afganistan.

Militarii batalionului au executat cu succes misiuni de luptă în Irak şi Afganistan şi au participat la numeroase exerciţii militare naţionale şi internaţionale. Sunt brevetaţi ca paraşutişti militari şi scafandri de luptă şi au specializări în instrucţie alpină, supravieţuire, pregătire sanitară, cercetare şi geniu.

Parada continuă cu defilarea militarilor din detaşamentul Batalionului 33 Vânători de Munte “POSADA” comandat de locotenent-colonelul Antonio-Daniel ALEXE.

Cu o istorie de 48 de ani, Batalionul 33 Vânători de Munte a participat, începând cu anul 2005, la 5 misiuni în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan.

Defilează, în continuare, poliţiştii militari, comandaţi de locotenent-colonelul Cornel VĂDUVA, comandantul Batalionului 265 Poliţie Militară „Tudor Vladimirescu”, veteran al teatrului de operaţii Afganistan.

Structurile de Poliţie Militară sprijină manevra şi mobilitatea unităţilor şi marilor unităţi şi asigură securitatea unor zone importante. În decursul celor aproape 28 de ani de existenţă, Batalionul 265 Poliţie Militară „Tudor Vladimirescu” a participat cu subunităţi de nivel pluton sau companie şi cu personal de stat major la toate misiunile externe majore în care a fost angrenată Armata României: Angola, Somalia, Kuweit, Albania, Kosovo, Bosnia şi Herţegovina, Irak şi Afganistan.

 

URmează detaşamentul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, comandat de colonelul Constantin GRIGORAŞ, prorector şi locţiitor al comandantului.

Academia Forţelor Terestre are o vechime de 170 de ani în domeniul educaţiei militare, fiind continuatoarea tradiţiilor primei şcoli de ofiţeri înfiinţată la Bucureşti. Obiectivul principal al Academiei este formarea iniţială a ofiţerilor de comandă prin studii universitare de licenţă, pentru toate armele şi specialităţile militare aparţinând Forţelor Terestre, precum şi pentru alte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Detaşamentul de elevi al Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri ai Forţelor Terestre “Basarab I” este comandat de colonelul Laurean-Georgel OPREAN, comandantul școlii. Colonelul OPREAN este absolvent al Colegiului de Război al Franţei din Paris.

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre “Basarab I” este instituţia militară de învăţământ postliceal care asigură, în cooperare cu şcolile de aplicaţie, formarea şi pregătirea profesională a maiştrilor militari şi subofiţerilor. Programele de studii pentru formarea maiştrilor militari şi a subofiţerilor asigură cu prioritate formarea competenţelor militare. Strict necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiilor pe care vor fi încadraţi absolvenţii.

Defilează acum detaşamentul Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, liceu de elită la nivel naţional, care, în luna iunie, a împlinit 105 ani de existenţă şi a primit, pentru a doua oară consecutiv, titlul de Şcoală Europeană.

Detaşamentul, format din 50 de elevi cantemirişti, este condus de colonel Doina MUREŞAN, prima femeie comandant din istoria instituţiilor militare de învăţământ.

Rata de promovare de 100% la examenul de bacalaureat clasează colegiul pe primul loc în judeţul Prahova. Distincţiile obţinute la olimpiadele şi concursurile şcolare judeţene, naţionale şi internaţionale şi succesul tinerilor absolvenţi, înregistrat la concursurile de admitere în instituţiile militare de învăţământ superior şi postliceal, confirmă calitatea învăţământului cantemirist, remarcabil prin rigoarea didactică.

Blocul de paradă al Forțelor Aeriene Române este condus de generalul de flotilă aeriană Constantin DOBRE, locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Aeriene și comandant al Componentei Operaționale Aeriene, absolvent al Colegiul de Război al Aerului, din Statele Unite ale Americii.

Garda de onoare a Drapelului de Luptă al Forțelor Aeriene este formată din militari din cadrul Detașamentului de căutare-salvare prin luptă – structură de operații speciale cu capabilități unice, dotată cu echipamente de ultimă generație și destinată multiplicării de putere a Forțelor Aeriene.

Militarii detașamentului au participat la misiuni de luptă în teatrele de operații din Irak și Afganistan, la misiuni specifice de căutare-salvare pe teritoriul național și la exerciții naționale și internaționale desfășurate cu celelalte categorii de forțe ale armatei și cu parteneri NATO.

Defilarea Forțelor Aeriene Române continuă cu comandantul Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer “General Nicolae Dăscălescu”, colonelul Claudiu HERMENIUC, ofițer cu o îndelungată experiență în arma rachete și apărare antiaeriană, urmat de cele două detaşamente ale brigăzii. Militarii din Brigada 1 Rachete Sol-Aer au misiunea de apărare a municipiului Bucureşti şi a altor obiective importante.

Primul detașament este comandat de maiorul Cezar DEDU, iar al doilea detașament este comandat de locotenent-colonelul Ștefan ILIESCU.

În prezent, Brigada 1 Rachete Sol-Aer parcurge o etapă de transformare, operaționalizare și dotare. Cu tehnică de rachete, comunicații și radiolocație, compatibilă cu celelalte state membre aliate.

Urmează defilarea detaşamentului Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă”, condus de comandorul Gabriel RĂDUCANU.

Academia este continuatoarea unei tradiții de peste un secol de învățământ militar aeronautic ce a debutat în România în anul 1912, prin înființarea Școlii de Zbor de la Cotroceni.  Academia Forțelor Aeriene este singura instituție militară de învățământ superior din țară care pregătește ofițeri pentru Forțele Aeriene Române. 

Urmează defilarea detașamentului Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene Traian Vuia”, condus de comandantul Școlii, comandorul Valentin ENACHE, absolvent al Academiei Tehnice Militare, Facultatea de mecanică, profil ingineri, arma aviație.

Școala de Maiștri Militari și Subofițeri de la Boboc este singura instituție de învățământ postliceal militar destinată formării maiștrilor militari și subofițerilor din Forțele Aeriene. Cu o vechime de aproape un secol,  aceasta poartă numele onorific “Traian Vuia”, în semn de omagiu adus pionierului aviației românești și mondiale. 

Defilarea continuă cu blocul de paradă al Forţelor Navale, care este alcătuit din patru detaşamente, comandate de contraamiralul de flotilă Daniel CĂPĂŢÂNĂ, comandantul Flotei, cu o experiență de 34 de ani în Forţele Navale. În anul 2017, Forţele Navale Române au participat la 16 exerciţii multinaţionale, în Marea Neagră şi Marea Mediterană, dar au reluat şi participarea, după o absenţă de trei ani, la operaţiile Alianţei Nord-Atlantice, din Bazinul Mediteranean, unde Fregata „Regele Ferdinand” a reprezentat România în cadrul Operaţiei “Sea Guardian”, alături de partenerii NATO.

Primul detaşament al Forţelor Navale este comandat de comandorul Cornel Tănăsescu, comandantul fregatei „Mărăşeşti” şi este alcătuit din militari ambarcaţi la bordul navelor din subordinea Comandamentului Flotei, fregate, corvete, nave purtătoare de rachete, dragoare maritime.

Ei au participat la numeroase misiuni şi exerciţii în Marea Neagră, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic şi Oceanul Indian, fiind vârful de lance al Forţelor Navale pe mările şi oceanele lumii.

Al doilea detaşament, comandat de locotenent-colonelul Marius Gheorghescu, este alcătuit din militari ai Batalionului 307 Infanterie Marină, o structură unică din Armata României prin specificul misiunilor pe care le poate executa, atât pe apă, cât şi în teren.

Infanteriştii marini au participat la numeroase exerciţii, alături de partenerii din Alianţa Nord-Atlantică, precum Black Sea Rotational Force, Platinum Lion, Sea Shield, Danube Protector, atât în România, cât şi în Europa.

Al treilea detaşament este alcătuit din studenţi de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, din Constanţa, şi este comandat de comandorul Gabriel Duţă.

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a împlinit, anul acesta, 145 de ani de la înfiinţare. Este instituţia de învăţământ superior cu cea mai lungă tradiţie din Dobrogea.

Cadeţii participă în fiecare an la marşul de instrucţie, în apele internaţionale, executat de Nava Şcoală „Mircea”, o adevărată catedrală a mării, aflată în serviciul Forţelor Navale Române din anul 1939.

Anul acesta Nava Şcoală „Mircea” a executat un marş de instrucţie cu o durată de patru luni şi a făcut escale în 11 porturi din nouă ţări europene, ajungând până în Finlanda. În premieră, în timpul marşului au fost ambarcaţi 110 cadeţi germani, care s-au instruit împreună cu cadeţii români.

Al patrulea detaşament este alcătuit din elevii Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” şi este comandat de comandorul Viorel Roman.

 

Forţelor Navale le urmează Comandamentul Logistic Întrunit, comandat de colonelul Ionel CRISTEA. Comandamentul este structura care asigură sprijinul celorlalte categorii de forțe în toate domeniile logisticii operaționale.

În cadrul primului detașament, comandat de colonelul Lucian VIERU, șeful Secției instrucție și doctrină din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit, defilează militari din unitățile din compunerea Bazelor logistice teritoriale dislocate pe întreg teritoriul național.

Defilarea Comandamentului Logistic Întrunit este încheiată de detaşamentul Şcolii de aplicaţie pentru logistică „General Constantin Zaharia”, comandat de colonelul Bixi – Pompiliu MOCANU, veteran al teatrelor de operaţii din Angola şi Afganistan.

 

În acest moment, defilează două detaşamente ale Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii, structură de specialitate a Statului Major al Apărării care asigură realizarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelori de comunicaţii şi informatică necesar Armatei României la nivel strategic.

Primul detaşament, comandat de colonelul Gică GHEBAN, este format din militari ai unităților subordonate Comandamentului care au asigurat sprijinul de comunicaţii şi informatică pentru structurile Armatei României în teatrul de operaţii Afganistan.

Al doilea detaşament al Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii este format din elevi al Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova şi este comandat de locotenent-colonelul Ovidiu Plopan.

După 19 ani, „pandurii” Colegiului Naţional Militar din Craiova s-au reîntors, în 2016, în frumoasa familie a liceenilor militari, reluând o tradiţie prin care doresc să dezvăluie simbolul aspiraţiilor generaţiilor trecute şi prezente de a fi permanent în elită. Alături de cei mai buni.

În continuare, vă prezintă onorul detaşamentul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, sub comanda colonelului Daniel DUMITRU.

Blocul de paradă al Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” este format din ofiţeri studenţi ai programelor de studii universitare de master Conducere interarme.

Defilează în continuare un detaşament al Academiei Tehnice Militare, instituţie ce a împlinit 68 de ani de învăţământ politehnic militar, comandat de colonelul Iliuţă Vlad, absolvent al Şcolii Militare de Comisariat a Forţelor Terestre din Franţa.

De-a lungul existenţei sale, academia a pregătit peste 7500 de ofiţeri ingineri. Atât pentru Ministerul Apărării Naţionale, cât şi pentru celelalte structuri din Sistemul Naţional de Securitate.

Detaşamentul este format din studente şi studenţi militari care se pregătesc pentru a deveni ingineri specializaţi în sisteme tehnice moderne pentru apărare şi securitate. În fruntea detaşamentului ne prezintă onorul drapelul de luptă purtat de studentul sergent Claudiu Dimache, multiplu campion european şi mondial la kempo.

Vă invităm să urmăriţi defilarea detaşamentului de studenți ai Institutului Medico-Militar, comandat de colonelul Mihail-Silviu TUDOSIE, medic primar, doctor în medicină, ofiţer cu o îndelungată experienţă în domeniul învăţământului universitar. Colonelul Tudosie este cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti şi, totodată, ofiţer specialist în domeniul protecţiei medicale împotriva armei chimice.

Institutul are catedre de pregătire atât la Bucureşti, cât şi la Târgu Mureş. Institutul asigură pregătirea medico-militară a studenţilor în specialităţile medicină generală, medicină dentară şi farmacie pentru nevoile Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

Blocul de paradă pedestru al Ministerului Afacerilor Interne este deschis de inspectorul principal de poliţie Bogdan ZIDARU.

 

Prin faţa tribunei oficiale defilează Garda drapelului şi detaşamentul de studenţi al ACADEMIEI DE POLIŢIE ,,Alexandru Ioan Cuza”, comandat de comisarul-şef Adriana NICOLAE.

Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” este singura academie cu acest profil din ţară, membră a Asociaţiei Europene a Academiilor de Poliţie.

Acreditată cu Grad de Încredere Ridicat din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, Academia de Poliţie organizează programe de pregătire în specializările: ordine şi siguranţă publică, drept, administraţie publică, instalaţii pentru construcţii-pompieri şi arhivistică, la nivelul de performanţă specific instituţiilor europene de învăţământ superior.

Şcoala de Agenţi de Poliţie ,,Vasile Lascăr” din Câmpina defilează cu cu un detaşament de elevi, viitorii poliţişti, comandat de comisarul-șef Ionuț ANISOIU. Ei vor fi, 24 de ore din 24, în serviciul cetăţeanului. Exercitând atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei. A proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.

Prin faţa dumneavoastră defilează un detaşament de  Acţiuni Speciale din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie “Vlad Ţepeş”, comandat de căpitanul Cosmin ENACHE.  Unitate de elită a Jandarmeriei, Brigada Specială participă la misiuni de punere în executare a unor acte procedurale pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate. Execută misiuni de intervenţie antiteroristă la obiectivele din responsabilitate, asigură măsurile de ordine cu ocazia vizitelor înalţilor demnitari şi este responsabilă de restabilirea ordinii publice la nivel naţional, atunci când aceasta este grav tulburată.

Militarii sunt specializaţi ca lunetişti, paraşutişti, scafandri şi alpinişti şi au o vastă experienţă în misiuni internaţionale desfăşurate în teatrele de operaţii sub egida O.N.U., N.A.T.O şi al Uniunii Europene.

Urmează blocul de defilare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, condus de locotenent-colonelul  Alin MAGHIAR. Ofiţer de pompieri cu o vastă experienţă în stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor aflate în dificultate.

Sub comanda căpitanului Ionel POPA, are onoarea să defileze Drapelul de luptă al Inspectoratului General. Purtat de garda formată din pompieri echipaţi în uniforma care atestă tradiţia îndelungată a luptătorilor cu focul.

În acest moment, puteţi urmări defilarea detaşamentului constituit din pompieri care încadrează echipaje de stingere a incendiilor, echipaje SMURD, precum şi salvatori de la înălţime şi din medii ostile vieţii. Aceştia sunt conduşi de căpitanului Andrei BUSUIOC. Ofiţer din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Printre salvatori se află şi membri ai echipei de căutare-salvare urbană RO-USAR, echipă recunoscută la nivel internaţional, acreditată INSARAG, pentru a executa misiuni în afara graniţelor tării, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În continuare, defilează prin faţa dumneavoastra Garda de Onoare a Jandarmeriei, condusă de locotenent-colonelul Valentin DULGHERU.

Garda de Onoare a Jandarmeriei desfăşoară misiuni de reprezentare la cel mai înalt nivel. Participând la ceremonii militare şi religioase, precum şi cu ocazia vizitelor delegaţiilor române şi străine.

Jandarmii acţionează pentru apărarea vieţii şi libertăţii persoanelor, a proprietăţii  publice şi private,  a intereselor legitime ale cetăţenilor, ale comunităţii şi statului de drept. În plan internaţional, jandarmii reprezintă cu onoare şi profesionalism România, fiind constant apreciaţi şi recompensaţi cu distincţii din partea forţelor şi organizaţiilor internaţionale.

Intră în Piața Arcului de Triumf, detaşamentul Serviciului Român de Informaţii, comandat de colonelul Marius PANDELACHE.

Primul bloc de defilare este constituit din luptători ai Brigăzii Antiteroriste, structură prin care SRI îşi exercită rolul de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului.

Luptătorii Brigăzii Antiteroriste execută în principal două tipuri de misiuni: misiuni preventive şi misiuni ofensive. Misiunile preventive se transpun în asigurarea protecţiei unor obiective diplomatice, protecţia antiteroristă a unor personalităţi şi securitatea la bordul aeronavelor înmatriculate în România, așa-numiții „șoimi ai aerului”. Aceste misiuni au un grad ridicat de complexitate şi nu se derulează tot timpul la vedere.

Al doilea bloc de defilare al Serviciului Român de Informaţii este format din cadre care asigură controlul de securitate pe toate cele 16 aeroporturi civile din România. Importanţa deosebită a activităţii lor se traduce în asigurarea securităţii aviaţiei civile naţionale şi internaţionale de pe aeroporturile civile din ţara noastră.

În Piaţa Arcului de Triumf îşi va face apariţia, în curând, Blocul de paradă al tehnicii militare.

Blocul de Paradă este comandat de colonelul Dragoş-Dumitru Iacob, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”. Colonelul Iacob este ofiţer de tancuri, absolvent al Şcolii Militare de ofiţeri activi de tancuri în 1993.

Colonelul Iacob a ocupat funcţii de stat major în comandamentul Brigăzii 5 Tancuri şi al Corpului 4 Armată Teritorial „Mareşal Constantin Prezan”, respectiv, al Diviziei 4 Infanterie „Gemina” de la Cluj. În perioada 2007 – 2010 a fost comandantul Batalionului 814 Tancuri „Mihai Vodă” din Turda. Este absolvent al Facultăţii de Comandă şi Stat Major din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, ca şef de promoţie. A absolvit cursurile Colegiului Regal pentru Studii de Apărare în Marea Britanie şi este veteran al teatrului de operaţii Afganistan unde a executat două misiuni.

Prin faţa tribunei oficiale defilează detaşamentul de tehnică din dotarea Brăgăzii 6 Operaţii Speciale „Mihai Viteazul”, comandat de locotenentul Marius CORNESCU.

Vehiculele de luptă de tip HUMVEE ale Forţelor pentru Operaţii Speciale sunt mijloace de luptă, capabile să execute misiuni de luptă într-o mare varietate de forme de teren şi relief.

Primul grup de HUMVEE – uri este constituit din vehicule model fără turelă. Pe platforma din spate a fiecărui vehicul este dispus un puşcaş lunetist echipat într-un costum de camuflaj specific, ce-i permite mascarea eficientă în condiţii de teren acoperit cu vegetaţie. Acesta are în dotare puşca cu lunetă de mare precizie, calibru 12,7 mm BARRET, cu posibilităţi de angajare eficientă a unei ţinte aflată la mari distanţe.

Al doilea grup de maşini HUMVEE, comandat de locotenentul Lucian MUNTEAN, este format din vehicule de luptă model cu turelă, dotate cu mitraliere grele, de calibru mare, foarte eficiente împotriva infanteriei, vehiculelor neblindate şi lucrărilor slab fortificate.

Vehiculele de luptă tip HUMVEE au de asemenea în dotare, tehnică de comunicaţii de ultimă generaţie şi sunt folosite atât pe timpul antrenamentelor din ţară, cât şi pe timpul misiunilor reale din teatrele de operaţii.

Forţele pentru operaţii speciale îşi bazează puterea pe surpriză, viteză de acţiune, ingeniozitate, mobilitate şi flexibilitate. Înţelegerea mediului de acţiune din punct de vedere cultural şi al cutumelor locale specifice mediului de operare, alături de pregătirea avansată, multidisciplinară a luptătorilor, sunt caracteristici ce contribuie la îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice.

Ultimul grup de maşini de luptă HUMVEE, comadant de plutonierul major Cristinel CHIŢULEASA, este constituit din vehicule echipate cu mitraliere grele calibru 12,7 mm, producţie autohtonă.

Defilează acum motocicletele ENDURO, care au intrat în dotarea Forţelor pentru Operaţii Speciale în 2016. Detaşamentul este comandat de sergentul Lucian DEAC.

MOTOCICLETELE ENDURO sunt folosite pentru misiuni specifice ce presupun un mare grad de mobilitate.

Motocicletele ENDURO sunt urmate de vehiculele RANGERS POLARIS, care, tot din 2016, au intrat în dotarea Forţelor pentru Operaţii Speciale. ATV-urile de tip RANGER POLARIS 6 x 6 sunt folosite pentru acţiuni de căutare, salvare, evacuare şi cercetare în teren puternic frământat. Detaşamentul este comandat de plutonierul adjutant Daniel MORARU.

Defilarea autovehiculelor Humvee se încheie cu prezentarea sistemului de aeronave fără echipaj uman la bord „Scan Eagle”, care a intrat în dotarea Armatei Române în anul 2013. Detaşamentul este comandat de locotenentul Florina MĂHĂLEAN. Sistemul de aeronave fără echipaj uman la bord „Scan Eagle” poate zbura în orice condiţii meteorologice, ziua şi noaptea. Până în prezent a efectuat peste 600 de misiuni de culegere de date în teatrul de operaţii Afganistan.

Defilează detaşamentele de tehnică din dotarea Forţelor Terestre.

Modulul format din vehicule URO VAMTAC este comandat de locotenentul Gabriel CONSTANTIN din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.

Autovehiculul blindat pentru operaţii speciale URO VAMTAC este un mijloc de luptă mobil, intrat în înzestrarea Forţelor Terestre în anul 2007.

Face parte din familia de autovehicule militare de clasă medie care, în variantă blindată, este o opţiune potrivită pentru îndeplinirea misiunilor, atât în teatrele de operaţii, cât şi în ţară pentru executarea de misiuni independente în condiţii de izolare şi în medii ostile şi pentru a asigura transportul trupelor în condiţii optime.

Fiabil, robust, uşor şi rapid, special conceput şi eficient în zone microclimatice foarte calde, autovehiculul blindat URO VAMTAC este uşor de folosit în teren accidentat. URO VAMTAC are o putere de foc sporită: pe el se poate monta o mitralieră, o instalaţie de lansare de rachete antitanc şi un aruncător de grenade antitanc. În acest autovehicul pot fi transportaţi patru militari echipaţi pentru luptă. Are montat echipament modern de comunicaţii, cu salt de frecvenţă.

Autovehiculul URO VAMTAC beneficiază de o uşoară protecţie balistică, datorită formei plane şi cu îmbinări rectilinii a caroseriei. Acesta poate fi paraşutat fără demontarea unor elemente de caroserie.

Al doilea bloc de paradă este reprezentat de 10 transportoare de trupe PIRANHA şi este comandat de sublocotenent Alina BIZĂU.

Transportorul blindat de trupe Piranha III C este un autovehicul de luptă blindat pe roţi, care a intrat în dotarea batalioanelor de infanterie din Forţele Terestre.

Piranha III C are un design deosebit, o protecţie balistică variabilă crescută, blindaj performant, fiind dotat cu kituri de protecţie împotriva minelor şi a armelor chimice, radiologice, bacteriologice şi nucleare. Cu o greutate de 17 tone şi echipat cu un motor puternic tip Caterpilar, autovehiculul asigură transportul şi protecţia unui echipaj format din nouă militari. Se poate deplasa cu uşurinţă în orice tip de teren, poate atinge o viteză de 105 km/h pe şosea şi poate traversa, cu uşurinţă, cursuri de apă prin plutire.

Transportorul este dotat cu o mitralieră calibrul 12.7 mm, integrată într-o staţie armată telecomandată, care permite executarea şi conducerea focului din interiorul transportorului. Mitraliera are o bătaie maximă de 7000 m. Totodată, autovehiculul beneficiază de un sistem de vedere cu cameră termală, modernă, care asigură imagini de înaltă calitate şi o vizibilitate foarte bună.

Transportoarele blindate de trupe Piranha III C se află în dotarea Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” şi sunt folosite la toate exerciţiile executate de către Brigada Multinațională de Sud-Est de la Craiova.

Defilează acum tehnica din dotarea contingentului militar polonez din România. Transportorul amfibiu blindat pentru infanterie din dotarea Armatei Poloniei Rosomak este prevăzut cu turelă şi tun automat calibru 30 mm, iar ca armă secundară are o mitralieră calibru 7,62 mm. Acest transportor are capacitate de transport pentru o grupă de infanterie formată din 11 militari. Are o greutate de  22 tone și o viteză de deplasare de 100 km/h pe uscat şi de 10 km/h pe apă.

Detașamentul este comandat de Bartlomiej CZEREMSKI (Bartuomiei Ceremschi), comandantul Companiei de Infanterie Motorizată a Contingentului Militar Polonez din România.

Următoarea coloană care trece prin faţa tribunei oficiale este formată din 5 transportoare amfibii blindate B 33 Zimbru şi este comandată de căpitanul Daniel CUCURĂ.

B 33 Zimbru este un autovehicul de luptă blindat, amfibiu, cu un echipaj format din 10 militari cărora le asigură transportul protejat: mecanicul conductor, trăgătorul din turelă, comandantul vehiculului şi cei 7 soldaţi echipaţi de luptă.

Caracteristicile tehnico-tactice îl recomandă ca o maşină de luptă fiabilă, fapt dovedit în teatrele de operaţii, unde a fost folosit de către batalioanele de infanterie din Forţele Terestre.

Transportorul amfibiu blindat B 33 Zimbru este înzestrat cu o mitralieră cal. 14,5 mm (bătaie maximă 7 000 m) şi o mitralieră cal. 7,62 mm (bătaie maximă 3 800 m). Are, de asemenea, un sistem de lansare a grenadelor fumigene compus din 6 instalaţii ce ajută la mascarea acestuia. Posedă şi un sistem de protecţie contra armelor de distrugere în masă.

Transportorul are o masă de luptă de 14 tone şi este propulsat de un motor diesel de 280 de cai putere. Viteza maximă pe şosea ajunge la aproximativ 85 km/h, iar autonomia este de 700 de kilometri. Transportorul blindat este amfibiu, fiind propulsat cu ajutorul unui hidrojet aflat în spatele carcasei. Viteza maximă de deplasare pe apă este de 9 km/h.

Vehiculul dispune de un troliu instalat în partea din faţă pentru auto-scoatere. B33 Zimbru poate fi transportat cu avioane Hercules C-130.

Blindajul este din plăci de oţel care asigură protecţie împotriva schijelor, gloanţelor de calibru 12,7 mm (trase de la 100 de metri) în partea frontală şi gloanţelor de calibru 7,62 mm (trase de la 20 de metri) pentru restul vehiculului. Carcasa este etanşeizată împotriva prafului şi apei.

Trece prin faţa dumneavoastră detaşamentul de transportoare amfibii blindate 8×8 Piranha V, care vor intra în înzestrarea Forţelor Terestre Române.

Acest tip de transportor asigură transportul de trupe, guri de foc în misiuni de luptă, puncte de comandă mobile, aruncătoare de calibre mari, tractoare de evacuare – reparaţii, vehicule de evacuare medicală, vehicule de cercetare CBRN, asigurând un grad ridicat de protecţie.

Blindatul poate fi echipat cu o gamă mare de sisteme de arme.

Defilează acum maşina de luptă a infanteriei 84 M – „Jderul”, autovehicul de luptă blindat, amfibiu, pe şenile, care asigură transportul protejat al grupei de infanterie şi ducerea luptei de către aceasta. Blocul de MLI 84 M este comandat de locotenentul Iulian DUMITRAŞCU.

Maşina de luptă a infanteriei 84 M – „Jderul” nimiceşte inamicul şi angajează lupta cu vehiculele blindate ale acestuia. De asemenea, contribuie la combaterea ţintelor aeriene şi executarea de lovituri în dispozitivul advers. Maşina de luptă a infanteriei 84 M – „Jderul” are o mare putere de foc având în înzestrare un tun de calibru 25 mm, un sistem Rachete Antitanc Dirijate SPIKE şi o mitralieră cal. 7,62 mm. Este echipată cu aparatură performantă de vedere şi conducere pe timp de noapte, permiţând executarea de misiuni în condiţii de timp nefavorabil. Maşina este prevăzută cu echipament de stingere automată a incendiului din camera energetică şi acţionare manuală în camera de luptă şi a desantului. De asemenea, este dotată cu instalaţie de fumizare termică pentru obţinerea de perdele de fum pentru mascare. Maşinile de luptă ale infanteriei, care se află în dotarea Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată “Unirea Principatelor” şi Brigăzii 9 Mecanizate ”Mărăşeşti”, au îndeplinit cu succes misiunile încredinţate atât în ţară, cât şi în străinătate.

Va intra în Piaţa Arcului de Triumf punctul de comandă mobil pe şasiul maşinii de luptă a infanteriei 84 M. Acesta este dotat cu tehnică modernă de comunicaţii ce permite realizarea comenzii şi controlului în mod integrat.

Echipamentele aflate la bordul acestuia permit vizualizarea în timp real a tuturor maşinilor de luptă ale infanteriei aflate în câmpul tactic şi conducerea lor, prin transmiterea ordinelor de luptă, în timp real, secretizat, prin mijloacele de comunicații și informatică din dotare.

Punctului de comandă îi urmează maşina blindată pentru evacuare medicală MEDEVAC. Aceasta este dotată cu tărgi pliante standard, instalaţie de oxigen, defibrilator, kituri de resuscitare rapidă şi de prim ajutor. Aceasta transportă în siguranţă răniţii la punctele medicale din spatele frontului, personalul sanitar aflat la bordul acesteia asigurând asistenţa medicală de urgenţă.

Urmează autovehiculul blindat TEHEVAC care asigură evacuarea tehnicii avariate din câmpul de luptă. Acesta are un motor de 400 cai putere, dezvoltând o viteza maxima de 65 km/h.

Maşinile MEDEVAC şi TEHEVAC au fost folosite cu succes şi în intervenţiile pentru salvarea populaţiei din judeţele Vrancea şi Buzău când aceasta a fost afectată de căderile masive de zăpadă.

Defilează acum detaşamentul tancurilor TR 85 M 1 „Bizonul”, comandat de  locotenentul Adrian COZMA. Tancul Românesc TR 85 M1 este un tanc proiectat în România, iar varianta modernizată TR-85M1 “Bizonul” este compatibilă standardelor NATO.

În urma modernizărilor, tancul “Bizonul” oferă un grad ridicat de putere de foc, protecţie a forţei şi manevrabilitate în câmpul tactic, atât în ceea ce priveşte deplasarea pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

Acest tip de tanc este de categorie mijlocie, având în compunere un echipaj format din 4 militari.

Dotat cu un motor foarte puternic, tancul românesc dezvoltă o viteză maximă pe şosea de 60 km/h, iar pe un teren uscat, fără denivelări, de 40 km/h. Panta maximă de urcare este de 32°, putând traversa şanţuri cu o lăţime de 2,8 m şi ziduri de 1 m înălţime. Pe timpul îndeplinirii misiunilor de luptă, tancul poate trece cursuri de apă cu o lăţime maximă de 700 m şi o adâncime de 5 m.

Ca armament, Tancul TR 85 M1 „Bizonul” este dotat cu un tun calibru 100 mm,  semiautomat, mecanic, cu ţeavă ghintuită, ale cărui proiectile pot fi perforante, cumulative sau explozive. Bătaia maximă este de aproximativ 14,6 km.

De asemenea, tancul mai este dotat cu 2 mitraliere, calibru 12,7 mm, cu o bătaie maximă de 7000 m, şi calibru 7,62 mm cu o bătaie maximă de 3800 m.

Va defila prin faţa dumneavoastră, GEPARD-ul, un sistem de artilerie antiaeriană blindat, autonom, autopropulsat, cu mobilitate ridicată, care poate executa misiuni de luptă în orice condiţii meteorologice, ziua şi noaptea.

Detaşamentul de sisteme GEPARD este comandat de căpitanul Liviu BURTICĂ.

Misiunea tactică a sistemului de artilerie antiaeriană GEPARD este angajarea luptei împotriva avioanelor şi elicopterelor care atacă prin surprindere, la joasă înălţime, cât şi împotriva blindatelor. Datorită mobilităţii ridicate şi timpului foarte scurt de reacţie, acest sistem poate asigura protecţia în câmpul de luptă, în special a unităţilor blindate.

Turela conţine armamentul, care constă în două tunuri automate de calibrul 35 mm, fiecare având o cadenţă de tragere de 550 de lovituri pe minut şi două radare, unul de cercetare şi unul de urmărire.

Radarul de cercetare are o rază de acţiune de 15 kilometri şi poate funcţiona din mişcare, datele fiind actualizate în fiecare secundă. Recunoaşterea amic/inamic se realizează automat prin radarul de urmărire care transmite datele referitoare la ţintă sistemului de conducere a focului orientând automat armamentul din dotare spre ţintă.

Intră în Piaţa Arcului de Triumf, sistemul de artilerie LAROM, sistem interoperabil şi cu performanţe la nivelul sistemelor similare aflate în dotarea celorlalte armate din ţările membre ale NATO. Detaşamentul LAROM este comandat de sublocotenentul Alexandru GANEA.

Lansatorul multiplu de rachete LAROM este un mijloc autopropulsat de lovire complet automatizat, cu o mare putere de foc, care poate să lovească o gamă diversă de ţinte, îndeosebi de dimensiuni mari, dispuse în adâncimea dispozitivului inamic.

Sistemul de artilerie LAROM are mobilitate ridicată şi capacitate rapidă de deschidere a focului, poate executa acţiuni de luptă în orice condiţii de timp sau anotimp, inclusiv în mediu contaminat Chimic, Biologic, Radiologic şi Nuclear şi dispune de un sistem logistic integrat care asigură muniţia containerizată şi încărcarea mecanizată a acesteia. Sistemul LAROM conţine un sistem de comandă, control, comunicaţii şi informatică, modern şi interoperabil.

Sistemul LAROM face parte din înzestrarea Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza”, unitate ce s-a remarcat în anul 2017, prin exerciţile la care a participat: GETICA SABER – 17 şi SCUTUL DE FOC – 17.

Va intra în Piaţa Arcului de Triumf detaşamentul de sisteme antiaeriene 2 x 35 mm „OERLIKON”, comandat de căpitanul Ștefan STOICA. Sistemul antiaerian 2 x 35 mm „OERLIKON” este destinat combaterii țintelor aeriene la joasă înălţime, precum și pentru combaterea țintelor terestre ușor blindate.

Fiecare sistem acţionează şi autonom, putând să-şi detecteze propriile ţinte şi să decidă atacarea lor cu ajutorul Sistemului Optic Digital.

Sistemul are timp scurt de reacţie în cazul unui atac prin surprindere, precizie ridicată, mare putere de foc (bătaia maximă 4 000 m), dispunând de un sistem modern de comandă şi control şi de conducere a focului. Sistemul poate fi conectat la Sistemul de conducere a focului, bazat pe un dispozitiv optoelectronic de urmărire şi echipat cu un computer balistic pentru calculul traiectoriei şi al corecţiei tragerii.

Punctul de comandă tactic al Sistemului antiaerian 2 x 35 mm „OERLIKON”, realizează funcţiile de comandă tactică ale sistemului de aparare antiaeriana de 35 mm. El este conectat cu până la 4 unităţi de foc prin legături radio sau cu fir. Punctul de comandă tactic detectează ţinta, o urmăreşte în timp ce o scanează, clasifică şi identifică ţinta, evaluează ameninţarea, distribuie ţinta unei unităţi, afişează scenariul tactic, afişează situaţia aeriană şi comandă bateriile de tragere.

Urmează să defileze prin faţa dumneavoastră detaşamentul autostaţiilor radio HARRIS pe şasiu CHEVROLET, comandat de plutonierul major Gabriel IONESCU.

Autostaţiile radio HARRIS pe şasiu CHEVROLET sunt autostaţii radio cu salt de frecvenţă, ce asigură comunicaţii radio la nivel tactic, cu performanţe superioare în transmiterea secretizată de voce şi date, lucru în reţele, cu dimensiuni şi mase reduse şi cu autonomie crescută. Comunicaţiile se pot realiza cu staţiile radio în configuraţii portabile, mobile sau fixe.

Echipamentele de comunicaţii sunt instalate pe şasiu Chevrolet Tahoe 4×4, un autovehicul cu mare capacitate de trecere, prevăzut cu sisteme de instalare pentru echipamentele de comunicaţii şi cu sistem de electroalimentare

Defilarea tehnicii de luptă continuă cu 4 autospeciale de cercetare și intervenție chimică, biologică, radiologică și nucleară. Detașamentul este comandat de locotenent inginer Ioana LAZĂR.

Mijloace tehnice dislocabile și independente, acestea sunt integrate în Sistemul de Supraveghere și Avertizare CBRN al Armatei României.

Dotate cu cele mai performante echipamente pentru detecție și identificarea agenților chimici, biologici, radiologici și nucleari, acestea acționează în scopul obținerii și raportării cu exactitate a informațiilor privnd atacurile și pericolele CBRN.

Defilează acum detaşamentul vehiculelor aflate în dotarea geniştilor, comandat de  plutonierul adjutant Dorin TRIFU. Autospeciala de intervenţie EOD este un vehicul complex, modern, realizat sub forma unei autospeciale 4×4 pe saşiu de VAMTAC S3, cu capacitate de trecere ridicată, blindată şi carosată.

Este utilată cu o multitudine de componente specifice intervenţiei operatorilor, specializată pentru detecţia şi neutralizarea sau distrugerea muniţiilor convenţionale neexplodate şi a dispozitivelor explozive improvizate.

Aflate în dotarea grupurilor EOD, autospecialele EOD sunt complet echipate pentru intervenţia la orice tip de dispozitiv exploziv improvizat. Printre cele mai importante echipamente din dotarea acestora se numără doi roboţi de intervenţie,  două tipuri de costume de protecţie, un sistem de radiografiere cu raze X şi un detector performant de explozivi.

Autospecialele EOD sunt urmate de două vehicule blindate MRAP, tip COUGAR, echipamente de ultimă generaţie intrate în înzestrarea Armatei Române. MRAP COUGAR 6×6 este un vehicul blindat pentru transportul personalului şi echipamentelor, precum şi pentru neutralizarea dispozitivelor explozive improvizate. A asigurat cu succes îndeplinirea misiunilor specifice teatrului de operaţii din Afganistan.

MRAP COUGAR are o masă de 24 tone a cărei concepţie oferă protecţie împotriva armelor de calibru mic şi suflului produs de explozia minelor şi dispozitivelor explozive improvizate. Este perfect adaptat pentru utilizarea sa în misiuni de menţinere a  păcii. Vehiculul poate transporta un număr maxim de 5 luptători.

În continuare, defilează detaşamentul de tehnică al poliţiei militare reprezentat de  motocicletele BMW Enduro. Detaşamentul este comandat de caporalul clasa a III-a Stelian STANCIU.

Motocicletele BMW Enduro au intrat în dotarea structurilor de Poliţie Militară în anul 2016, reprezentând un mijloc optim de asigurare a misiunilor specifice de control trafic, a manevrei şi mobilităţii, precum şi de asigurare a misiunilor de însoţire a coloanelor militare.

Subunităţile de poliţie militară sunt dotate cu noile modele de autospeciale DACIA DUSTER. Acestea asigură un grad sporit de eficienţă, mobilitate şi confort în îndeplinirea misiunilor agenţilor de poliţie militară. Autovehiculele sunt utilizate atât în procesul de instrucţie cât şi pentru executarea misiunilor specifice.

Defilarea tehnicii Poliţiei Militare continuă cu detaşamentul autospecialelor de transport trupe HATTEHOF. Aflată în dotarea Batalionului 265 Poliţie Militară, Autospeciala Blindată de Transport Trupe HATEHOF este un mijloc tehnic de luptă multifuncţional, realizat modular şi echipat cu sisteme de luptă neletale. Aceasta este proiectată  să asigure protecţia şi deplasarea în siguranţă a militarilor pe timpul acţiunilor militare sau pe timpul operaţiilor de menţinere a păcii.

Intră în Piaţa Arcului de Triumf detaşamentul de tehnică de recuperare-evacuare şi transport echipamente grele şi agabaritice, nou intrate în dotarea Forţelor Terestre Române. Acestea asigură sprijin tactic în operaţiile militare, în cele mai grele condiţii de mediu transportând şi evacuând tehnică şi materiale grele, în folosul trupelor. Vehiculul de recuperare-evacuare are o masă de 28,3 tone putând remorca tehnică şenilată şi pe roţi cu o masă de 44 de tone. Este dotat cu un motor cu putere de 443 CP şi dezvoltă o viteză maximă de 85 de km la oră.

Cele trei autotractoare cu şa pe care le observaţi, transportă un transportor amfibiu blindat B 33 Zimbru, un TABC-79 și un punct comandă mobil pe MLI 84 M -Jderul, având o masă de peste 14 tone. Autotractoarele dotate cu un motor Diesel cu o putere de 443 CP au o masă de 12,6 tone şi pot transporta pe şa până la 30,9 tone la o viteză maximă de 85 km/h.

Defilarea tehnicii militare din Forţele Terestre se încheie cu autotranscontainerele care pot transporta materiale containerizate cu o masă totală de 40 de tone.

Parada tehnicii Ministerului Apărării Naţionale continuă cu blocul de tehnică al Forţelor Aeriene.

Defilează acum detaşamentul de radare TPS-79 R, comandat de locotenentul Tiberius NICOLAE. Radarul TPS-79R se află în înzestrarea Brigăzii 76 Cercetare, Supraveghere și Recunoaștere “DACIA”, unitate care are ca misiune supravegherea spațiului aerian al României și asigurarea informațiilor necesare controlului spațiului aerian și conducerii acțiunilor aeriene.

Sistemul asigură executarea supravegherii radar, controlul traficului aerian, dirijarea aeronavelor proprii la interceptare și indicarea țintelor către sisteme de rachete sol-aer.

Sistemul radar este destinat pentru cercetarea spaţiului aerian, descoperirea, urmărirea şi identificarea ţintelor aeriene care evoluează la înălţimi mici şi medii, asigurarea de date tridimensionale despre poziţia acestora şi transmiterea datelor radar la utilizatori.

Intră în Piaţa Arcului de Triumf detaşamentul de rachete sol-aer HAWK, comandat de locotenentul Ionuţ CRIVĂŢU.

Structurile dotate cu sisteme HAWK din compunerea Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu” sunt interoperabile cu armatele ţărilor NATO şi execută instrucţia pentru apărarea aeriană a României prin exerciţii de o complexitate deosebită, alături de partenerii străini.

Detașamentul de tehnică HAWK este format din șase autospeciale de transport rachete, având ataşate câte un lansator cu câte trei rachete de exerciţiu. Lansatorul este destinat pentru transportul, pregătirea şi lansarea rachetelor de luptă.

Sistemul HAWK dispune de un sistem de comandă-control de ultimă generaţie şi are o mobilitate mare în câmpul tactic, precum şi o putere de foc redutabilă. Sistemul este compatibil cu sistemul de rachete sol-aer PATRIOT, realizând în comun o apărare stratificată a câmpului tactic.

România va achiziționa anul acesta primul sistem PATRIOT, urmând ca în anii următori să mai fie achiziționate încă 6 sisteme, toate având modernizări de ultimă generație. În 2016, o baterie HAWK a participat pentru prima dată alături de o baterie PATRIOT din cadrul Forţelor Terestre ale S.U.A., la exerciţiul bilateral româno-american PATRIOT SHOCK V.

Forţele Navale sunt prezente la parada tehnicii din acest an cu un Dispozitiv Mobil de Lansare a Rachetelor de la Divizionul 58 Rachete de coastă. Comandantul dispozitivului este aspirantul Adrian Stoian, absolvent al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

Dispozitivele Mobile de Lansare ale Rachetelor, împreună cu navele purtătoare de rachete, alcătuiesc sistemul defensiv de apărare al litoralului românesc, cu rachete sol-navă şi navă-navă. Rachetele din dotare pot nimici inamicul aflat la o distanţă de peste 80 de kilometri.

Intră acum în piaţa Arcului de Triumf, detaşamentul de tehnică al Comandamentului Logistic Întrunit, condus de locotenent-colonelul Adrian BANCIU, veteran al teatrului de operaţii Afganistan.

Primul detaşament al Comandamentului Logistic Întrunit este compus din 4 autostaţii radio blindate, cu salt de frecvenţă – URO VAMTAC.

Cutia blindată a acestor autospeciale asigură protecţia necesară echipajului şi tehnicii, împotriva minelor şi a muniţiei de infanterie. Echipamentele de comunicaţii şi-au dovedit fiabilitatea, prin asigurarea legăturilor radio necesare coloanelor de transport pe timpul misiunilor de sprijin logistic, şi interoperabilitatea, cu mijloacele similare aparţinând partenerilor de coaliţie.

Al doilea detaşament de tehnică al Comandamentului Logistic Întrunit este alcătuit din 5 autovehicule de teren blindate tip uşor PANHARD.

Autospecialele PANHARD sunt destinate unităţilor operaţionalizate din cadrul acestei structuri. Acestea se utilizează în zonele de conflict, fiind uşor de manevrat în mediul urban, cu străzi înguste. Beneficiază de mobilitate ridicată pe teren accidentat şi, totodată, de o capacitate sporită de trecere a obstacolelor. Sunt echipate cu mijloace de comunicaţii militare din generaţia a III–a, ce permit asigurarea legăturilor de comunicaţii şi a serviciilor informatice integrate. Din punct de vedere tehnic, autospecialele pot fi integrate cu orice sistem de comunicaţii sau informatic, ceea ce le face interoperabile şi compatibile cu mijloace de luptă similare din dotarea NATO.

Al treilea detaşament de tehnică este alcătuit din 2 Autospeciale de Supraveghere Video Mobilă – Mercedes-Benz Sprinter 316 CDI tehnică nou intrată în dotarea Bazei Militare 99 Deveselu, unitate care găzduieşte în România sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite ale Americii.

Autospecialele sunt destinate asigurării supravegherii mobile a unui perimetru sau a unei zone din cadrul sistemelor de securitate. Totodată ele pot fi folosite şi ca punct de comandă mobil a unui comandant de structură militară.

Următorul detaşament de tehnică este compus din 10 autovehicule de teren variat, autospeciale destinate intervenţiei rapide şi optime în condiţii dificile de teren şi patrulării în obiectivele militare cu suprafeţe mari sau cu relief dificil. Acestea au intrat în înzestrare în anul 2016, fiind primele vehicule de acest gen din Armata României.

Blocul de paradă al Comandamentului Logistic Întrunit se încheie cu 3 autospecialele de poliţie militară Ford Ranger. Acestea sunt destinate echipelor de patrulare din serviciul de pază şi serviciul de intervenţie, pentru a asigura un grad ridicat de mobilitate pe drumuri amenajate sau în teren variat. Oferă operatorilor posibilităţi de vedere în spectrul infraroşu şi în spectrul vizibil, de comunicare cu celelalte elemente ale sistemului de pază cu ajutorul mijloacelor de comunicaţii interconectate, şi au capacitatea de a identifica ţinte în teren cu vegetaţie joasă şi medie.

Defilarea tehnicii Comandamentului comunicaţiilor şi informaticii începe cu autostaţia de videoteleconferinţă, pe şasiu URO VAMTAC, care asigură, în timp real, realizarea sesiunilor de videoteleconferinţă criptată şi transmiterea imaginilor în direct atât pe teritoriul naţional, cât şi în teatrele de operaţii. În anul 2017, autospeciala a fost modernizată prin dotarea cu echipamente multimedia şi drone.

Urmează autostaţia satelitară Anchor Station destinată realizării într-un timp foarte scurt a interconectării Punctelor de comandă cu Reţeaua de comunicaţii a M.Ap.N., prin legături satelitare, în benzi de frecvenţă militare şi comerciale, din orice locaţie de pe teritoriul naţional sau din teatrele de operaţii.

Defilarea continuă cu 3 containere radioreleu transportabile care sunt destinate realizării legăturilor multicanal necesare asigurării serviciilor de voce şi date pentru sistemul de comandă-control în puctele de comandă dislocate. Acestea au fost modernizate şi sunt dotate cu radiorelee de acces cu capacităţi mari de transport date, fiind transportate cu autocamioane specializate pentru transportul containerelor, fabricate de S.C. ROMAN S.A. BRAŞOV. Autocamioanele au intrat în înzestrarea Comandamentului comunicaţiilor şi informaticii în anul 2017.

 Autostaţiile radio Falcon, pe şasiu CHEVROLET TAHOE, sunt dotate cu staţii radio cu salt de frecvenţă care asigură comunicaţii radio în reţele şi direcţii organizate la nivel tactic, operativ şi strategic, cu performanţe superioare în transmiterea secretizată de voce şi date.

Autospeciala pentru managementul spectrului radio, pe un şasiu Volkswagen Crafter, asigură monitorizarea spectrului radio, detecţia şi localizarea surselor de interferenţe, realizând un management eficient al resurselor de spectru aflate în administrare, prin cunoaşterea reală a situaţiei electromagnetice, pe zone de interes şi asigurarea compatibilităţii electromagnetice a echipamentelor radioelectronice din dotarea MApN.

Defilează acum Modulul NATO de comunicaţii şi informatică dislocabil (NATO DCM „E”) care face parte din structura de comandă NATO şi este subordonat operațional Batalionului 2 Transmisiuni NATO, iar administrativ Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii.  Modulul NATO este constituit şi găzduit pe teritoriul ţării noastre din anul 2010. Tehnica din dotare constituie sistemul DRAGONFLY care asigură comunicaţii de voce, multimedia şi date necesare comandamentelor NATO în teatrele de operaţii. Misiunea principală a modulului este realizarea sprijinului de comunicaţii şi informatică extins pentru Forţa de Răspuns a NATO.

Această structură este încadrată integral cu personal român şi este dotată cu tehnică de înaltă performanţă. Militarii modulului au participat la numeroase misiuni în teatrele de operaţii, inclusiv cel din Afganistan.

Dislocarea Modulului DCM „E” NATO în misiuni în afara teritoriului României se execută la ordinul NATO CIS Group.

Echipamentele de comunicaţii sunt instalate pe şasiuri RENAULT SHERPA, LAND ROVER şi RENAULT KERAX care defilează în acest moment prin faţa dumneavoastră.

Parada tehnicii MAI

Poliția Română

Blocul de defilare al Ministerului Afacerilor Interne este deschis de către POLIŢIA ROMÂNĂ.

Prin faţa tribunei oficiale trec în acest moment 10 motociclete aflate în dotarea Poliției Rutiere. Motocicliștii de la „Rutieră” sunt primii care intervin pentru îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie rutieră în scopul protejării vieţii participanţilor la trafic.

 Autospecialele aflate în dotarea Brigăzii autostrăzi și misiuni speciale sunt cele care intervin, cu prioritate pe principalele tronsoane rutiere, având o singură misiune, salvarea vieții participanților la trafic.

Pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, poliţiştii folosesc, în activitatea zilnică, autospeciale inscripţionate sau neinscripționate, dotate cu rampe de avertizare optico-acustică, precum şi cu aparatura necesară monitorizării traficului rutier.

Prin faţa tribunei oficiale defilează efective ale Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. Atribuţiile Serviciului sunt centrate pe rezolvarea situaţiilor de criză, ce necesită intervenţia prin metode şi procedee specifice pentru capturarea sau neutralizarea infractorilor foarte periculoşi sau înarmaţi cu arme de foc, eliberarea ostaticilor, a persoanelor răpite sau sechestrate.

Blocul de defilare este format din autospeciale de intervenţie Volkswagen Transporter şi Mercedes Sprinter dotate cu echipament de protecţie balistică şi echipamente  speciale de executare a misiunilor specifice. Luptătorii sunt echipaţi cu ţinuta specifică trupelor de intervenţie ale Poliţiei Române, iar ca armament au în dotare pistoale Glock 17 şi pistoale mitralieră Heckler & Koch  MP5. Lunetiştii sunt dotaţi cu una din cele mai precise arme cu lunetă, SSG 3000 precum şi cu binecunoscutele ţinute de camuflaj.

O altă structură de elită a Poliției Române este Institutul Național de Criminalistică. Prin fața dumneavostră defilează acum un autolaborator criminalistic și unitatea mobilă de intervenție în cazul dezastrelor, cu ajutorul căreia politiștii intervin pentru efectuarea cercetării la fața locului în teren greu accesibil.

 Prin fața tribunei oficiale, trece acum una dintre ambarcațiunile aflate in dotarea Serviciului Poliției Delta Dunării, structură care coordoneaza atribuţiilor ce revin Poliţiei Române, pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei,,Delta Dunării”. Serviciul este specializat în prevenirea și combaterea braconajului și a criminalității contra mediului din această zonă.

Blocul de paradă al Poliţiei Române se încheie cu punctul de comandă mobil, o autospecială aflată în dotarea Centrului Operațional, prezentă la toate misiunile de amploare pentru coordonarea, in sistem integrat a tuturor structurilor Poliției.

O contribuție deosebit de importantă pentru asigurarea climatului de siguranță națională o au și mijloacele aflate în dotarea Jandarmeriei, necesare îndeplinirii eficiente a misiunilor.

Parada tehnicii auto a Jandarmeriei Române este deschisă de autoturismul VOLSWAGEN PASSAT VARIANT, autoturism echipat cu sistem de avertizare sonoră si luminoasă destinat misiunilor de însoţire a delegațiilor oficiale.

Acesta este insoțit de 2 motocicletele de intervenție, mijloace de transport rapide şi fiabile, necesare îndeplinirii misiunilor în mod operativ.

Urmează autoturismele DACIA LOGAN şi DACIA DUSTER, folosite pe timpul misiunilor de patrulare destinate prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, precum şi pe timpul celorlalte misiuni ale Jandarmeriei Române.

Autoturismul Dacia Duster cu şenile este util structurilor Jandarmeriei Montane pentru transportul rapid şi facil al efectivelor în zonele greu accesibile şi în condiţii extreme de iarnă.

Vehiculul are caroseria întărită pentru o bună protecţie a echipajului de intervenţie. Motorizarea de 110CP, transmisia 4×4 şi echiparea cu şenile permit deplasarea vehiculului cu viteze de 50 km/h şi pe zăpadă de peste 50 cm.

ATV-ul marca  ACCES  este un vehicul pentru teren accidentat, folosit de Jandarmeria Montană la misiunile de menținere a ordinii publice pe traseele montane dar şi în acțiunile de căutare-salvare a persoanelor aflate în dificultate în zonele greu accesibile cu autovehiculele obişnuite.

Autospecialele ISUZU 4X4 sunt folosite de Jandarmeria Montană în misiunile de salvare şi evacuare a persoanelor aflate în situaţii de risc, dar şi pentru asigurarea măsurilor de ordine în zonele montane.

Autospecialele Volkswagen Transporter T5 de culoare neagră sunt ideale pentru îndeplinirea misiunilor de intervenţie antiteroristă, având deschidere pe ambele părţi şi astfel, permiţând luptătorilor să aibă o mobilitate foarte bună indiferent de situaţie. Sunt prevăzute cu sisteme speciale de suport pentru armament şi pentru alte mijloace de protecţie folosite în acest gen de misiuni.

Barca pneumatică este folosită pe timpul îndeplinirii misiunilor de către scafandrii şi luptătorii din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie Vlad Ţepeş a Jandarmeriei Române. Aceştia participă la misiunile executate pe mari întinderi de apă sau în apropierea acestora, acţionând pentru securizarea unor zone, căutarea persoanelor dispărute, a unor obiecte de valoare, precum şi pe timpul acţiunilor de supraveghere şi intervenţie antiteroristă.

Autospecialele transport efective OPEL MOVANO de 12 locuri asigură transportul rapid, în condiţii de siguranţă a forţelor Grupărilor de Jandarmi Mobile în zonele de competenţă.

Urmează remorca de transport câini de serviciu, concepută special pentru nevoile echipajelor de conductori câini ai Jandarmeriei Române, cu dotări specifice, unice la nivelul vehiculelor de acest gen fabricate în România. Ca element de noutate, remorca este primul vehicul al Jandarmeriei Române special destinat transportului câinilor de serviciu. Aceasta poate adăposti 6 câini de talie mare şi materialele de intervenţie ale conductorilor, este dotată cu climă, capacitate de alimentare independentă cu energie electrică, cuşti din inox şi habitaclu ignifug. Proiectul a fost conceput de către inginerii jandarmi: locotenent-colonel Streza Cristian și locotenent Raul Baba.

În continuare, defilează autospecialele Volkswagen Transporter dotate cu mijloce de filmare şi înregistrare, care sunt folosite în misiunile de asigurare şi restabilire a ordinii publice, pentru furnizarea de informaţii şi imagini operative, dar şi pentru constituirea mijloacelor de probă judiciare.

Autospeciala blindată pentru intervenţie SANDCAT este folosită atât în executarea misiunilor antiteroriste, cât şi în cele internaţionale deoarece asigură un nivel ridicat de protecţie balistică antiglonţ, dar şi împotriva minelor sau dispozitivelor explozive improvizate.

Autospeciala AM7 este folosită în cadrul misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice.

Parada tehnicii auto a Jandarmeriei este încheiată de autospeciala cu apă ACDP 7000, destinată misiunilor de restabilire a ordinii publice, folosind jeturi de apă pentru dispersarea turbulenţilor.

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ

Defilează în continuare tehnica din dotarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Autospecialele pentru misiuni operative „Volkswagen Passat Variant” sunt destinate patrulării şi intervenţiei în zonele de pe frontieră şi pe comunicaţiile adiacente.

O altă autospecială din dotarea Poliţiei de Frontieră Române este „Dacia Duster”. Aceasta este destinată supravegherii frontierei de stat, în special pe drumuri neamanajate şi în zonele greu accesibile;

Defilarea continuă cu autospecialele de supraveghere pe principiul termoviziunii Artemis pe şasiu “Landrover Discovery 4”. Acesta este un sistem mobil, destinat supravegherii, din poziţii statice, a zonelor de frontieră.

Sistemul oferă în permanenţă atât informaţii video în timp real, ziua şi noaptea, privind situaţia din zona de supraveghere, cât şi informaţii cu privire la poziţia proprie şi localizarea exactă a elementelor infracţionale.

Parada continuă cu autospecialele de patrulare tot–teren “Iveco Massif” destinate intervenţiei în zonele de frontieră greu accesibile – drumuri neamenajate, mlaştini, zăpadă.

Una din ambarcaţiunile aflate în dotarea Poliţiei de Frontieră Române este Harpoon 550 Open. Aceasta este utilizată pentru misiuni de patrulare şi intervenţie în apele de frontieră, pe râul Prut, pe fluviul Dunărea şi în Delta Dunării.

Poliţia de Frontieră Română îşi încheie defilarea cu autospecialele transport efective 8+1 locuri “Volkswagen Transporter Kombi”. Acestea au rolul de a transporta poliţiştii de frontieră atât către locurile unde îşi desfăşoară activitatea de patrulare cât şi pentru intervenţie.

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

Defilarea continuă cu tehnica de intervenţie a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, din care fac parte cele mai performante autospeciale de intervenţie utilizate la stingerea incendiilor, pentru salvarea de la înălţime, accidente rutiere, la dezastre şi alte situaţii care pun în pericol viaţa semenilor şi bunurile acestora.

Formaţia de defilare a pompierilor militari este deschisă de MOTOCICLETELE DE INTERVENŢIE SMURD, care deservesc zonele aglomerate şi greu accesibile din Capitală, Constanța și Cluj-Napoca.

Urmează AUTOSPECIALA DE PRIMĂ INTERVENŢIE ŞI COMANDĂ cu gabaritul şi masa reduse, care facilitează accesul pompierilor în spaţiile înguste, fără afectarea infrastructurii.

Defilarea continuă cu ȘENILATA CU CAPACITATE DE TRECERE MĂRITĂ, în care se află doi salvatori din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă.

Acum puteți observa AUTOSPECIALELE PENTRU MUNCA OPERATIVĂ, mijloace de transport destinate acţiunilor grupei operative, care asigură coordonarea forţelor de intervenţie în cazul evenimentelor grave și de amploare.

Prin faţa dumneavoastră trec acum AUTOSPECIALELE DE STINGERE CU APĂ ŞI SPUMĂ CU CAPACITATE MEDIE ŞI MĂRITĂ destinate stingerii incendiilor în locuri greu accesibile sau în zonele urbane aglomerate şi cu trafic intens.

Parada continuă cu AUTOSPECIALA DE STINGERE CU CAPACITATE MARE, mijloc de intervenție care poate transporta 9 000 de litri de apă la locul incendiului. Aceste mașini performante de stingere au fost achiziționate de IGSU prin fonduri europene.

Mașinile de stingere sunt urmate de DOUĂ AUTOSPECIALE DE INTERVENŢIE ŞI SALVARE DE LA ÎNĂLŢIMI, destinate intervenţiei la clădiri înalte şi foarte înalte, facilitând acțiunile salvatorilor până la înălţimea de 70 de metri.

Acestea sunt urmate de AUTOSPECIALA CU ECHIPAMENT SPECIFIC PENTRU TRANSPORT SCAFANDRI LA INTERVENŢIE.

Autoutilitara este prevăzută cu accesorii complete pentru scafandri, dar și cu o ambarcaţiune cu chilă rigidă şi borduri moi.

Defilarea continuă cu MAȘINA MEDICULUI DE URGENȚĂ, destinată deplasării rapide la locul intervenţiei, acolo unde echipajele ambulanţelor care intervin nu au în componenţă medici.

În continuare, puteţi urmări AMBULANȚA SMURD, încadrată cu un echipaj de prim ajutor calificat și dotată cu echipamente medicale de ultimă generaţie care facilitează operaţiuni de resuscitare și transport a victimelor la spital.

Defilarea tehnicii de intervenţie a pompierilor români continuă cu cele DOUĂ UNITĂȚI DE TERAPIE INTENSIVĂ MOBILĂ, dintre care una este destinată nou-născuților. Autospecialele sunt utilizate la acordarea asistenţei medicale de urgenţă la locul intervenţiei, transportarea rapidă şi în condiţii optime a adulților, copiilor și nou-născuților.

Urmează acum AUTOSPECIALA PENTRU DESCARCERARE GREA, utilizată pentru extragerea victimelor accidentelor rutiere şi salvări urbane, permiţând realizarea în scurt timp a accesului către persoanele surprinse între fiarele contorsionate sau alte medii ostile vieţii.

Prin faţa dumneavoastră trece acum AUTOSPECIALA PENTRU TRANSPORT PERSONAL ŞI VICTIME MULTIPLE destinată acordării ajutorului medical de urgenţă unui număr mare de persoane şi transportului simultan al acestora la unitățile spitalicești.

În acest moment trece AUTOSPECIALA DE INTERVENŢIE LA DEZASTRE ŞI ACCIDENTE COLECTIVE care poate fi folosită ca spital mobil în cazul producerii calamităţilor şi catastrofelor naturale.

Defilează acum AUTOSPECIALA PENTRU CERCETARE ŞI PRIMĂ EVALUARE în cazul accidentelor chimice, biologice, radiologice şi nucleare, urmată de CENTRUL MOBIL DE COMANDĂ ŞI CONTROL care este destinat coordonării integrate a acțiunilor din teren, în cazul situațiilor de urgență de amploare.

În continuare puteți urmări MOTOPOMPA DE MARE CAPACITATE utilizată de pompieri pentru evacuarea apei în urma inundaţiilor. Aceasta este tractată de un camion nou intrat în dotare și care are performanțe mărite. Utilajele au fost achiziționate prin accesarea fondurilor nerambursabile.

Urmează acum echipamentele realizate în SISTEME DE CONTAINERE, transportabile în orice loc cu ajutorul unor camioane de intervenție. Primul CONTAINER TRACTAT ESTE DE TIP MULTIRISC și integrează accesorii și echipamente pentru misiunile de căutare și salvare a victimelor din medii ostile vieții.

Containerul este urmat de un alt mijloc de intervenție achiziționat recent de către salvatori, CAMERA HIPERBARĂ, destinată tratamentelor de urgență a victimelor sau a salvatorilor. Aceasta poate furniza oxigen la o presiune mai mare decât cea normală, iar acest lucru mărește cantitatea de oxigen în sânge.

Parada tehnicii pompierilor români este încheiată de CARAVANA „FII PREGĂTIT”, autospecială utilizată pentru pregătirea populației și personalului de intervenție din inspectoratele pentru situații de urgență. În cadrul acesteia sunt prezentate publicului larg principalele reguli de prevenire a situațiilor de urgență sau modul de acordare a primului ajutor calificat.

Defilează acum blocul de tehnică aparţinând Serviciului Român de Informaţii, compus din trei dispozitive.

Primul dispozitiv este format din autospeciale de intervenţie contrateroristă cu câte 4 luptători fiecare, și un vehicul blindat, destinat echipei de negociere avansată pentru apropierea de zona crizei teroriste.

Urmează dispozitivul de intervenţie pirotehnică alcătuit din două autospeciale echipate adecvat pentru evacuarea şi izolarea zonei afectate de o criză teroristă. Urmează o autospecială de intervenţie pirotehnică, prevăzută cu o remorcă anti-bombă, destinată transportului în condiţii de siguranţă a dispozitivelor explozive improvizate în vederea neutralizării.

Serviciul Român de Informaţii are capacitatea, la nivel naţional, de a interveni în cazul unor ameninţări cu bombă.

În continuarea blocului de defilare al SRI este un dispozitiv de protecţie-gardare a personalităţilor vizate de riscuri teroriste format dintr-un autovehicul principal, precedat de un antemergător şi încadrat de două vehicule de escortă cu câte 4 luptători fiecare.

Urmează defilarea Cavaleriei Jandarmeriei Române.

Defilarea Detaşamentului de Cavalerie al Jandarmeriei este deja o obişnuinţă a manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională. Cavaleria este folosită pentru executarea misiunilor de intervenţie pentru asigurarea şi restabilirea ordinii publice cu ocazia competiţiilor sportive şi cu prilejul manifestărilor ce implică aglomerări mari de persoane.

Caii au fost o prezenţă constantă în cadrul structurilor militare, iar cabalinele de astăzi sunt partenerii de încredere ai jandarmilor, de fiecare dată fiind trataţi cu respect, atât de către militari, cât şi de către cetăţeni.

Vor intra in Piata Arcului de Triumf militarii Brigăzii 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”,  unitate aflată în subordinea Statului Major al Apărării.

Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” este depozitarul şi continuatorul tradiţiilor tuturor unităţilor de gardă, începând cu anul 1860.

Astăzi este singura unitate a Armatei României care  execută  misiuni de ceremonii şi onoruri militare la cel mai înalt nivel.

Detaşamentul de onoare este comandat de colonelul Bogdan CERNAT, comandantul Brigăzii 30 Gardă.

Puternicul spirit de corp, valoarea colectivului de cadre, tradiţia şi camaraderia fac din Brigada de gardă o unitate emblematică a armatei române, gata oricând să îndeplinească misiunile primite.

Uniforma de protocol a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” îmbină mai multe  elemente din  fondul tradiţional al marilor ţinute, armonios închegate de către specialişti într-o formă modernă, ce conferă, nu doar o notă oficială, fastuoasă şi ceremonială, ci şi una simbolică, reprezentând în formă vestimentară un arc peste timp, o emblemă a istoriei glorioase a poporului român şi a armatei sale.

Fiecare element sau accesoriu, de la cizma introdusă imediat după Războiul de Independenţă, cocarda tricoloră de galon de mătase, încreţită în formă de rozetă, prevăzută de Regulamentul din 1893 şi până la căciula domnului primei uniri, Mihai Viteazul, aparţine diferitelor epoci istorice şi are o poveste de spus.

Soldaţii și gradaţii profesionişti sunt dotaţi cu carabine S.K.S, model 1956, produse la Cugir, iar  ofiţerii, cu sabie  de ceremonie Solingen.

Uniforma de protocol a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” a devenit emblematică nu doar pentru armată, ci şi pentru România.

Pentru îndeplinirea oricăror misiuni, indiferent cât de dificile, militarii brigăzii au răspuns întodeauna chemării datoriei. Datorită complexităţii misiunilor brigăzii, doar cei mai buni militari sunt selecţionaţi pentru a servi sub Drapelul de Luptă şi, de la soldat la ofiţer, toţi sunt adevăraţi profesionişti si mândri că sunt gardişti.

Astăzi  Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”,  păstrătoarea şi continuatoarea nobilei moşteniri a unităţilor de gardă, consemnează zi de zi, misiune cu misiune, file ale istoriei contemporane.

Doamnelor şi domnilor, muzicile militare reunite ale Garnizoanei Bucureşti, vă prezintă onorul!

Conducerea muzicală a aparţinut colonelului Aurel Gheorghiţă, şeful Serviciului Muzicilor Militare şi inspector pentru arma Muzici Militare.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: