În cadrul acțiunilor desfășurate pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice, polițiștii au intervenit la peste 2.700 de evenimente, au aplicat peste 6.700 de sancțiuni contravenționale și au constatat 670 de infracțiuni.
Pentru siguranţa cetăţenilor, 7.500 de poliţişti au acționat, în ultimele 24 de ore, la nivel național, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Au fost organizate 3.800 de patrule și s-a acționat, pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 275 de aparate radar.
În acest interval de timp, polițiștii au intervenit la 2.728 de evenimente, dintre care 2.206 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 670 de infracţiuni, fiind prinse în flagrant delict 129 de persoane bănuite. Față de 13 persoane au fost dispuse măsuri preventive. De asemenea, au fost identificate 9 persoane care ar fi comis fapte penale înregistrate inițial cu autor necunoscut.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 6.731 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 2.262.000 de lei și au confiscat bunuri în valoare de aproape 15.000 de lei.
În ultimele 24 de ore, în urma acțiunilor desfășurate pentru salvarea de vieți și prevenirea accidentelor rutiere, au fost reținute 363 de permise de conducere și au fost retrase 94 de certificate de înmatriculare auto.
Reamintim tuturor cetățenilor că Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității, fiind pregătită să intervină atunci când situaţia o impune.