În cadrul vizitei în Malaysia, în data de 17 decembrie 2017, delegația Ministerului Justiției, formată din ministrul justiției, prof.univ.dr. Tudorel TOADER, și secretar de stat, conf. univ. dr. Marieta SAFTA, împreună cu domnul Constantin –Volodea NISTOR, ambasadorul României în Malaysia și doamna Camelia TUDOSE, prim-colaborator în cadrul Ambasadei, au avut o serie de întrevederi, după cum urmează:
- Întrevederea cu avocatul cetățenilor români condamnați în Malaysia pentru trafic de droguri a avut loc la Kuala Lumpur. Discuțiile au purtat asupra cadrului juridic în materie, cu referire la situația celor trei cetățeni români și posibilele demersuri legale în ceea ce îi privește, în mod corespunzător etapelor procesuale în care se află aceștia.
- Întrevederea cu conducerea Închisorii Simpang Renggam, Johor, a avut loc la sediul penitenciarului. Discuțiile au purtat, cu precădere, asupra problematicii specifice sistemelor penitenciare din cele două state.
- În Închisoarea Simpang Renggam se află încarcerați Marian Laurențiu Peity și Ionel Țurcan, arestați pentru trafic de droguri, condamnați la moarte de Curtea de Apel, și ale căror procese se află în faza de judecată pe rolul Curții Federale a Malaysiei. Delegația română a purtat discuții cu cetățenii români, exprimând susținerea în realizarea intereselor legitime, cu respectarea legislației celor două state, în cadrul juridic inițiat prin semnarea Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul României și Guvernul Malaysiei privind activități de cooperare juridică.