Ieri, aproape 300 de șoferi au rămas temporar fără permis, peste 100 de infracțiuni au fost constatate în flagrant delict și au fost aplicate amenzi în valoare de peste 1.800.000 de lei, după ce polițiștii au intervenit la peste 3.000 de evenimente și au organizat 300 de acțiuni în toată țara.
La data de 22 decembrie a.c., aproape 10.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 300 de acțiuni și s-a intervenit la 3.147 de evenimente, dintre care 2.671 au fost sesizate prin SNUAU 112.
În urma activităților, au fost constatate 764 de infracţiuni, dintre care 112 au fost constatate în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 14 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 32 de măsuri restrictive de libertate.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 4.758 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 1.820.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 55.000 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 108 infracțiuni la regimul rutier.
Au fost reținute 288 de permise de conducere și au fost retrase 61 de certificate de înmatriculare.
Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.