Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a avut luni, 11 decembrie, o întrevedere cu Thomas Goffus, adjunctul asistentului Secretarului american al Apărării pe problematici legate de UE şi NATO, la sediul ministerului.
Vizita oficialului american se înscrie în linia contactelor periodice în domeniul apărării între cele două părţi, în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, şi a reprezentat un bun prilej pentru realizarea unui schimb de opinii pe teme actuale de securitate şi apărare, precum şi cu privire la aspecte concrete legate de cooperarea cu SUA, atât din perspectivă bilaterală, cât şi în context aliat.
În cadrul discuţiilor, cei doi oficiali au abordat subiecte legate de situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, modul de implementare a măsurilor de asigurare şi adaptare agreate la Summit-ul NATO de la Varşovia, centrate pe abordarea unitară a întregului flanc estic şi prezenţa înaintată adaptată pe dimensiunile terestră, maritimă şi aeriană, precum şi participarea la misiuni în teatrele de operaţii.
În acest context, oficialul american a apreciat participarea substanţială a militarilor români în teatrul de operaţii din Afganistan şi contribuţia României ca parte a Coaliţiei anti-ISIL, conduse de Statele Unite ale Americii, la eforturile de neutralizare a organizaţiilor teroriste.
De asemenea, Thomas Goffus a transmis mesajul Secretarului american al Apărării, James Mattis, cu privire la exemplul pe care România îl oferă în cadrul statelor aliate, având în vedere respectarea angajamentului ferm de alocare a două procente din PIB pentru apărare. În context, ministrul Mihai Fifor a precizat că România va continua acest trend şi în anul 2018, evidenţiind că derularea tuturor programelor de înzestrare ale Forţelor Armate Române va reprezenta o prioritate pentru Guvernul României, în perioada următoare.